Cascada Pliva este singura cascadă urbană naturală din lume și totodată una dintre cele mai spectaculoase din Europa. Perdeaua de apă care se formează la poalele vechiului zid al oraşului Jajce (se citește iaițe) ne-a vrăjit și pe noi, dar ne-a și surprins prin numărul mic de turişti. După puhoiul de oameni de care ne-am izbit la Cascada Kravica, la Pliva ne-a izbit doar forţa apei care cade de la peste 20 de metri.
De la Sarajevo la Jajce am ales să nu mergem pe autostradă, c-am zis să ne bucurăm de privelişte, de satele bosniace, să vedem viaţa reală, cum ar veni. Am ajuns să regretăm destul de repede această decizie, căci nu am avut mare lucru de văzut, în plus, drumul e foarte aglomerat şi prost.
Odată ajunși la Jajce, am parcat van-ul, ne-am pregătit papucii – să nu mai păţim ca la Kravica, unde toată lumea era la plajă, iar noi eram pantofari de București – şi am pornit spre cascadă. Ajunși faţă-n faţă cu peretele de apă, am rămas muți! Bine, nici dacă am fi vrut să vorbim nu ne-am fi auzit, zgomotul torentului este a-sur-zi-tooor, iar stropii ne-au udat ca şi când am fi fost sub duş. Nici vorbă de plajă sau bălăceală. Apa cade cu putere de la 22 de metri, formând o draperie compactă. Singurele amenajări sunt cele legate de siguranţa vizitatorilor. Adică au fost montate balustrade, construite scări, rampe şi o platformă, care oferă o bună vizibilitate, însă nu îți permit să ajungi sub cascadă, ca la Kravica. Oricum, ne-am apropiat suficient pentru a simţi forţa apei care pur și simplu m-a biciuit cu stropii săi!
Mi-am luat postura de modelă şi m-am așezat faţă-n faţă cu forța naturii. A fost de parcă aş fi stat în bătaia a 5.000 de aspersoare! Dar, deh, arta cere sacrificii! 🙂 Am admirat şi am tot admirat cascada, aşteptând să-mi spună Smără că a captat imaginea perfectă şi mă pot retrage. Dar, cum spuneam, nicio şansă să aud semnalul, aşa că, atunci când am ajuns ca un burete numai bun de stors, m-am întors, m-am dus ţintă la fotograful personal şi i-am zis printre dinți: „Sper că o să câştigi Pulitzerul!” 🙂 Da’ a fost totuși funny, căci vara e o plăcere să te răcoreşti chiar și așa.
După „confruntarea” face to face cu cascada, am căutat locurile de unde să avem acel magnific view. Primul e chiar sus, în partea stângă, pe unde se și coboară la cascadă, însă de vizavi, de pe partea împădurită, imaginea e WOW! Observasem printre copaci un foişor de picnic şi am parcat pe marginea şoselei, iar Smără s-a avântat printre copaci, uitând cu desăvârşire că e în Bosnia și nu e safe să o iei aşa pe unde te taie capul că, cine ştie, poate dai de o mină neexplodată din timpul războiului. S-a dus doar el, am zis ca măcar unul să se întoarcă acasă cu Șeptoiu. 🙂 A descoperit foişorul, dar mai ales, slavă Domnului, poteca bătătorită de alți pași! Ne-am umplut brațele de… conserve şi am organizat un picnic într-un piesaj de basm. Deci, dacă ajungeţi la Cascada Pliva, musai să mergeţi la foişorul de vizavi de unde cascada se vede demențial.
Însă nu doar cascada e de vizitat aici, ci și orașul Jajce, care musteşte de istorie. Orașul-cetate a fost ridicat în secolul 14, fiind capitala regilor bosniaci. În 1461, a fost ocupată de turci, apoi de Ungaria, ca în 1528 să revină iar turcilor care au rămas pentru următorii 350 de ani! Din 1878 începe ocupația austriacă, iar după primul război mondial intră în componența Iugoslaviei. În timpul celui de-al doilea război mondial, Jajce a fost baza operațiunilor forțelor comuniste conduse de Tito. Jajce a fost, de asemenea, locul celei de-a doua sesiuni a Parlamentului provizoriu care a redactat constituția postbelică și a fondat Republica Federală Iugoslavia, pe 29 noiembrie 1943.
Astăzi, Jajce îşi poartă cu modestie (cam cu prea mare modestie!) măreţia trecutului. Am trecut de poarta rămasă mărturie a vechiului fort și am pătruns într-un oraş aşezat, liniştit, cu puţini turişti. Ne-am plimbat pe străduţe și am urcat spre faimoasele catacombe şi biserica subterană. Dar am fost dezamăgită căci, faţă de alte catacombe sau biserici rupestre vizitate, cele de aici sunt extrem de puţin ofertante. Am coborât şi mă pregăteam să mă pierd prin galerii, să descopăr spiritul locului. N-a fost cazul. Pe lângă faptul că sunt foarte mici, sunt și prea amenajate din punctul meu de vedere.
Aşa că, ne-am întors la străduţe, la casele otomane şi la atmosfera oraşului. Chiar dacă orașul nu ne-a dat pe spate, Jajce e un loc memorabil, pe care îl recomandăm cu căldură. Mai ales că vă puteți răcori la cascadă. 🙂
După turul prin Jajce, am pornit spre lacurile Pliva – în apropiere de Jajce sunt două splendide lacuri: Pliva Mare şi Pliva Mică – şi spre morile de apă medievale care arată ca nişte căsuţe din poveste, aflate la vreo 5 km.
La indicaţiile unui localnic, n-am luat-o pe şoseaua principală, ci pe un drum secundar, care urmează cursul râului – uneori extrem de aproape de apă. Aşa am ajuns la Kupaliste Brana Jajce, adică locul de scăldat al localnicilor, unde sunt amenajate tot felul de punţi suspendate peste lac și se formează mici cascade.
Am continuat pe acelaşi drum spre morile de apă. Iar când asfaltul s-a terminat, ne-am zis: nu-i panică, sunt probabil doar câţiva metri! Drumul părea să se piardă prin vegetaţia crescută abundent, semn că nu mai trecuse de mult vreo maşină pe acolo, darămite un van! Din când în când, apăreau urme de roţi de bicicletă, nu și de mașină! Crengile șfichiuiau maşina, iar eu mă feream de parcă mă plesneau pe mine. Şi am mers aşa preţ de 5 km! Iar la capătul drumului nici urmă de mori, ba mai mult, am aflat că trebuie să ne întoarcem… 5 km! 🙂 Așa că ne-am întors fix de unde am plecat, dar de data asta pe asfalt! Morile tot nu se vedeau. Cu greu, după alte și alte căutări, în sfârşit, le-am găsit. Nu există niciun semn, niciun indicator… nimic să te ghideze, de parcă ar fi un loc doar pentru localnici. Aşa că, dacă vreţi să vedeţi morile, le găsiţi aici.
Morile de apă de pe râul Pliva par făcute pentru a distra copiii. Totuşi, mlinčići, așa cum le spun localnicii (dacă aveţi nevoie să întrebaţi ;-)), datează din Evul Mediu şi au fost construite pentru măcinarea diferitelor cereale. Se pare că, în vremea Imperiului Austro-Ungar, simpaticele mori au fost imprimate pe cărţile poştale, pentru a atrage turiştii. Astăzi, cum spuneam, ai nevoie de multă tenacitate ca să le găseşti, deşi zona e amenajată ca pentru turişti: hoteluri, camping, pensiuni, zone pentru grătar. Însă, probabil doar pentru connaisseurs.
Cele 20 de mori din „satul de poveste” nu mai macină de mult porumbul sau grâul fermierilor, ci doar povești cu a fost odată. Totul e să le găseşti, cum spuneam. 🙂
Ne-am plimbat mult printre ele, am încercat să ghicim înțelesul micilor plăcuţe scrise din păcate doar în bosniacă, apoi am pornit în căutarea unui loc de cazare. În promenada de recunoaştere, am trecut pe lângă tinerii strânşi la grătar, familiile ieşite la plimbare cu bicicletele, petrecăreţii care ne salutau zgomotos din bărcile cu motor ce săltau pe lac. Găsirea unui loc liniştit, pe marginea lacului s-a dovedit o misiune imposibilă, căci muzica bubuia de peste tot.
Ne-am parcat imediat unde se termină vilele construite pe malul lacului, în speranța că party-urile se vor termina curând, căci am observat în repetate rânduri că petrecerile câmpeneşti nu ţin mai mult de miezul nopţii. Băieţii – fete nu am văzut la niciuna dintre reuniunile de acest gen – fac un grătar, ascultă muzică, beau şi gata, pleacă acasă. Deși statistic musulmanii nu sunt majoritari (creștinii catolici și ortodocși sunt în proporție de peste 50%), în Bosnia ne-am simțit ca într-o ţară musulmană, chiar dacă pe stradă acest lucru nu e atât de vizibil. Adică, am văzut de multe ori fete care îşi scot şalul de pe cap imediat ce pleacă de la moschee şi îşi continuă drumul cu părul în vânt, totuși la petrecerile câmpenești nu am văzut nicio fată. Cum nu am văzut nici gesturi de tandrețe la cupluri.
Dimineaţa ne-am trezit într-un peisaj desprins parcă dintr-un film de Hitchcock. Ceaţa învăluia lacul şi, din atmosfera lăptoasă, se auzea, când şi când, câte un măcănit răguşit. Uşor-uşor, ceaţa a început să se ridice şi să lase locul lacului, marelui Lac Pliva! Apropo, aici s-au organizat, în 1963, Campionatele Mondiale şi Europene de caiac şi canotaj.
În concluzie, din punctul nostru de vedere, Jajce şi toată zona lacurilor, alături de micile mori de apă, sunt un ”must” într-o vacanţă în Bosnia-Herţegovina.