fbpx

Amedi, orașul din cer

Cocoțat la propriu în vârful unei stânci, ceea ce i-a adus supranumele de „Orașul din cer”, Amedi a fost mult timp o așezare unde se putea ajunge doar pe o potecă cu scări tăiate în piatră. Conform legendei,  Amedi este și locul unde au trăit Cei Trei Magi care au venit la nașterea lui Isus, aducând aur, smirnă și tămâie.

Deși accesul este azi la îndemână și mulți kurzi cu dare de mână și-au făcut case de vacanță pe pantele dealului, Amedi a reușit să rămână un intact. Dacă în multe cazuri, expansiunea urbană a însemnat că cetatea a devenit parte a unui oraș mai mare, ca în Erbil, Amedi și-a păstrat caracteristicile originale, de cetate destinată locuirii.

Imaginea cea mai frumoasă este de la distanță, pentru că, astfel, se vede că nu este doar o figură de stil, ci așezarea chiar stă pe coama stâncii, pe un platou ce măsoară doar 1000 de metri lungime și 550 de metri lățime.

Odată intrați în oraș, am început să ne strecurăm pe străduțele înguste, căutând un loc potrivit să parcăm Șeptoiul, ceea ce n-a fost chiar floare la ureche.

Am descoperit apoi, la pas, o aşezare tihnită, cu puțini oameni pe stradă, un loc în care păream niște intruși. Însă localnicii sunt obișnuiți cu turiștii, Amedi fiind o atracție atât datorită arhitecturii sale, cât și legendei cu Magii biblici, dar și celebrului tahini, care se fabrică în zonă și e considerat cel mai bun din Kurdistan – are un gust mai pronunțat de susan.

Așă că în primul rând ne-am îndreptat spre magazin, să nu se închidă și să rămânem fără tahini! Cu borcanele-n sacoșă, ne-am îndreptat spre vechea poartă de intrare în oraș, singura care a supraviețuit vremii. Din păcate, am găsit-o învelită, în plin proces de restaurare. Dar locul e căutat în continuare, chiar și de localnicii care au nevoie de poze de pus în ramă, pentru că e un unghi din care se vede foarte bine întreaga zonă.

Treptele pe care se putea ajunge în cetate

Am trecut pe lângă mai multe biserici, toate închise, dar oricum, un semn clar că aici există în continuare o comunitate creștină.

În privința moscheelor, ca în aproape toată țara, nici în Amedi nu sunt nişte construcții impunătoare, precum cele din Turcia sau Iran. Dar orășelul se poate totuși lăuda cu un minaret de 33 de metri – așa îl dau ghidurile, deși Smără nu e de acord cu măsurătoarea 😉 -, datând din timpul sultanului Hussein Wali (1534-1570 d.Hr.), conducătorul Emiratului Bahdinan, a cărui capitală era Amedi.

Tot legat de numele emirului Hussein Wali e și un vechi cimitir, pe care l-am fi ratat dacă nu ne atrăgea atenția monumentul funerar care se vede din stradă. Aici ar fi fost  îngropați mulți prinți ai emiratului.

Deși Amedi nu are nimic din aerul unei foste capitale și e mai spectaculoasă de privit din exterior, a fost drăguț să ne pierdem câteva ore pe străduțele micuței așezări și n-am tăia de pe listă această experiență la o viitoare vizită.

Câteva informații istorice despre Amedi sau Al Amadiya în arabă

Prima mențiune datează din secolul al IX-lea î.Hr, când o armată asiriană a capturat așezarea.

Timp de aproape 500 de ani a fost capitala Emiratului Bahdinan, unul dintr-un șir de principate semi-independente care au înțesat munții dintre Anatolia și Iran. Fondat în 1376 și condus de o serie de nobili kurzi care pretindeau descendență din califii abasizi din Bagdad, emiratul a existat ca formaţiune statală până în 1843.

Leave a Comment

Translate »
Facebook
YouTube
Instagram