La Kravica am ajuns direct de la Trebinje. După 2 ore de mers, puţin după orele prânzului şi exact la timp pentru o pauză binevenită, am descins în parcarea Cascadei Kravica. Parcarea largă, cât să primească multe zeci de maşini, era departe de a fi neîncăpătoare, aşa că ne-am zis că vom fi aproape singuri. Greşeală!
După ce am coborât multe, foarte multe scări, gândindu-mă permanent câte voi avea de urcat la întoarcere!, am dat nu doar de minunăţia de cascade, ci şi de o mare de oameni la plajă. Locul e super-mega turistic! Nu chiar ca la Mamaia în august, dar tot erau mulți.
Cât de frumos e locul, e greu, imposibil de descris, chiar și în limba română, atât de ofertantă. Prin urmare, mai bine vă uitați la imagini. O să vedeți, nu doar frumusețea cascadei, ci și pe cele de pe margine. 🙂
Când am văzut marea de oameni la plajă, am realizat că nu avem la noi nici măcar șlapii, nu mai spun de costumele de baie. Mare greșeală, din nou. Dar cine să mai urce atâtea scări?! E drept, nu ne propusesem să stăm la plajă, dar parcă ar fi mers o răcorire. Însă, a fost suficient să-mi înmoi picioarele, ca să-mi iau gândul de la o baie. Apa e atât de rece că mi-a înghețat sufletul. Ce să zic, toată admirația pentru divele care se ʺsacrificăʺ și intră în apă, ca adevărate nimfe ce sunt. 🙂
Până să ajungem la cascadă ne-am oprit în locurile special amenajate pentru cel mai bun view, unde turiștii cu telefoanele mobile întinse stăteau cot la cot cu fotografii cu echipamente profesionale pentru a capta cea mai bună imagine. Doar nu era să ratăm acea imagine unică! Cu această ocazie am realizat că și trepiedul era în mașină, nu doar șlapii și costumele de baie.
Cascada e wow! Cât puteam cuprinde cu privirea, totul era spectaculos, ca într-un basm. O perdea lăptoasă care cade într-o mare de verdeață ruptă parcă de la tropice, cu plante cățărătoare, mușchi și copaci m-a transpus într-un peisaj de film… siropooos, dar așa de frumos!
Cascada are aproximativ 25 de metri înălțime (în funcție de anotimp) și este împărțită în 20 de perdele de apă, iar lacul are un diametru de aproximativ 120 de metri. Totul e natural, singurele amenajări sunt cele de pe marginea lacului: câteva terase la care se poate mânca sau bea un quelque chose, dușuri și cabine de schimbat.
Am trecut indiferenți pe lângă terase și ne-am îndreptat direct către căderile de apă, să le simțim pe pielea noastră. Am traversat rapid lacul pe o punte de lemn, pe care e un du-te-vino continuu – e ok, nu e la înălțime și e foarte rezistentă! – și ne-am oprit sub prima cascadă. Senzația e fa-bu-loa-să! Simțeam că apă mă domină, dar îmi dă și o stare de bine, care mă făcea să zâmbesc pur și simplu. Și nu pentru poză! Mai ales că pentru o poză în care să fiu doar eu cu apa am avut nevoie de timp, mult noroc și talentul fotografului. 🙂 Oboseala drumului a zburat și am intrat în atmosfera de relaxare, de pace (sună mai bine în engleză), m-am descălțat, am intrat fericită cu picioarele în apă și… am înghețat! Așa că am revenit la fotografii.
Taxa de intrare e în funcție de sezon, în septembrie e 10 KM.
Cascada Kravica e un loc unde poți petrece o zi întreagă dacă îți place să stai la plajă sau să faci plimbări cu un canoe. Noi am preferat, după ce am admirat pe îndelete frumusețile naturale de tot felul, să pornim spre Blagaj.
