Un weekend un pic mai lung ne-a făcut să trecem Prutul, în prima noastră călătorie în Republica Moldova. Ne-am gândit că două zile, mă rog, trei cu tot cu drum, ne ajung, că Republica Moldova nu e cât China. Au ajuns însă cât să mai lăsăm şi pentru altă dată. 🙂
Trecerea vămii pe la Oancea/Cahul a decurs ceva mai greu decât eram pregătiţi, în primul rând că am nimerit la schimbarea turei, la ora 8.00, dar şi pentru că lucrurile se mişcă într-un alt ritm. Am cumpărat vinietă şi am demarat în viteză, dar nu prea mare, că ne-am oprit la Cahul, dornici să vizităm imediat ceva, dar şi să cumpărăm cartelă de internet locală, că ar fi păcat să plătim netul la tariful din România, când o cartelă locală cu 80 de GB costă în jur de 20 de lei.
Despre Cahul citisem că i se spune uneori „Capitala de Sud” a Moldovei, ceea ce ne-a creat aşteptări. În realitate, e un orăşel drăguţ, curat, cu un parc frumos şi un Incubator de Afaceri. 🙂 După ce iniţial m-am amuzat de denumire, apoi mi s-a părut foarte cool. În această clădire, companii la început de drum stau la incubare, adică beneficiază de diferite tipuri de servicii care să le susțină dezvoltarea, care să le permită ca la părăsirea „incubatorului” să poată funcţiona pe cont propriu.
Vizavi de „Incubator”, în parc, am intrat în Catedrala „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”. Construită la 1850, catedrala a fost închisă în perioada sovietică, la fel ca multe alte biserici. Totuşi, a avut noroc, o perioadă (1970 – 1977), aici a funcţionat o filială a muzeului – Galeria de Arte. Catedrala şi-a reluat activitatea în 1989. N-am zăbovit mult, să nu deranjăm enoriaşele venite cu colive, iar altceva n-am prea avut ce să mai facem în Cahul.
Aşa că ne-am îndreptat spre Găgăuzia – care, de fapt, nu e o ţară, ci doar o Unitate Autonomă cu statut special a Republicii Moldova, recunoscută de Parlamentul de la Chişinău.
Găgăuzia este locuită preponderent de găgăuzi, un popor cu origini turcice convertit la ortodoxie, care, alături de bulgari, a venit în Basarabia din Balcani. Mă gândesc că acesta o fi şi motivul pentru care multe maşini din Găgăuzia au numere bulgăreşti, probabil şi-au luat cetăţenie bulgară sau or fi fost rudele din Bulgaria.
Găgăuzii nu au format niciodată un stat independent, cu o mică excepţie, în 1906, când o răscoală ţărănească a proclamat Republica Autonomă Comrat, care însă a durat doar câteva zile. În rest, aceştia au făcut parte din Imperiul Rus, România, URSS sau Republica Moldova. În 1990, au încercat să-şi proclame independenţa, dar au obţinut statut de regiune autonomă. Rusificarea zonei în perioada sovietică se vede şi se simte şi astăzi. Atât prin însemnele comuniste prezente în continuare – inclusiv statuia lui Lenin din faţa Guvernului regiunii din Comrat, capitala Găgăuziei -, dar şi din punct de vedere lingvistic. Deşi au o limbă proprie, cei mai mulţi locuitori vorbesc rusă, nu şi română. De exemplu, la restaurantul la care am mâncat a fost chemată şefa, că doar ea ştia puţină moldovenească!
În plus, am nimerit în weekendul în care aveau loc alegerile pentru funcția de bașcan, adică Guvernatorul regiunii! Şi, chiar dacă cele mai multe bannere erau cu Partidul ŞOR, de fapt toţi candidaţii erau pro-ruşi.
Am încercat să vedem Moara de vânt din satul Gaidar, restaurată cu fonduri ale Uniunii Europene şi prezentată ca un obiectiv turistic important al Găgăuziei, dar la capătul unei uliţe desfundate am găsit o „căbănuţă” de lemn tristă, fără palele care să o transforme în moara revitalizată care îşi aşteaptă turiştii, aşa cum găsisem pe mai multe site-uri.
Am dat o tură şi prin Comrat – denumire care în turca veche înseamnă ”cal negru” -, pe strada principală, care se numeşte, normal, Lenin, să luăm pulsul oraşului, să vedem pe îndelete statuia lui Lenin şi Catedrala Sf. Ioan Botezătorul aflată în parcul de vizavi.
Am vrut să mâncăm ceva local, dar am ajuns într-un restaurant cu specific georgian, că spre asta ne-a îndrumat o doamnă, atunci când am întrebat de un local bun. Iar mâncarea nu, n-a fost nici pe departe ca în Georgia, dar nu mai aveam timp să găsim alt loc, pentru că eram presaţi să ajungem la Crama Mileştii Mici, unde aveam rezervare pentru un tur ghidat – ca să vizitezi crama trebuie să faci în avans rezervare online, ceea ce presupune că plăteşti de fapt turul pentru o anumită zi şi oră.
Pentru că excursia noastră dura doar două zile şi nici nu suntem mari cunoscători-degustători de vinuri, am decis să vedem o singură cramă, să alegem între Cricova şi Mileştii Mici. În urma unui sondaj printre prieteni, am ales Mileştii Mici, care e mai puţin comercială şi e în Guinness World Records cu a sa colecţie de vinuri care numără aproape 2 milioane de sticle.
Ghidul nostru de la cramă a fost un tânăr născut în Ialomiţa, deşi după vorbă n-ai fi zis. Ne-am urcat într-o maşinuţă care ne-a purtat în viteză pe străzi subterane cu denumiri adecvate: Riesling, Fetească şi tot aşa, făcând din când în când opriri pentru explorat galeriile. Crama are peste 200 km de tuneluri, dintre care acum doar 55 km sunt folosiți pentru depozitarea vinului, dar se vizitează cam 5 km, iar turul durează în jur de o oră. Crama a fost la origini o mină de calcar, de unde au fost extrase blocuri de calcar folosite la reconstrucţia Chişinăului după Al Doilea Război Mondial.
În perioada sovietică, atunci când Republica Moldova asigura 50% din consumul de vin al URSS, crama de la Mileştii Mici număra 1.300 de butoaie de lemn şi peste 2.000 metalice şi păstra vin din podgorii din toată ţara, însă acum crama are doar producţia proprie. De asemenea, aici există mai multe colecţii private, dar numele celebre sunt la cealaltă cramă, adică la Cricova, unde îşi păstrează vinurile oameni politici precum Angela Merkel, Jose Manuel Barroso, Traian Băsescu, Klaus Iohannis, Vladimir Putin, Aleksandr Lukașenko, John Kerry.
Chiar şi fără aceste nume, Crama de la Mileştii Mici are multe de povestit şi, fireşte, de degustat! În 1985, pe vremea lui Gorbaciov, în încercarea de a combate alcoolismul din URSS, s-a hotărât elaborarea unui plan de scoatere a viţei de vie şi de confiscare a colecţiilor. Temându-se că vor rămâne fără comorile bahice, administratorii de la Mileştii Mici au ascuns sticlele în spatele unui zid, în fapt o uşă de piatră acţionată electric, unde am aruncat şi noi un ochi. Mai sunt şi alte informaţii interesante, dar nu vreau să răpesc tot farmecul plimbării pe străzile subterane ale cramei!
Cum ziua nu se terminase încă, am pornit să vedem încă una dintre cetăţile fortificate ale lui Ştefan cel Mare pe Nistru, mai exact, Tighina, după ce, în 2019, am fost la Hotin.
Deşi este dincoace de Nistru, Tighina (sau Bender, cum i s-a spus după ce a fost cucerită de turci, în 1539) este în autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană, Transnistria cum o ştim noi. Aşa că ne-am prezentat la „vamă” unde am fost întrebaţi câte zile vrem să petrecem în republica lor: 1, 2 sau 3 zile, iar când am zis că doar o dusă şi-o venită, am primit o bucată de hârtie cu o viză de 12 ore şi invitaţia de a cumpăra vinietă, că cea de Republica Moldova nu e valabilă. Şi, în ciuda vizei de jumătate de zi, am putut lua vinieta pe 7 zile, că pe o zi sau 12 ore nu există!
Cetatea era închisă când am ajuns, dar din exterior arată foarte bine, iar în parcul din faţă sunt numeroase panouri cu istoria locului. Construită de Ştefan cel Mare împotriva invaziilor tătare, cetatea, ridicată iniţial din pământ şi lemn, a fost întărită şi a ajuns la forma de astăzi în vremea turcilor, care au stăpânit-o până în 1812, când a intrat în posesia Rusiei.
Dacă tot eram în Transnistria, ar fi fost păcat să nu mergem şi la Tiraspol – capitala republicii separatiste -, care e la 4 kilometri de Tighina. Deci am trecut Nistrul, cu ochii pe forţele de ordine şi atenţi să nu încălcăm vreo regulă sau cutumă neştiută şi să ne trezim într-o secţie de poliţie. Şi totuşi nu am avut nicio secundă impresia că am fi în pericol.
Am trecut pe lângă celebrul Club Sheriff Tiraspol şi am oprit în centrul oraşului. Lenin şi alte simboluri comuniste sunt şi aici la loc de cinste, dar, cu toate astea, oraşul are, pe alocuri, un aer modern: un atomat de cafea în formă de cafetieră, staţii de autobuz ca o caleaşcă, cu trimitere la împărăteasa Ecaterina cea Mare care are o statuie, iar parcul îi poartă numele! Fosta mare ţarină e o personalitate importantă pentru transnistreni, cu toate că cel mai important personaj este generalul Alexandr Vasilievici Suvorov, fondatorul oraşului Tiraspol, care „salută” publicul în centrul oraşului. Imaginea statuii ecvestre a lui Suvorov din piața centrală apare de altfel şi pe rubla transnistreană. De-a dreapta şi de-a stânga lui Suvorov flutură mai multe steaguri: de-o parte, cele ale fiecărui oraş din republică, iar de cealaltă, alături de cel al Transnistria, steaguri ale altor „surori” întru suferinţă, adică republici autoproclamate: Osetia, Nagorno Karabah, Abhazia.
În rest, printre blocuri, Tiraspol arată ca oricare oraş de pe la noi sau din spaţiul ex-comunist. Minus unităţile militare ruseşti staţionate ca să apere „ţara”. 🙂
În schimb, Chişinău ne-a apărut ca un oraş cu aer retro! N-am văzut ceva care să ne dea pe spate, dar ne-a plăcut în ansamblu. Că e verde – un oraş într-o pădure -, are clădiri frumoase, un mic arc de triumf, o catedrală unde slujba de duminică era ţinută în română, statui – nu doar cu Ştefan cel Mare, ci unele care să facă oraşul şic -, parcuri largi, mâncare bună! Ingrediente care să ne facă să vrem să revenim. A, şi deloc de neglijat, oraşul e foarte curat! De fapt, toată Moldova mi-a părut mult mai curată ca România!
Cel mai mult ne-am bucurat că am mers la „Creme de la Creme”. Nu vă lăsaţi păcăliţi de nume şi de prezentare – patiserie-cofetărie, cum am făcut noi! -, că nu au doar prăjituri, ci şi supe, paste, salate şi alte feluri de mâncare, e drept, un meniu mai occidental. Mai toată lumea lua de fapt micul dejun sau un brunch, dar noi ne-am oprit la prăjituri – n-a fost uşor de ales, căci oferta e generoasă. A, şi musai să mergeţi la baie! Aş zice că e chiar un obiectiv! 🙂
Ne-a plăcut mult şi Parcul Valea Morilor, care are farmec chiar şi cu fântânile închise, şi Catedrala Mitropolitană, construită în 1832–1836, în stil „empire”, cu coloane elenistice la exterior şi trei altare în interior, dintre care unul închinat, fireşte, lui Ştefan cel Mare.
Nu departe de Chişinău, la 40 de kilometri, se află Căpriana, una dintre cele mai vechi mănăstiri din ţară, a cărui istorie începe undeva pe la 1425-1427, în vremea lui Alexandru cel Bun, dar biserica a tot fost refăcută până a ajuns la forma de astăzi. În perioada ţaristă, lângă biserica voievodală a fost ridicată încă una. După 1947, călugării au fost alungaţi, iar mănăstirea transformată în sanatoriu pentru copii bolnavi de tuberculoză. Oficial, mănăstirea a fost închisă în 1962 şi redeschisă la începutul anului 1989. Deşi complexul monahal a trecut printr-un proces de reabilitare, doar biserica ţaristă este deschisă, la cea voievodală se pare că lucrările nu au fost terminate.
La Țîpova, fiind o mănăstire rupestră, n-a contat că am ajuns la finalul programului, când doar bisericuţa era închisă, restul ansamblului – grotele – putând fi vizitate oricând. Țîpova este cea mai mare mănăstire rupestră ortodoxă din Moldova, săpată în rocile calcaroase de pe malul stâncos al Nistrului.
Complexul mănăstiresc se întinde pe trei nivele, numărând mai multe biserici și grote care comunică între ele, de aceea ne-a amintit, la o scară foarte-foarte redusă, de Uplisțihe şi Vardzia din Georgia. Însă cel mai frumos mi s-a părut locul unde e amplasată mănăstirea şi legenda care zice că aici s-ar fi cununat marele domnitor Ştefan cu soția sa, Maria Voichița.
Cam asta a fost plimbarea noastră prin cele trei „ţări” în doar două zile!. Ne-a plăcut în Moldova şi cu siguranţă vom reveni, mai ales că vrem să vizităm şi Soroca şi nu doar. Ne-au surprins însă neplăcut drumurile foarte proaste – nu se pun cele reabilitate, care sunt impecabile -, faptul că am auzit foarte puţini oameni vorbind română, dar şi că n-am avut noroc să dăm peste amabilitatea despre care am citit pe toate site-urile. Sperăm să o găsim la următoarea călătorie!
Utile
Vinietă Republica Moldova: https://rapidasig.md/informatii-utile/vinieta
Meniu Creme de la creme: https://www.straus.md/en/restaurant/creme-de-la-creme
Cetatea Tighina / Bender, program şi alte informaţii: https://www.bendery-fortress.com/en/
