fbpx

Jurnal grecesc. Ziua 7, Methoni

După un drum de o oră și jumătate prin noapte, am ajuns în micuțul sat Methoni, iar șoseaua principală ne-a condus până în locul în care aveam să dormim: într-o parcare încăpătoare, la 20 de metri de malul mării, alături de încă patru mașini din categoria Șeptoiului, toate cu numere de Germania. Azi-noapte a plouat în reprize, dar dimineață era frumos, soarele promitea să se arate, ceea ce pe mine mă bucură teribil, fiindcă pune panourile solare la treabă, fiindcă văd aprinse toate liniuțele de la acumulator, fiindcă pot folosi termoplonjorul ca să fierb apa de ceai, fiindcă nu mai ard gazul. La propriu.

Methoni este, cumva, la capătul pământului. Aflat la extremitatea ”degetului” vestic (Peloponezul are, ca și partea de nord a Greciei, trei peninsule mai mici, ca niște degețele) satul este destul de greu accesibil dacă nu ai o mașină. Trenul nu ajunge aici, iar cel mai apropiat aeroport este cel de la Kalamata, la 60 km. Satul are toate cele necesare traiului (magazine, taverne, frizerie, chioșc de ziare etc), dar îi lipsesc cu desăvârșire… discotecile! Ceea ce îl face o localitate indezirabilă doritorilor de distracție, dar extrem de atrăgătoare iubitorilor de liniște.

Strada centrală

Cu o climă caldă (aici nu e niciodată zăpadă), cu o plajă pitorească și dotată cu tavernă, Methoni i-a atras ca un magnet pe occidentalii de 55+ care au niște bani de cheltuit până la sfârșitul zilelor. Stând la masă la o tavernă, l-am auzit pe neamțul de la masa vecină cum îl întreba pe proprietar dacă nu știe pe cineva care are un apartament de închiriat, pentru un an sau mai mulți, unui prieten al lor care vrea să vină în zonă.

Un portocal și un lămâi

Același neamț, după ce a aflat că suntem români, ne-a condus în centru, la o tavernă ținută de… o româncă! Și uite-așa am cunoscut-o pe Irina, o strașnică moldoveancă de la Botoșani, care, măritată de 16 de ani cu un localnic (Andreas), gătește mâncăruri grecești și moldovenești pentru turiștii occidentali care revin la ei cu religiozitate. De la ei am aflat și o mulțime de povești despre măslini, măsline și producerea uleiului de măsline.

Cetatea Methoni

Methoni e cunoscut pentru o cetate și pentru turnul din continuarea ei, dar azi a fost închis, așa că am decis să mai rămânem o zi în acest colț de rai. 🙂

Leave a Comment

Translate »
Facebook
YouTube
Instagram