Despre Delphi auzisem ce cred că auziseşi şi tu: că acolo a fost un oracol. Dar ce a fost ăla şi ce a făcut el, habar n-aveam.
Ajungând aici, am înţeles în primul rând că nu ziceam bine „ăla”, fiindcă oracolul a fost… o preoteasă. Pe nume Pythia. Era preoteasa lui Apollo (zeul, nu naveta spaţială), iar ce făcea ea era că venea în templu (vezi poza), se aşeza într-un loc anume şi făcea profeţii.
Acuma… se pare că locul nu era ales la întâmplare, ci fix acolo unde se aduna un gaz de la o sursă sulfuroasă subterană, pe care femeia îl inspira şi intra într-o transă, începând să delireze, îndrugând verzi şi uscate. Adică spunând vorbe neinteligibile. Era treaba preoţilor din jurul ei să-i interpreteze „profeţiile”. Am pus ghilimele fiindcă, de pildă, i-a prezis lui Cresus că, dacă va trece graniţa, un imperiu va cădea. Şi, după ce bietul rege al Lydiei a trecut-o şi a luat bătăiţă de la perşi, Pythia a ridicat din umeri şi i-a zis „păi nu m-ai întrebat care imperiu!” 🙂
Delphi se situează pe o pantă a muntelui Parnassus, ceea ce face ca situl arheologic să fie în primul rând pitoresc.
Undeva lângă templul lui Apollo este o piatră conică, despre care se spune că ar fi buricul pământului (na, şi eu care credeam că eu sunt acela!). Nu oamenii au spus-o, ci Zeus însuşi!
Aici se mai găseşte şi un teatru (care nu are 5.000 de locuri, aşa cum scrie pe plăcuţele descriptive, ci doar vreo 2.500, câte am aproximat noi), unde până acum câţiva ani se mai jucau spectacole de teatru.
Multe obiecte şi statui au fost duse la muzeul de arheologie, care se află la 3 minute distanţă, iar biletul de la sit e valabil şi aici. Plecăm din Delphi, trecem printr-un orăşel turistic, dar cochet (Arahova)…
…şi ne îndreptăm spre Peloponez. Mâine oprim în Corint, chiar la intrarea în peninsulă.
