fbpx

Madaba, orașul mozaicului

Cui îi plac mozaicurile, n-are cum să rateze Madaba, supranumit şi “oraşul mozaicurilor”, de multe ce are. Iar nouă ne plac, aşa că am trecut Madaba pe harta noastră, imediat după Wadi Rum şi Petra. Asta în condițiile în care, după Muzeul Mozaicurilor de la Gaziantep, cu celebra Mona Lisa, am fi zis că n-are …

Madaba, orașul mozaicului Read More »

Surprizele Buzăului: Casa cu blazoane şi trovanţii din Chiojdu

Natura şi cultura au pus mână de la mână şi ne-au dus la Chiojdu într-o frumoasă zi de week-end, când, cu harta în faţă, ne întrebam încotro să o luăm. Casa cu Blazoane – monument istoric de interes naţional – şi trovanţii ne-au trezit interesul, aşa că ne-am urcat în Şeptoiu şi am pornit spre …

Surprizele Buzăului: Casa cu blazoane şi trovanţii din Chiojdu Read More »

Genova, oraşul cu zeci de palate

Cunoscută cândva ca Stăpâna Mărilor sau Magnifica Republică, Genova de azi e doar capitala Liguriei şi principalul port spre Corsica şi Sardinia, iar în mintea turiştilor, oraşul natal al celebrului Cristofor Columb. Însă trecutu-i glorios e prezent peste tot! Aşa se face că am descoperit un oraş minunat cu numeroase palate, pieţe, biserici vechi de …

Genova, oraşul cu zeci de palate Read More »

Tirol la prima vedere

Când am ajuns în Tirol, am înţeles de ce austriecii sunt buni la schi. N-ai cum să ai asemenea munţi şi să nu te urci pe schiuri. Drumul care şerpuia flancat de stânci ni s-a părut un vis de piatră, iar când ne aşteptam mai puţin, de niciunde se iţea câte un castel. Satul Ladis …

Tirol la prima vedere Read More »

Pasul Stelvio, un drum ca un ferăstrău la peste 2000 de metri înălţime

Pasul Stelvio, cel mai înalt drum asfaltat din Italia şi al doilea din Alpi, după Col d’Iseran din Franţa, este o provocare pentru orice şofer şi un Everest pentru ciclişti. După ce am mers pe Transalpina şi Transfăgărăşan, am zis că ceva mai spectaculos nu se poate – mai ales că şi băieţii ăia de …

Pasul Stelvio, un drum ca un ferăstrău la peste 2000 de metri înălţime Read More »

Graz, oraşul cu multe feţe

Am calculat să fie o scurtă oprire în drumul spre Italia, însă Graz ne-a reţinut mai multe ore. Ba am fi putut sta şi o zi-două fără să-l dăm gata, căci Graz nu e doar al doilea oraş al Austriei, ci are toate ingredientele turistice: un centru vechi cu clădiri imperiale superbe, biserici datând de …

Graz, oraşul cu multe feţe Read More »

Translate »
Facebook
YouTube
Instagram