Cui îi plac mozaicurile, n-are cum să rateze Madaba, supranumit şi “oraşul mozaicurilor”, de multe ce are. Iar nouă ne plac, aşa că am trecut Madaba pe harta noastră, imediat după Wadi Rum şi Petra. Asta în condițiile în care, după Muzeul Mozaicurilor de la Gaziantep, cu celebra Mona Lisa, am fi zis că n-are rost să mai vedem altele, însă nu putem sta departe de ele. Când auzim de un mozaic, suntem ca albinele atrase de un lan de rapiţă.
Deşi suntem într-o ţară preponderent musulmană, Madaba are cea mai mare comunitate creştină şi păstrează intens urmele vechiului oraş bizantin în biserici şi Parcul Arheologic. Am început cu Biserica Sfinţii Apostoli, o construcţie cu aspect neînsemnat, dar cu un remarcabil mozaic. Creat în 568 de Salomios – da, e un caz rar, mozaicul includea numele meşterului! -, mozaicul o are în centru pe Thalassa, Zeiţa Mării, înconjurată de peşti şi alte animale şi vietăţi. Un mozaic foarte frumos şi bine conservat, de care ne-am bucurat în voie, nestingheriţi de absolut nimeni – supraveghetor sau turişti.
Şi la Muzeul de Arheologie am fost singurii turişti, de am început să credem că suntem singurii străini din toată Madaba! De fapt, probabil era prea devreme, dacă nu pentru turişti, cu siguranţă pentru angajaţi, din moment ce la Muzeul de Arheologie am dat cu greu peste cineva care s-a dus (fără prea mare grabă) să anunţe prin birouri că au sosit nişte turişti, care, ce să vezi, vor să viziteze, deci n-ar fi rău să le deschidă câteva uşi! Aici n-am mai fost absolut singuri, pentru că ne-a însoţit… o pisică! Dincolo de mozaicuri, muzeul în sine este interesant și pentru modul în care este amplasat şi organizat. Adică, la capătul unei alei se deschide o poartă în spatele căreia mai multe case şi curţi cu podele de mozaic in situ sau transferate din alte locuri formează Muzeul de Arheologie, care deţine astfel unele dintre cele mai vechi mozaicuri din Madaba bizantină, pe care să le laşi atât de puţin (ca să nu spun deloc) supravegheate, ni s-a părut nedrept, ca să fiu drăguţă şi să nu zic neglijent. 😉
Odată cu Parcul Arheologic I şi II, căci sunt două locuri la câteva străzi distanţă unul de celălalt, am dat de primii turişti. Nu mulţi, cam 0,1% din câţi sunt la Petra, dar, totuşi, turişti!
La Parcul Arheologic I este expus cel mai vechi fragment de mozaic descopeit în Iordania, iar sub acoperişul unei clădiri proiectate special sunt impresionantul mozaic al Sălii Hippolytus, o casă bizantină de la începutul secolului 6 şi ruinele bisericii Fecioarei Maria. Cel mai mult am zăbovit la mozaicul Sălii Hippolytus, căutându-i pe Adonis și Afrodita, pe Eros obraznic și înaripat şi Cele Trei Grații (fiicele lui Zeus care reprezintă bucuria, farmecul și frumusețea) ce plutesc în apropiere.
Am ieşit şi ne-am plimbat apoi pe strada romană şi ne-am întrebat cum naiba am ajuns noi, românii, urmaşi ai romanilor, aşa proşti constructori? – în 10 ani, romanii cred că ar fi făcut autostrăzi până pe Lună! Am băgat şi un ochi la Cripta Bisericii Profetului Ilie, unde mozaicul nu e atât de bine păstrat, dar copacul plin de fructe şi frumosul păun merită o oprire.
Am trecut apoi strada, la Parcul Arheologic II, care deţine mozaicurile Palatului Ars, o reşedinţă bizantină de la finele secolului 6 – începutul secolului 7, care a ars probabil în timpul cutremurului din 747, şi cele ale Bisericii Martirilor, o basilică tot de prin secolul 6. Atât cât s-a păstrat, mozaicul palatului e un preţios exemplu al designului bizantin, unde motivele geometrice se îmbinau cu cele animaliere şi personificările anotimpurilor, pe care de altfel le-am remarcat şi în Sala Hippolytus. Din păcate, mozaicul bisericii este deteriorat atât din perioada iconoclastă, cât şi din cea contemporană, din timpul săpăturilor arheologice.
Următorul mozaic de pe lista noastră: celebra hartă a Ţării Sfinte, una dintre cele mai vechi şi cea mai mare hartă de mozaic, care acum e în pardoseala Bisericii ortodoxe Sfântul Gheorghe. Descoperită în 1896, în timpul reconstruirii bisericii, harta a făcut parte iniţial din podeaua unei bazilici bizantine din timpul împăratului Iustinian (527 – 565). Deşi s-a păstrat doar o treime din ea şi e mult mai mică decât îmi imaginam, pe harta rămasă apar reprezentate Palestina, Ierusalimul, Bethleemul, Ierihonul, râul Iordan şi Marea Moartă. Am fost cam nefericită că în mijocul hărţii e ridicat un stâlp, dar îmi place să cred că fără el nu stătea clădirea în picioare, iar sub el nu se află o altă bucată din hartă.
Harta şi celelalte mozaicuri descoperite până acum în oraș sunt cel mai probabil doar o mică parte din ce ascunde încă Madaba în măruntaiele sale! Aici, arta mozaicului s-a practicat încă din secolul I î. Hr., pentru ca în secolul 6 şcoala de mozaic să fie cunoscută în toată lumea. Apoi, cumva asemănător cu povestea Pompeiului, cutremurul devastator din secolul 8 a distrus oraşul, mozaicurile rămânând îngropate vreme de secole.
Ultima noastră oprire a fost la Biserica catolică Sfântul Ioan Botezătorul, un edificiu nou, ridicat pe la începutul secolului 20, dar cu un subsol spectaculos, cu catacombe, cópii ale unor mozaicuri descoperite în Iordania, dar mai ales cu fântâna de acum 3000 de ani, din epoca moabiţilor! Fântâna este funcţională şi oricine poate scoate apă cu o găleata din piele cam găurită, ceea ce a făcut, evident, şi Smără! Apoi, cum se poate urca în turnul clopotniță, n-am ratat, firește, nici această ocazie, deși ultima parte a urcușului nu-i chiar o plimbare pe Calea Victoriei. Dar view-ul din turn e foarte drăguţ, deci recomand efortul!
Cu o privire de ansamblu din vârful turnului, am conchis că Madaba merită cu prisosinţă trecută în topul locurilor de văzut în Iordania. Să nu ziceți că nu v-am spus!
Info utile (martie 2022):
Biserica Sfinţii Apostoli, Parcul Arheologic, Muzeul de Arheologie – acces inclus în Jordan Pass
Biserica ortodoxă Sfântul Gheorghe şi Biserica catolică Sfântul Ioan Botezătorul – bilet: 1 JOD/persoană Timp de vizitare în Madaba: 3 ore în mood-ul cătinel-cătinel
