fbpx

Petra. Sau cum să slăbești făcând turism.

Deși în 1985, cu 4 ani înainte, Petra fusese declarat sit UNESCO, apariția pe ecrane a filmului Indiana Jones and the Last Crusade a reprezentat un boost de popularitate pentru zonă. Beduinii, evacuați cu câțiva ani înainte din peșterile aflate în sit, aveau acum oportunitatea unui venit din turism, oportunitate de care au profitat la maximum. Campania ”Noile 7 minuni ale lumii” încheiată în 2007, le-a mai adus un supliment anual de turiști, iar nouă, turiștilor, ne-a adus, probabil, un boost de ghizi, pseudo-ghizi și ”taximetriști”. Detaliez imediat.

Accesul în situl Petra se face, în principal, dinspre localitatea Wadi Musa (Valea lui Moise), unde sunt hoteluri suficiente ca să găzduiască cei peste un milion de turiști care sosesc aici anual (cel puțin, atâția erau înainte de pandemie). Pentru acces, se poate lua bilet de la intrare sau se poate cumpăra de pe net (înainte de venirea în țară) Jordan Pass, un document care îți asigură intrarea gratuită la 40 de obiective din Iordania, plus taxa de viză. Biletul este nominal și se prezintă (posibil împreună cu pașaportul) la Petra Visitor Center, intrarea în sit. Dincolo de acest punct, începe o alee, pe care mergi cam 800 de metri până la intrarea în canion, plus încă 1200 m până la principalul obiectiv, Trezoreria. Pe toți acești 2 km, vei întâlni ghizi, pseudo-ghizi și ”taximetriștii” menționați mai sus, adică localnici care îți oferă o cursă călare pe animalul pe care-l țin de căpăstru (măgar sau cal).

Nu departe de intrare, vei întâlni pe stânga Mormântul Obelisc, un mormânt sculptat în piatră, nu foarte important, dar e ca un preambul la ceea ce urmează.

Mormântul Obelisc

Începând de la intrarea în canion, drumul este cimentat, ca să poți să stai fără grijă cu privirea în sus la pereții printre care mergi. Dar și ca să poată merge mașinuțele electrice care duc turiști. Din loc în loc, se mai pot vedea basoreliefuri sau diverse mici sculpturi în piatră. (Apropo, cuvântul Petra vine din greacă, unde înseamnă piatră, arabii pronunțându-l Bitra.) Culoarul e îngust și pitoresc și nici nu simți când ai parcurs un kilometru până la locul în care canionul se termină într-o piață largă și îți apare în fața ochilor… Trezoreria. Înaltă, impunătoare, incredibil de bine păstrată, această construcție își merită statutul, fie și neoficial, de minune a lumii. Nu am să spun nimic despre istoria ei, este netul plin de informații. Ce pot să spun e că m-am așezat în fața ei, cu fundul în colbul pieței, și am analizat-o, încercând să vizualizez cum a fost construită. Știam că a fost săpată de sus în jos (că așa construiau nabateenii), dar mă întrebam ce unelte au folosit pentru construcție și, mai ales, cum au reușit să dea forma aia perfect rotundă coloanelor.

Piața Trezoreriei, în timpul zilei
Piața Trezoreriei, dimineața la 6.30
Racourci
Detaliu
Detaliu
Detaliu
Detaliu
Peretele din dreapta
Detaliu

Piața este foarte aglomerată. Sunt foarte mulți turiști, dar și foarte mulți localnici. Unii speculează reclama făcută de filmul Indiana Jones și fac ghidaj îmbrăcați precum Harrison Ford. Alții, folosesc un machiaj vechi, numit kohl (sau kahl), preparat chiar de ei, din cărbune și ulei de măsline, aplicat în jurul ochilor cu scopul (cică) de a-i proteja de soare.

Beduin cu kahl la ochi
Beduindiana Jones

Tolănite în mijloc, stau cămilele care sunt folosite ca mijloc de transport pentru cei care au obosit până aici. Până la cel mai îndepărtat obiectiv (Mănăstirea) mai sunt 2 kilometri, iar pentru cei care nu au condiție fizică, urcușul din ultimul kilometru este ucigător. Pe de altă parte, sunt foarte multe animale aici. Cai, măgari și cămile, toate sunt exploatate nemilos. Caii și cămilele au o misiune mai ușoară, căci duc turiștii doar pe porțiunile orizontale, dar măgarii cară persoane (unele, supraponderale) pe sutele de trepte ale cărărilor care șerpuiesc pe versanții de aici.

Și, fiindcă veni vorba de cărări, Trezoreria poate fi observată și de la înălțime. Sunt 3 variante: două dintre ele sunt ascensiuni parțiale, mijlocite de localnici contra unei mici sume (teoretic, cărările pe care te duc ei sunt închise publicului), iar a treia este un ocol pe un traseu lung și anevoios, printre stânci frumos colorate, care este, pe cât de epuizant, pe atât de spectaculos și plin de recompense vizuale. Și… gratuit. 🙂 Pe parcurs se pot vedea de sus Teatrul și mare parte din sit, precum și satul Um Sayhun, cel în care au fost strămutați beduinii care locuiau în peșterile de aici până în 1985. (iată aici traseul, în format KML, care poate fi importat în aplicații de genul OsmAnd)

Teatrul
O ceainărie de pe drum
Trezoreria, de sus

Cărarea asta ajunge mult mai sus decât celelalte două. Din păcate, locul cu view-ul cel mai bun e ocupat de un beduin care și-a deschis aici o ceainărie. Nu cere bani pentru intrare, dar sugerează să cumperi ceva de la el. Un ceai sau un suc de portocale pot fi o binecuvântare după cele două ore de urcuș și coborâș, dar, dacă nu mai ai bani, poți găsi un loc de unde ai o vedere de ansamblu asupra Trezoreriei și a pieței.

Din ceainăria de pe vârf

La coborâre, vei putea admira încă o dată Teatrul și suita de morminte de la poale, că oricum te vei opri de 10 ori să te vaieți de genunchi. 🙂

Ajuns înapoi la bază, drumul continuă încă câteva sute de metri până la Qasr al-Bint (Templul Fiicei [Faraonului]). Din nou, nu intru în partea istorică, spun doar că aici e capătul de linie pentru cămile, de aici încolo ”plăcerea” căratului turiștilor fiind rezervată doar măgărușilor. Dacă ai decis să urci la Mănăstire, ai o ultimă ocazie să te energizezi aici, la restaurantul de la poalele muntelui. O adevărată încercare pentru majoritatea călătorilor, cele 800 de trepte care duc spre Mănăstire (Al Deir) sunt o plăcere doar pe partea vizuală. Poteca este înțesată cu tarabe ale comercianților locali și cu… ce lasă în urma lor măgărușii care te depășesc :-), dar peisajul se înfrumusețează pe măsură ce urci și vei vrea să te oprești să-l admiri atât de mult pe cât de obosit vei fi. 😉

Mormântul Urn
Qasr al-Bint
Capătul de linie și restaurantul

După câteva zeci de minute de urcat și cu câteva kilograme în minus, ajungi în fața Mănăstirii. O ”construcție” (mai corect ar fi să-i spun ”sculptură”) similară cu Trezoreria și păstrând elemente comune cu ea, mai mare, dar cu mult mai puține detalii, ea nu a fost concepută ca mănăstire de către nabateeni, ci a fost folosită astfel în perioada bizantină. De aici și numele, Deir însemnând mănăstire în arabă.

Mănăstirea

Există și o rută alternativă pentru accesul la Mănăstire. Cu o mașină de la Wadi Musa până la intrarea de la Little Petra (aprox. 10 km), apoi, cu ajutorul ghizilor locali sau pe cont propriu, pe un drum de vreo 2 ore, ușor epuizant dar pitoresc pe alocuri, poți ajunge într-un târziu la Mănăstire dinspre nord. Ca și pe partea cealaltă, și pe drumul ăsta vei întâlni niște ”ceainării” ținute de localnici întreprinzători, de la care poți cumpăra ceai, suc de rodii sau de portocale, eșarfe și alte mici suveniruri.

Un avantaj al acestei rute este că poți vizita și Little Petra, adică o serie de morminte și temple. Dacă o faci dimineața la 7, când încă nu au sosit comercianții și autocarele cu turiști, poți avea câteva minute de liniște într-un loc care e frumos nu prin spectaculozitate, ci… prin intimitate.

Accesul spre Little Petra
Little Petra – Triclinium
Little Petra

Am lăsat la final, nu întâmplător, impresiile despre evenimentul organizat de iordanieni și numit ”Petra by night”. După cum îi spune și numele, evenimentul se întâmplă după lăsarea întunericului și constă în parcurgerea drumului de la Wadi Musa la Trezorerie, prin canion, singura sursă de lumină fiind micuțele lămpi plantate pe margine. E frumos, pitoresc! Apoi, în fața Trezoreriei, o rețea de câteva zeci de lămpi așezate pe jos luminează feeric piața. Suntem invitați să ne așezăm printre ele, în praful pieței, suntem serviți cu un pahar cu ceai, iar gazda ne spune câteva vorbe în engleză, după care un artist local ne cântă din fluier un cântec care parcă nu se mai termină. Dar gazda revine și ne spune o poveste lungă, din care nu înțelegem prea mult, fiindcă vocea lui este însoțită de ecoul produs de stânci și astupată de turiștii din jurul nostru, care își povestesc impresii despre ziua care a trecut, haha. Apoi, artistul revine cu fluierul și… ăsta a fost momentul în care noi am considerat că au fost cei mai prost-investiți 17 dinari (24 euro) din viața noastră și am făcut cale întoarsă spre hostel. Dacă totuși vrei să-ți formezi propria impresie despre eveniment (sau dacă te mulțumești cu spectacolul lămpițelor din piața Trezoreriei), află că biletele se vând numai în ziua respectivă (adică nu se pot achiziționa anticipat), costă 17 JD de persoană și va trebui să parcurgi cei 2 km pe jos, împreună cu alte câteva sute de mărșăluitori. 🙂

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Translate »
Facebook
YouTube
Instagram