Doi oameni cărora le plac drumurile… Cu cât mai lungi, cu atât mai bine. Cu cât mai la Est, cu atât mai incitante. Fără a ocoli Vestul! De exemplu, jumătatea feminină a acestui blog adoră Franţa – cu vinurile sale, cu brânza excepţională ori croissantele delicioase; jumătatea masculină preferă înălţimile – munţii, locurile cele mai înalte dintr-un oraş, destinații precum Albania, Bulgaria, India etc . Suntem Laura şi Smără. În viaţa de zi cu zi, lucrăm în televiziune în relaţii publice, respectiv editare imagine, iar în vacanţe suntem călători.
Am tot încercat să-mi amintesc de unde ne-a venit ideea de a călători prin lume și nu am reușit, dar cred că totul a pornit de la o dorință comună de a vizita Iranul. La scurt timp după ce ne-am cunoscut, am descoperit că avem comunicarea și înțelegerea de care e nevoie când călătorești însoțit. (Cu timpul, am ajuns să înțeleg că alegerea companiei în călătorii este mai importantă decât destinația.) În 2015, în timpul unei excursii în Capadocia, am cunoscut, în campingul unde ne pusesem cortul, un cuplu de nemți care își vânduseră tot ce aveau, și-au cumpărat un camion amenajat pentru a fi locuit și au plecat prin lume pentru (spuneau ei atunci) trei ani. Una din țările de pe traseu: Iranul.
Întorși acasă, ne-am așezat la masă. Nu să mâncăm, ci să analizăm mai în detaliu ce trebuie făcut ca să ne atingem visul de a vedea Persepolis. Iar eu (Smără), ca de fiecare dată când am în față o hartă a planetei, am început să împing destinația. Tot mai la est. ”Păi dacă ajungem în Iran, nu-i păcat să nu mai facem doi pași și să vizităm și nordul Pakistanului? Iar Jammu și Cașmir e un teritoriu care aparține și Indiei. Deci putem vedea și India! Până în sud! Iar de acolo Vietnamul nu-i departe și, cu un vapor, putem ajunge în Coreea, apoi Japonia, apoi Vladivostok și înapoi, prin Mongolia și Stan-uri, până acasă!”
Hm, ce idee bună! Cum de nu mi-a venit până acum? 🙂
În anii ăștia, de când ne cunoaștem, am vizitat sudul Franței, Macedonia, Albania, Muntenegru, Serbia, Turcia, Georgia, Armenia și Nagorno Karabah. Și, dacă toate călătoriile astea le-am făcut cu un Renault Symbol, o mașină mică cu un portbagaj mare, suficient pentru un cort, două scaune și o masă rabatabile, plus o ladă frigorifică și niște haine, de acum trebuia să facem planuri mai înalte, mai late și mai lungi. Lungă a fost și perioada ce a urmat, plină de căutări, calcule, strâns bani, informare agresivă, întâlniri cu oameni care au călătorit astfel, intrarea în grupuri de Facebook ”de profil”. O piatră de hotar a fost achiziționarea, în iulie 2017, a ”casei” care urmează să ne ducă-n cârcă. Un Volkswagen Transporter T5, cumpărat cinstit de la un negustor necinstit (am descoperit ulterior că mașina avea cu cel puțin 20.000 km mai mult decât arăta kilometrajul), pe care aveam să-l modificăm și să-l adaptăm scopului dorit.
Din nou căutări, calcule, informare agresivă. Am început prin a face niște desene pe hârtie. Am împărțit cei 3m*1,6m ai mașinii în 3 camere: bucătărie, dormitor și living. Mă rog, wc-ul s-a suprapus cu dormitorul, iar o parte din bucătărie a ajuns în living. 🙂 După care am zis să fac și o variantă 3D, așa că am făcut o machetă din carton la scara 1:10. Lucrurile au căpătat o altă perspectivă, ceea ce desenasem pe hârtie nu prea se mai potrivea.
Dar, încet-încet, cu negocieri și mai multe brain-storminguri, am ajuns la o variantă finală. Și, de unde îmi imaginam că eu voi face toate modificările și amenajările cu mâinile mele, am ajuns să predau toată lucrarea unei firme compuse din tată și fiu, cu atelier, scule și ceva experiență în spate. Cu multă răbdare, consultare, bani și iar răbdare, la sfârșitul lui august 2018 mașina era transformată într-un camper (autorulotă), cu tot confortul pe care îl pot oferi 4,8m2 de spațiu. 🙂
Din acel moment, lumea putea fi a noastră. Concediul 2018 a fost programat în septembrie și a funcționat și ca test de comuniune om-mașină. O excursie de 3400km prin Balcani ne-a dovedit că visurile pot fi uneori întrecute de realitate. Mașina s-a comportat foarte bine, noi ne-am adaptat perfect la tot ce a presupus ”living in a van”, iar la întoarcerea acasă ni s-a părut că locuim în niște palate uriașe.
Pe 28 aprilie 2019 am pornit în prima călătorie serioasă, cea care avea să cuprindă atingerea primului punct visat (Persepolis). O călătorie de 20.000 km prin Turcia, Iran, cele 5 ”Stanuri” (Turkmenistan, Uzbekistan, Tadjikistan, Kârgâzstan și Kazahstan), cu întoarcere prin Rusia și Ucraina. Încheiată cu succes, ea ne-a dat încredere că putem să continuăm să explorăm și restul planetei. 🙂 Luăm o scurtă pauză de pandemie și… vom reveni pe drumuri. 🙂
