Totul a început la Olympia, într-o seară în care am ales ca loc de înnoptat o livadă de măslini. Având răgaz, am stat să analizez arborele și, desigur, am gustat niște măsline. M-am bucurat degeaba că erau gratis, căci, atât cea culeasă direct din pom, cât și cea pe care am luat-o de pe jos (și care, am presupus eu, era coaptă), mi-au făcut instantaneu gura pungă. Judecând și după dimensiunea redusă față de cum știu eu că arată măslinele din piață, am zis că între pom și magazin are loc niște procesare. Cât despre ulei, din astfel de fructe nu poate să iasă ceva atât de bun, mi-am mai zis.
Până acum o lună, o vizită la raftul cu ulei de măsline se încheia cu alegerea produsului cu cel mai bun preț per litru. Nu conta producătorul, nu conta țara de proveniență, despre zonă nici nu-mi puneam problema. Vizita recentă în Peloponez, însă, ne-a scos-o în cale pe Irina, o botoșăneancă stabilită la începutul anilor 2000 în pitorescul orășel Methoni. E măritată cu un grec, Andreas, care are o livadă de măslini în satul vecin. A moștenit-o de la tatăl lui și continuă tradiția, punând mult suflet în arborii ăștia. Irina se ocupă de managementul și partea de bucătărie a tavernei pe care au deschis-o pe strada principală.

Ăsta e și locul în care am stat cu ei la povești și am avut ocazia să pun toate întrebările pe care le aveam despre măslini, măsline și uleiul de măsline. Spre exemplu, cum ajunge măslina de la gustul de după cules până la ce știu eu? Ei bine, măslinele care sunt destinate consumului se țin câteva luni în saramură. Înainte de asta, pentru a grăbi procesul, se crestează puțin cu cuțitul. Ținutul în apă le aduce și la mărimea pe care o știam.
La taverna lor, Irina gătește pentru turiștii fideli mâncare grecească, dar strecoară și niște tradițională românească. Era și păcat să fii moldoveancă și să nu bucuri străinii cu al doilea lucru bun pe care știu să-l facă moldovencele (pe primul îl țin pentru mine)! 🙂 La fel, pe pereții tavernei sunt imagini din Grecia, dar la intrare sunt atârnate, rustic, niște roșii pe o sfoară.

L-am întrebat pe Andreas despre uleiul de măsline, iar el își trage aproape farfuria cu migdale și, tacticos, cu o voce cu timbru de crainic TV, îmi explică. În UE, uleiurile de măsline sunt clasificate, cel mai bun fiind cel extra virgin. Ca să fie primit în categoria asta, un ulei trebuie să atingă niște parametri calitativi. De pildă, aciditatea (care trebuie să fie sub 0.8%) sau prospețimea. Procedura este următoarea: măslinele se culeg, se pun în niște recipiente de inox și se duc la fabrică, adică la presă. Din momentul culegerii până la presare, măslinele suferă procesul de oxidare, astfel că durata asta trebuie să fie cât mai mică. Prospețimea uleiului se vede în numărul de peroxizi revelați de analiză. Valoarea maximă e 20. Mai sunt și alți parametri, cum ar fi puritatea sau durabilitatea.

Mda, mi-a schimbat complet perspectiva, de acum îmi iau ochelarii când mă duc la cumpărat de ulei de măsline. Și, pe când mă minunam eu așa, în tavernă intră o localnică tinerică, frumușică, subțirică. Eu, neobișnuit să văd grecoaice așa sexy, îi și arunc un ”kalimera” dulceag. Iar ea zâmbește și-mi răspunde ”bună zîua, ghini ăți vinit!”. Irina mă smulge din admirație și-mi spune că ea e Violeta, fata care o ajută la bucătărie. Suceveancă la origini, a venit aici acum mulți ani, pentru o lună, și n-a mai plecat, acum fiind măritată (ah!) și având doi copii.
Andreas ne spune că peste 5 minute era convocat la comisariatul din Pylos, la 10 km de aici. Eu dau să-i mulțumesc pentru informații, dar el continuă (ce atâta grabă?!): uleiul de măsline de calitate este un foarte bun medicament pentru afecțiunile gastrice, mai ales (și îmi face cu ochiul) pentru cei cărora le place alcoolul. Dacă ai probleme cu stomacul, un păhăruț dimineața și unul seara te fac ca nou! E bun și pentru păr, pentru piele, combate constipația, stimulează metabolismul. O licoare-minune, ce mai…!
Pentru a fi bune, măslinele au nevoie de soare și de vânt. Încă de mici, măslinilor li se taie crengile din mijloc, astfel ca măslinele să nu fie umbrite, iar vântul să poată să le curețe de eventualii dăunători.

Măslinul este un pom longeviv, el trăiește câteva sute de ani, peste o mie și, în tot timpul ăsta, face măsline. În orice livadă, vei găsi arbori bătrâni atât de groși, că e nevoie de 4 oameni să-l cuprindă!

Am traversat în drumurile noastre kilometri întregi de livezi de măslini, multe aparținând companiilor care produc ulei industrial, ulei care nu are calitatea celui făcut de micii producători. Peloponezul este un tărâm extrem de propice dezvoltării măslinului, aici se produce (ca și în sudul Italiei și al Spaniei) cel mai bun ulei de măsline. Despre calitățile sale miraculoase și diferențele dintre un ulei industrial și unul făcut de micii producători, mai poți citi pe site-ul îngrijit de Irina, www.dileika.eu.
Va pretuiesc si-mi sunteti dragi pentru ca aveti pasiunea descoperirii altor lumi, harul de observatori si povestitori si simtul umorului dezvoltat.
Va doresc (si imi doresc) noi calatorii !
Mulțumim mult pentru apreciere! Și noi vrem să călătorim în continuare, iar de acum, că știm că vă plac poveștile noastre, vă luăm cu noi. Online, că așa e acum la modă. 🙂
Bai fratilor, v-am (re)vazut la Garantatul lui Stefanescu. Sunteti simpatici foc dar aveti o mare doza de tacaneala(aventura, inconstienta) sau cum vreti sa ii ziceti voi. Aveti copii, parinti ? Ati pus vreodata raul inainte de a pleca,asa vreun posibil infarct, o intoxicatie severa, vreo criza hepato,renala, vreo fractura Smara(cum mai conduci”doar eu”) care sa va apuce prin “stanele” vizitate, unde se vorbeste doar rusa, “noi nu” vorba Laurei, sau pe unde a mai intarcat mutu iapa,capra,oaia si camila ? Nu mai zic de vreun frecus cu autoritatile care “fluiera si dau din maini” sa va uite asa cativa ani prin cine stie ce parnaie ? Ma rog, Dumnezeu cu voi ! Va doresc,succes, bafta si multa sanatate ! Am inceput sa va citesc.
:-)) Noi nu mergem în deșert, mergem în locuri populate. Oriunde există oameni, există și toate facilitățile (spitale, în particular). Înainte de plecare, ne facem asigurare de sănătate, iar infarctul îl poți face și acasă și într-un Stan. 🙂 Cu autoritățile noi nu am avut niciodată probleme, cred că depinde foarte mult de atitudinea pe care o ai față de ei. Dacă vii ca cetățeanul UE, cu atitudinea ”băi, eu am drepturi!”, își schimbă și ei poziția, că sunt la ei acasă, dacă înțelegi ce vreau să zic. 🙂 Eu, unul, mereu i-am abordat cu zâmbet și dispus să le răspund la întrebări. În Iran, cei cu care am interacționat nu voiau decât să se asigure că suntem turiști, nu spioni. Celelalte rele… na… orice se poate întâmpla, chiar și la tine acasă. Hoți sunt peste tot, dar aș îndrăzni să spun că în Europa sunt de 84 de ori mai mulți decât în Est. Părerea mea… 🙂