fbpx

Palatul brâncovenesc de la Potlogi

La doar o oră de București, la 5 km de autostrada spre Pitești, se găsește Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi. A fost prima curte domnească ridicată de Constantin Brâncoveanu, care avea în plan să construiască câte un palat pentru fiecare dintre cei patru fii.

Toți vizitatorii au parte de ghid, ceea ce este fantastic! Prima oprire a fost la cuhnie (sau bucătărie, cum i-am zice astăzi), care e în dreapta curții și la mare distanță de palat, ceea ce făcea ca mâncarea să ajungă rece pe masa invitaților, care cam cârcoteau pe chestia asta zice cronicarul. La masă la Vodă nu se gătea carne de porc – deh, influența musulmană! -, în schimb mâncare era din belșug și buuună, după rețete franțuzești, nemțești sau italienești. La o masă obișnuită erau servite 12 feluri cam în 4 ore, iar la un ospăț, 20-24, ba după unii chiar 72! Pentru cel din urmă trebuia să-ți rezervi cel puțin 12 ore și un stomac de balenă! O îmbuibare colectivă greu de imaginat. Poveştile sunt interesante, păcat însă că niciun obiect nu e din epoca respectivă, pentru că, de fapt, ansamblul a fost distrus în mare parte și refăcut în anii ’50, apoi sporadic prin ‘70-‘80, iar cu mai mult elan după 1990.

Cuhnia

Am mers apoi în stânga intrării, la droșcărie, adică atelierul de reparat droștele – o trăsurică sau, pe înțelesul celor din generația Z sau Alfa, mașina secolelor 17-18! (droșcă vine de la cuvântul rusesc drojka, adică caleașcă). Cea de aici e o replică, în miniatură față de cele din timpul lui Brâncoveanu care erau trase de 6-8 cai și ajungeau să măsoare 5 metri lungime. Oare cum făceau în intersecție, avea prioritate cea cu mai mulți cai? Sau cel mai probabil, se oprea circulația!? 🙂

Droșcă
Caleașca în miniatură

Potlogi e la jumătatea drumului vechi dintre București și Târgoviște, vechea capitală a Țării Românești, unde lui Brâncoveanu îi plăcea să stea, cu voie de la Poartă, firește. Și, cum avea aici deja o moșie și dorea să construiască pentru fiecare dintre fii câte un palat, a început ridicarea unei curți domnești, destinată fiului cel mare, Constantin. Lucrările au început în 1698 și au durat mai puțin de un an, ceea ce, știu, pare o utopie, dar asta e. Na, alte vremuri, alți muncitori!

Palatul nu este mare, dar are o grație aparte. Am urcat pe scara monumentală și ne-am oprit în pridvor, de unde am putut cuprinde dintr-o privire curtea, poarta de intrare, droșcăria, cuhnia, locuințele slujitorilor și biserica. Ador acest tip de pridvor cu coloane brâncovenești!

În stânga se vede cuhnia, în dreapta – droșcăria

În interior, în stânga, e sala ospețelor, locul unde nu e bine să mergi flămând, altfel e greu să reziști unor povești precum cea că: la zilele solemne, datina era ca farfuriile murdare să nu fie strânse de pe mese, ci să se pună una peste alta, iar pe la finalul ospățului, mesenii ajungeau să mănânce din picioare și să nu se mai vadă între ei din cauza munților de farfurii!

În cabinetul domnitorului am putut vedea primele obiecte originale: celebrele cronici brâncovenești, scrise cu litere chirilice. Tot aici e și o scrisoare, o listă cu cheltuieli administrative, care păstrează semnătura lui Constantin Brâncoveanu.

În sala tronului, jilțul domnesc e așezat contre jour, astfel încât chipul lui vodă să nu poată fi observat, în schimb el vedea foarte bine fețele boierilor și își putea da seama când aceștia mințeau. Mă rog, sau așa zicea el, după cum îi pica lui bine. 🙂

După mărimea ușilor, e clar că domnitorul nu era un bărbat ‘nalt ca bradul, ba dimpotrivă. Iar când am ajuns în dormitorul lui Brâncoveanu, unde patul e departe de a fi de 200×200 cm, ghidul ne-a confirmat că acesta avea doar 1,63 metri înălțime și era rotunjor bine.

Dormitorul domnitorului

În această încăpere am putut observa și urmele vechii picturi, care din câte se pare era un albastru de Voroneț, acum fiind însă negru. De altfel, și decorațiile care împodobeau fiecare cameră abia se pot zări, multe fiind de fapt făcute după alte clădiri brâncovenești în timpul refacerii ansamblului.

Pentru că despre palatul de la Potlogi nu se poate spune că a fost restaurat, ci mai degrabă reconstruit, după ce clădirile au suferit numeroase distrugeri. Primele, chiar după decapitarea familiei domnitoare, când turcii au căutat aurul lui Brâncoveanu, considerat unul dintre cei mai bogați oameni din Europa – de altfel, era supranumit Altîn–Bey, adică Prințul Aurului, având, conform ambasadorului Venețian la Înalta Poartă, o avere de aproape 2 milioane de guruși (cam 12.4 milioane de euro în zilele noastre), plus 171 de proprietăți.

Ok, deci turcii au căutat aurul și, cum nu l-au găsit, au distrus ansamblul, care a rămas părăsit vreme de 250 de ani. Au urmat alte și alte distrugeri și încercări de reabilitare, dar abia în anii 2000 autoritățile s-au apucat serios de treabă. Nu de alta, dar în 2014 venea Anul Brâncoveanu. La 300 de ani de la decapitarea sa, fostul domnitor fusese și canonizat de biserica ortodoxă, iar Ansamblul de la Potlogi tot nu era gata. Așa că au dat bice și, în sfârșit, complexul a fost redat circuitului public.

Pivnița boltită este singura parte rămasă 100% din ansamblul inițial, doar că acum nu mai adăpostește băuturi și alimente, ci conferințe și concerte.

Pivnița

Mai este de remarcat frumoasa loggie care dă spre curtea din spate, frumos amenajată, deși trandafirii nu au trecut testul iernii trecute. Tot în grădina din spate, pe vremea lui Vodă era și un heleșteu plin cu pești, acum e doar o baltă, dar cu un frumos și romantic podeț.

Grădina din spate
Palatul, dinspre grădină

De neratat este și biserica ridicată de Constantin Brâncoveanu înainte de a construi curtea domnească, pe vremea când era mare spătar. Datând din 1683, edificiul avea inițial o singură turlă și un hram, cel al Sfântului Dimitrie. În timp, biserica a mai căpătat o turlă și încă un hram, al Sfântului Nicolae.

Însă, este fantastic faptul că se pot vedea foarte clar o parte din primele fresce, cele din timpul lui Constantin Brâncoveanu, cum e tabloul votiv unde domnitorul apare alături de cei patru fii, iar soția sa, alături de cele șase fiice.

Ansamblul de la Potlogi nu e la fel de cunoscut și poate nici la fel de spectaculos ca cel de la Mogoșoaia, dar este interesant prin istoria sa tumultoasă, este un colț deosebit de liniștit și merită toată atenția.

Tariful de intrare este de 10 lei, iar programul e de marți până duminică între 8.00 și 16.00, cu o pauză de la 13.00 la 14.00.

Leave a Comment

Translate »
Facebook
YouTube
Instagram