fbpx

Muzeul Haszmann Pál, locul unde te simţi în curtea (stră)bunicilor

Sunteți curioși cum arătau primele utilaje agricole cu sute ani în urmă!? Sunteți pasionați de vechile radiouri, patefoane, televizoare sau de sobele de fontă ori de alte obiecte pe care le știm din amintirile bunicilor sau din cărți? Atunci, musai să mergeți la Cernatu de Jos, un sat din Covasna! Aici, Haszmann Pál, fost dascăl în localitate, a adunat peste 8.000 de obiecte, de la cărți și obiecte de ceramică, la sănii și mașinării cu aburi, case tradiționale!

Am ajuns la poarta muzeului într-o vineri, dis-de-dimineață, am deschis poarta și am intrat într-o curte mare, cu câteva panouri explicative. Ne-am oprit în stânga, la stâlpii funerari secuiești, care m-au dus cu gândul la stâlpii totemici precreștini, iar ca simbolistică, uneori chiar la mormintele musulmane. În cazul unei femei, stâlpul are în vârf un motiv floral, precum laleaua. Stâlpii de la Cernat trebuie priviți ca un corp, astfel că cele cu gâtul lung reprezintă o persoană tânără, iar capătul ascuțit un om învățat.

La capătul aleii, pe o bancă ne aștepta un domn în vârstă. Îi dăm binețe, el ne răspunde într-o română clară, doar cu un accent local. Intrăm în birou și ochii îmi sunt captați de obiectele de pe pereți, din lemn, foarte frumos sculptate!

  • Ce sunt?, întreb.
  • Maiuri! Se foloseau la spălatul rufelor la râu, dar unele așa frumos sculptate le dădeau băieții fetelor ca semn de dragoste. Încă se mai păstrează acest obicei.

În birou pe lângă cărți și documente, sunt și multe pensule și acuarele, semn că aici se pictează! Ei, da, aici se țin mai multe ateliere unde tinerii învață diferite meșteșuguri tradiționale, în cadrul Muzeului funcționând și o școală populară.

Lăsăm cărțile și pe domnul Haszmann (căci domnul în vârstă e unul dintre cei trei fii ai lui Haszmann Pál, fondatorul muzeului), și pornim pe urmele tehnologiei. Expoziția de mașini și unelte agricole ne poartă într-o lume fascinantă. Cele mai vechi piese sunt cele din secolele 16-17: brăzdare de plug, cazmale, furci, grape şi cilindri de lemn, sape decorate, seceri, scăriţe, zăbale, clopoţei etc. Din când în când, mă trezesc exclamând: “Daaa, aveam și noi la bunica!” și mă bucur că știu cum funcționează mașina de curățat știuleții de porumb, cea de uruială, secera pe care încercam să o mânuiesc în copilărie.

Printre exponate sunt tractoare americane, precum un Fordson din 1922 sau McCormick, dar și unele de fabricație maghiară.

Lângă carele de fân sunt înșirate și trăsuri de călătorie și câteva sănii. Aici mă simt mai în largul meu, uit de motorină, păcură sau aburi, și nu-mi trebuie multă imaginație pentru a mă vedea într-o sanie trasă de cai. Îmi lipsesc blana, păturica pentru picioare şi zăpada, dar compensez cu imaginaţia. 🙂

Intrăm într-o clădire şi aici descoperim zeci de aparate de radio, televizoare, telefoane, gramofoane şi patefoane. Văd un pickup asemănător cu cel pe care-l avea tata în tinereţe și pentru care era invitat la toate petrecerile, apoi un radio cu care mă jucam la bunica – pentru mine era doar o piesă de jucărie la care apăsam clapele ca de pian!  Iată şi un televizor cu lămpi ca cele care mi-au marcat copilăria, căci imaginea se dădea peste cap sau se ardea o lampă fix în timpul unui meci sau a celebrului serial Dallas, de nu ştiam dacă au dat ai noştri gol sau cine l-a împuşcat pe JR. La un astfel de televizor prima dată se aplica metoda clasică cu pumni în carcasa de lemn, iar dacă nu funcţiona, monstrul era înfăşurat într-o pătură şi cărat de tata cu un vecin la centrul de depanare! Se pare că mai mult de 80% dintre aparate sunt funcţionale, deşi, cât am stat în încăpere, muzica s-a auzit de pe un CD modern.

Centrală telefonică manuală, cu operatoare (not included)

Apoi, am ajuns, în sfârşit, la sobele de fontă, colecția fiind amenajată în pivniţa Conacului Damokos Gyula, principala clădire a ansamblului. Care mai de care mai dantelate şi decorate, sobele sunt o incursiune în arta fontei meşterilor transilvăneni. Nu ştiu dacă mai există, dar eu n-am mai văzut atât de multe sobe de fontă la un loc (peste 100!). Pe lângă sobe, colecţia include şi alte obiecte decorative sau de uz casnic precum fiarele de călcat. Moment în care iar m-au năpădit amintirile, căci toate bunicile şi mătuşile de la ţară aveau câte unul, dar pe care nu-l mai foloseau la călcatul hainelor, ci să meargă cu tămâie la cimitir. 🙂

Camerele din conac sunt pline de fotografii, mobilier de epocă, cahle (plăci de teracotă folosite la sobe), de costume populare secuieşti, cizme agățate de tavan şi lăzi de zestre care odinioară erau umplute cu averea fetei de măritat.

Ne-am mai plimbat prin curte, printre casele şi porţile sculptate adunate într-un mini muzeu al satului secuiesc, apoi, când ne pregăteam de plecare, domnul Haszmann ne-a întrebat de unde suntem şi, când a auzit Bucureşti, ne-a povestit repede cum au refăcut o casă la Muzeului Satului de pe bd. Kiseleff.

Cum s-a ajuns la acest muzeu atipic? Totul a început în 1934, când Haszmann Pál s-a stabilit la Cernat, unde a fost dascăl. Şi-a întemeiat o familie şi, uşor-uşor, a pus bazele muzeului. De fapt, a fost un pasionat colecţionar şi, cu ajutorul comunităţii care i-a donat diferite obiecte, a reuşit să adune laolaltă o colecție impresionantă prin mărime și diversitate. Haszmann Pál (1902–1977) şi soţia sa, Cseh Ida (1909–2003) şi-au oferit colecţia cu scopul înfiinţării unui muzeu. Acesta a fost amenajat din start în conacul Damokos Gyula, care era abandonat și degradat la vremea respectivă, după ce comuniștii îl folosiseră ca grajd. Astfel, la 25 februarie 1973, Muzeul Etnografic Haszmann Pál şi-a deschis porţile ca filială a Muzeului Național Secuiesc din Sfântu-Gheorghe, dar administrat de familia fostului pedagog.

  • Acum ne ocupăm noi, eu cu fratele meu geamăn şi mai avem un frate. După noi urmează fiii noştri, apoi nepoţii, ne-a spus la final domnul Haszmann.

Deci, oricând vă decideţi să mergeţi, unul dintre membrii familiei Haszmann vă așteaptă. Intrarea este 10 lei, iar programul de vizitare: de marți până vineri: 9.00-17.00, sâmbătă – duminică: 9.00-14.00.

1 thought on “Muzeul Haszmann Pál, locul unde te simţi în curtea (stră)bunicilor”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Translate »
Facebook
YouTube
Instagram