fbpx

Mostar şi Stari Most, simbolul Herţegovinei de peste patru secole

Când am ajuns noi, la Mostar se adunase tot mapamondul. Iar pe Stari Most, celebrul pod care se arcuiește ca un curcubeu peste Râul Neretva, nu puteai să arunci un ac. L-am privit de vizavi și am avut sentimentul că n-o să avem loc să urcăm pe el. Oricum, de la distanţă e mult mai spectaculos, însă n-am ratat nici baia de mulțime de pe el.

Ca toate oraşele din Bosnia-Herţegovina, şi Mostarul poartă încă urmele războiului de la începutul anilor 1990. Deși a trecut un sfert de veac de atunci, multe clădiri sunt în continuare ciuruite de gloanțe și, imediat ce am ieșit din perimetrul centrului vechi – refăcut aproape complet – ne-am trezit într-un oraș trist, care așteaptă trecerea timpului pentru ca rănile lui și ale locuitorilor să se vindece.

Situat în Herţegovina, Mostar este un oraş unde croaţii şi bosniacii îşi dispută majoritatea, în 1991 ponderea lor fiind aproape egală, în jur de 43% fiecare. Astfel, în timpul războiului interetnic din 1992-1995, confruntarea dintre cele două părţi a făcut ca Mostar să fie unul dintre cele mai afectate orașe. Atunci, Orașul Vechi a fost distrus, iar Stari Most, podul-simbol al Herţegovinei, a ajuns în apele râului Neretva, fiind refăcute după aproape 10 ani.

Înainte de a urca pe celebrul pod, am pornit către Casa Kajtaz, cea mai veche Casă Turcească din Mostar, construită în secolul al XVI-lea şi care aparţine în continuare descendenților primilor proprietari. Casa e pe o stradă îngustă, pietruită și în pantă (str. Gaše Ilića nr. 21). Dincolo de zidurile înalte am descoperit o curte minunată și o atmosferă primitoare, discretă, liniștită. Casa mare, foarte frumoasă și bine păstrată – războiul i-a afectat doar acoperișul – și curtea umbrită de un kaki mare în care atârnau fructele încă necoapte ne-au încântat pe loc. Am rămas minute bune la umbra kakiului, privind în jur! Atmosfera s-a animat abia când a apărut un ghid cu un grup de turiști, iar proprietarul și-a făcut apariția, rămânând însă la fel de discret.

Intrarea în curtea casei Kajtaz
Casa Kajtaz
Kaki-ul
Nu-s mere, sunt kakiuri

Ne-am lipit de grupul de turiști și de ghidul lor şi am intrat în casă. Încăperile sunt mobilate și decorate cu obiecte tradiționale, totul cu bun-gust, fără briz-briz-uri și kitsch-uri. Deşi e ca un muzeu, casa este primitoare şi mai că m-aş fi așezat la o cafea.

Nu se percepe taxă de vizitare, dar la final, după o scurtă degustare, turiștii pot cumpăra siropul de trandafiri făcut de proprietarii casei.

Drumul spre centrul vechi ne-a scos direct la o pekara (patiserie). De fapt, sincer, mirosul ne-a dus acolo și nu ne-a dat drumul până nu am cumpărat niște burek – plăcinte locale teribil de gustoase cu carne și brânză.

Pe mai toate clădirile am văzut scris 1981. Hm! Dăm repede pe Google, să vedem ce revoltă, ce eveniment istoric a fost în 1981. Ei bine, 1981 are legătură cu galeria de fotbal „Armata Roşie” înfiinţată în 1981, după ce echipa locală FK Velež Mostar a câștigat Cupa Iugoslaviei. În acea perioadă, FK Velež era mândria Herțegovinei, fiind susținută de toţi locuitorii zonei, indiferent de etnie. Astăzi, membrii „Armatei Roșii” sunt în mare parte bosniaci, iar participarea la stadion nu mai e ca altădată. După încheierea războiului, oraşul a rămas împărţit între cele două comunităţi: partea estică e predominant bosniacă iar partea de vest, croată. Acum, echipa croată HSK Zrinjski Mostar a ajuns să joace pe stadionul construit pentru FK Velež care a fost forţată să se mute deoarece nu mai erau bineveniți în partea croată a orașului. Aşadar, noi eram în partea bosniacă, pe malul stâng al Neretvei.

În sfârşit, am ajuns în Centrul Vechi. La prima terasă, din boxe se auzeau băieţii de la Ozon cu a lor „Dragoste din tei”. 🙂 Era ca acasă pe Lipscani, aşa că eram pregătiţi pentru atmosfera de Centru Vechi. Da’ good mood-ul m-a părăsit repejor, căci centrul lor vechi nu doar că se cheamă Stari Grad, dar e şi un loc hiper-mega-super aglomerat. M-am simţit ca-ntr-o grămadă de la rugby, iar plimbarea s-a transformat într-o încercare disperată de a ieşi de acolo. N-am avut nicio şansă să mă bucur de nimicurile înşirate de-a lungul străzii, să fac un shopping mic, oricât de mic… Iar când am zis că mai rău de atât nu se poate, am ajuns pe Stari Most (adică Podul Vechi), unde a fost şi mai şi! Dacă aruncam un ac, sigur nu avea cum să cadă, iar ca să păşim pe el am stat la coadă!

În Bosnia, Pipi e foarte ieftin!! 🙂

Podul e într-adevăr o bijuterie arhitecturală. Construit în secolul 16, a fost considerat o minune a tehnicii vremii sale, având de 20 metri lungime și 29 de metri înălţime şi un singur arc – cel mai mare arc de până atunci! Hajrudin Mimar, proiectantul podului, a fost ucenicul marelui Mimar Sinan considerat cel mai mare arhitect al Imperiului Otoman şi comparat cu Michelangelo. Deşi Stari Most nu mai e podul ridicat de Hajrudin Mimar, conceptul îi aparţine.

Stari Most

Construcția podului a început în 1557 și a durat 9 ani, iar legenda spune că mortarul a fost pregătit și cu albuș de ou, pentru a-i mări rezistența. Şi chiar părea veşnic! A rezistat vremii şi vremurilor, supravieţuind celor două conflagraţii mondiale, dar, după 400 de ani, pe 9 noiembrie 1993, a fost distrus de forțele croate, o decizie barbară, pentru că nu avea nicio contribuţie strategică în desfăşurarea conflictului! Zece ani mai târziu, guvernul bosniac a hotărât reconstrucția lui, cât mai aproape de forma inițială, folosind aceleași materiale și tehnologii. O parte din piatra originală a fost recuperată din apele râului, iar restul a fost adusă de la aceeași carieră folosită și de otomani. Podul inițial era construit din 456 de blocuri de calcar, însă la reconstrucție s-au utilizat 1.088, cioplite manual, în același fel ca cele originale. Stari Most a fost inaugurat la 23 iulie 2004, fiind acum unul dintre cele mai vizitate locuri din Bosnia-Herţegovina.

Stari Most rămâne un simbol pentru turişti şi bosniaci, însă pentru croaţi lucrurile stau diferit. Conform unui sondaj, peste jumătate dintre tinerii croaţi din Mostar nu au vizitat şi nu au traversat niciodată Podul Vechi. Pentru ei, odată cu dărâmarea podului „a dispărut din Balcani ultimul turc“, cum scria presa croată.

Am coborât şi ne-am aşezat sub pod, alături de ceilalţi turişti, pentru a urmări spectacolul oferit de localnicii care sar de pe pod în apele Neretvei. Pregătiţi cu aparatele de fotografiat ne-am pus pe aşteptare. Când ziceam: gata, sare!, tânărul atârnat de pod se retrăgea. Nu primise suma necesară show-ului. Adică, 50-60 euro, doar vă imaginaţi că nu sar gratis! Am tot aşteptat, dar n-am avut baftă, turiştii nu au fost suficient de generoşi, nervii noştri s-au tocit repede, drept care am plecat fără să vedem cum plonjează în apele reci.

29 de metri până la nivelul apei

Ne-am îndepărtat de forfota turistică şi, fără o ţintă precisă, am mers în zona croată. „Mostarul croat” arată ceva mai bine, iar urmele războiului nu sunt atât de vizibile. Am dat şi de cartierele cu blocuri şi, uşor-uşor, ne-am îndreptat spre ieşirea din oraş, nu înainte de a vedea Sniper Tower (Turnul Lunetiştilor). Nu veţi găsi niciun indicator spre el, nu face parte din obiectivele turistice asumate, războiul este prea recent, iar urmele prea dureroase. În perioada socialismului iugoslav, aici era sediul unei bănci, iar în timpul războiului a ajuns Turnul lunetiştilor croaţi, fiind cea mai înaltă clădire din Mostar. Astăzi, clădirea zace abandonată şi zeci de graffiti îi colorează pereţii înnegriţi. Fiecare dintre cele 10 etaje este decorat diferit, unele desene sunt chiar bizare. Teoretic, accesul este interzis, clădirea nefiind sigură, însă nu e niciun afiş în acest sens, nu e nimeni care să o păzească şi niciun gard care să o înconjoare. Prin urmare, se poate intra, dar cu mare grijă, pentru că sunt numeroase cioburi, bucăţi de fier forjat care ies din pardoseală, pereţi care stau să se prăbuşească. Pentru a înţelege istoria oraşului, cred că o vizită la Sniper Tower e obligatorie!

Sniper Tower
Urmele gloanțelor

Un loc alt interesant pentru istoria recentă a ţării este în apropiere de Mostar, lângă aeroport, unde e un buncăr pentru avioane din timpul lui Tito. Aici, într-un hangar subteran, construit în mare secret, stăteau pitite şi gata de atac şase avioane de luptă. Dictatorul avea o relaţie tensionată cu Moscova şi, în plus, ca orice stat comunist, se temea de toată lumea, peste tot vedea numai duşmani, deci trebuia să fie pregătit. Aşa că, a construit baze secrete şi chiar un buncăr antiatomic, lângă Konjic. După destrămarea Iugoslaviei şi după războiul din 1992-1995, multe baze militare au fost închise sau abandonate.  Hangarul pentru avioane de lângă Mostar e acum groapă de gunoi pentru localnici și suport de graffiti pentru… artiștii locali.

Ca străin, este greu de înțeles cine cu cine şi mai ales de ce s-au luptat în Mostar. La începutul războiului, Mostar făcea parte din Iugoslavia și, ca urmare, armata iugoslavă s-a confruntat cu armatele neoficiale ale croaților și bosniacilor. Însă, odată ce Bosnia-Herțegovina şi-a declarat independenţa, bosniacii și croații au început să se bată între ei. Motivul, apariţia Republicii Croate Herţeg-Bosnia, o entitate nerecunoscută, cu capitala la Mostar, care avea ca scop separarea de Bosnia-Herţegovina şi unirea cu Croaţia.

Mostarul a suferit două asedii. Inițial, în 1992, a fost bombardat de Armata Populară Iugoslavă, apoi, în 1993, de croaţi în luptele cu bosniacii. Oraşul a suferit numeroase daune, pierderi de vieți, dar și mii de refugiați, iar Stari Most sau „Bătrânul”, cum era numit de localnici, a fost distrus. A fost un gest gratuit şi cinic, de a dărâma cel mai puternic simbol bosniac şi a despărți cele două comunităţi.

Astăzi, chiar dacă podul a fost refăcut, el nu mai leagă comunităţile, aşa cum a făcut-o mai bine de patru secole. Astăzi, avem Mostarul bosniac şi Mostarul croat, fiecare cu serviciile sale: două poşte centrale, două gări centrale, două sisteme de educaţie, două universităţi, doi furnizori de apă, două corpuri de pompieri etc.

Turista fotografă 🙂

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Translate »
Facebook
YouTube
Instagram