fbpx

Mona Lisa, fistic și baclavale la Gaziantep

Fîstîk, adică fistic, este cuvântul de bază pe care trebuie să-l știi în Gaziantep. Totul e pe bază de fistic: baclavale, cafea, șerbet, batoane dulci etc.

Eram deci pregătiți și de întâlnirea cu fisticul și bucătăria excepțională, dar și cu cultura acestui vechi oraș. Auzisem și citisem multe despre Gaziantep sau Antep cum îi spun în continuare locuitorii. Particula Gazi, care vine de la Ghazi și înseamnă “luptător”, a fost adăugată în 1921, după Războiul de independență, pentru a omagia aportul populației la rezistență împotriva ocupației militare franceze. Fremătam să ajungem, muream de curiozitate și dornici să-l îndrăgim cât mai mult.

Am parcat chiar în centru, ne-am uitat după parcomat și, cum nu am văzut, am întrebat un cetățean cum procedăm, unde plătim parcarea. Am primit răspunsul cel mai drag: ioc! Vizita începea bine! Am pornit spre centrul de turism care era la nici 10 metri, unde însă am dat de un domn care vorbea engleza ioc!, dar ne-a umplut de pliante.

Și, cum nu e indicat să te plimbi cu burta goală, mai ales într-un oraș renumit din punct de vedere gastronomic, ne-am așezat la un restaurant din buricul târgului. Tânărul chelner vorbitor exclusiv de turcă a început cu recomandările. Și explica și nu se mai oprea… el știa ce zicea! Mă rog, am decis să luăm (trăiască și se-mbunătățească Google Translate!): supă de linte și supă de miel, iar la felul doi, Küșleme și Antep Style Grill Liver Roll. Supele au fost foarte bune, dar extrem de iuți – mai toată mâncarea în Turcia e iute spre foarte iute! -, în timp ce felul doi, frigăruile – că asta erau – au fost so-so, adică Küșleme a fost o carne ok, dar Antep Style Grill a fost un ficat sec și cam ars, greu de mâncat. La final, Küșleme s-a dovedit a fi un alt Küșleme, adică pe farfurie, că nu ne-au adus și țepușele, și în loc de 22 a fost 45 de TL!! Deh, ne-am înțeles… ca turcii.

Urcăm spre cetate și zona bazarului, să ne pierdem pe străduțe, în ritm oriental. Cumpărăm, firește, baclavale, apoi pornim să gustăm și degustăm fistic. Pană la urmă, luăm cel mai bun fistic, după cum ne-a asigurat vanzătorul. :-)) V-ați prins, era cel mai scump din magazin. Noi ne orientasem spre altul mai ieftin, dar el: nu, acesta e cel mai prost, nu e de calitate. Vorba bancului, l-a scos la intrare să-l facă de râs! În cazul ăsta, să agațe turiștii. 😉 Oricum, sunt munți de fistic, pentru toate gusturile și toate buzunarele.

În Castel e Muzeul Eroilor dedicat rezistenței împotriva ocupației franceze, așa că am intrat cuminți să-l vizităm. Cuminți în primele minute, căci ne-a plictisit repede – prea mult text, prea multe detalii. Singura scăpare, ca să ajungi mai repede pe terasă, pentru view și castel, e să treci prin muzeu fără să stai să-l vizitezi de fapt. Ceea ce am și făcut de la un moment dat încolo, chiar dinainte de a ajunge la ocupația franceză! 🙂
Priveliștea de sus e drăgută, dar… cam atât!

Următoarea oprire: Muzeul Mozaicurilor, care e un must! Considerat cel mai mare muzeu de mozaic din lume, acesta este absolut fabulos! Și nu doar pentru “Țigăncușa” – o Mona Lisa a mozaicului, păzită ca și celebra pictură -, ci pentru multe alte mozaicuri descoperite în vechiul oraș roman Zeugma, aflat la aproximativ 60 de km de Gaziantep.
Extrem de bine conservate, mozaicurile de la Zeugma sunt fascinante. Ne-am plimbat printre ele, apoi, când să plecăm, am mai făcut un mic tur – am fi refăcut noi tot traseul, dar de la etaj nu ne-au lăsat să mai coborâm la parter, muzeul fiind structurat pe două nivele.

Am intrat de două ori să vedem Țigăncușa, care e într-o cameră separată, complet întunecată, singura lumină fiind pe opera de artă! Iar când Smără s-a aplecat să o pozeze mai de aproape, paznicul i-a atras atenția că poate declanșa alarma! V-am spus: Mona Lisa mozaicului! Cu greu ne-am dat duși! Și, sincer, de fapt se închidea, altfel cred că mai stăteam!

Poate părea exagerat, dar m-aș întoarce în Gaziantep pentru Muzeul Mozaicului, deși nici baclavalele cu fistic nu sunt de neglijat.

Leave a Comment

Translate »
Facebook
YouTube
Instagram