Departe de celebritatea piscinelor carstice de la Pamukkale, atât de vizitate de români, situl geologic de la Badab-e Surt ne-a lăsat bouche-bée. Și, chiar dacă în lume există șase locuri cu fenomene similare, Badab-e Surt este unic datorită nuanțelor arămii, rezultate din concentrația mare de oxid de fier din izvoarele termale de aici. Platoul în trepte de un colorit excepțional face din Badab-e Surt o destinație de neratat! Dacă ajungi în Iran.
Badab-e Surt este situat la ceva distanță de drumul principal și nu e chiar un fleac să ajungi la el, pentru că ultimii kilometri n-au văzut asfaltul, în schimb gropile sunt mari și numeroase. Dar se lucrează și pare că într-un viitor va fi asfaltat până la Badab. Deocamdată, am hurducăit prin colbul iranian, întrebându-ne dacă ne-am rătăcit au ba.
După vreo 30 de minute, am ajuns într-un loc în care un mic întreprinzător pusese câteva sfori și amenajase astfel o parcare. L-am întrebat dacă acolo e Badab, a dat din mână că ar mai fi ceva de mers, așa că i-am mulțumit pentru ofertă și am pornit mai departe. Nu prea departe totuși, că după câteva sute de metri un alt cetățean ne-a spus că nu se poate merge cu mașina și ne-a arătat o cărare pe care să ajungem la sit.
Cărarea șerpuiește printre pietre și lăstăriș, uneori dispare de tot, semn că nu e prea umblată. Adicătelea, sauvage, cum ar spune românul. Nimic amenajat, totul natural. Vreo 20 de minute de urcat pieptiș și, când gâfâiam tot mai tare și mă gândeam că am pierdut cărarea bună, am ajuns, în sfârșit, pe terasa colorată în zeci de nuanțe arămii! Senzația a fost că pășesc pe o capodoperă. Mineralele sedimentate ca niște foi de plăcintă păreau că se vor sparge la fiecare pas. Slavă Domnului, nu se sparg!
Peisajul acesta a fost modelat natural în milioane de ani (în epocile Pleistocenului și Pliocenului, pentru curioșii pasionați de geologie), mineralele din cele două izvoare termale depunându-se și formând o substanță asemătoare unui jeleu – mă rog, o cutie de jeleuri -, care în cele din urmă s-a întărit și a format gururi, oferind pantei forma actuală, în scări.
În funcție de anotimp și momentul zilei, culorile se schimbă, ceea ce face ca locul să fie și mai spectaculos. So, un cadru numai bun pentru o ședință foto cum ar fi… après le mariage? Asta, dacă ne luăm după doi tineri care veniseră cu o echipă de fotografi după ei, ca să-și imortalizeze dragostea în culori.
Dar mai bine vă uitați la poze, că vorbele scrise îs de prisos. A, încă ceva: se poate ajunge până sus cu mașina, deși drumul e foarte prost, e amenajată chiar și o parcare. Pare să fie și o taxă de acces, dar e mai simpatic, așa sauvage, din piatră în piatră.
GPS: 36.354830N, 53.856297E
sau 36°21’17.4″N 53°51’22.7″E
