Aseară, cu greu, ne-am dat duși din Methoni. Am parcurs drumul spre Kalamata, apoi am intrat în frumoasa peninsulă Mani. Mai exact, ”degetul” din mijloc al Peloponezului de sud. Este o peninsulă muntoasă, sălbatică și conține cel mai sudic punct al Greciei continentale, Capul Ténaro, care este al doilea cel mai sudic punct al Europei continentale.
Drumurile nu mai sunt drepte, ci foarte (foarte) șerpuitoare. Urcă și coboară, făcând condusul obositor, dar peisajul este recompensa. Muntele în stânga, marea în dreapta, satele izolate și colo și dincolo, apar primele case-turn. Casele astea sunt specifice acestei zone, acestei peninsule. Au fost făcute în scop defensiv, pentru ca locuitorii să se apere în cazurile de atac. Astăzi, unele au fost refăcute, iar altele au fost lăsate în paragină.
După 8 munți și 9 văi, ajungem la singura destinație pe care am ales-o pe partea vestică a peninsulei: peștera Diros. Este o peșteră complet inundată, iar vizitarea ei se face cu barca. Are 1,2 km lungime, într-un punct se află la 200 de metri sub nivelul solului (adică dealul de deasupra ei), apa (care este o combinație de apă dulce și apă de mare) are, într-una din săli, 30 de metri adâncime. Am văzut multe peșteri la viața mea și pot să spun că aceasta este una frumoasă. Prin lungime, prin pitorescul dat de parcurgerea ei în barcă, prin multitudinea formațiunilor (stalactite, stalagmite și coloane), prin iluminarea care o pune în valoare. Ce-i drept, am avut norocul să fiu singurul vizitator, astfel că barcagiul a vâslit doar pentru mine. 🙂 Vorba vine ”vâslit”, căci, deși conducerea bărcii se face cu o vâslă, propulsia se realizează prin împingerea în pereți, spațiul îngust nepermițând folosirea padelelor. Mai jos, o filmare de 1 minut de la bordul ambarcațiunii.
15€ a costat distracția asta, iar călătoria a durat cam 20-25 de minute. Gata, la drum spre următoarele destinații: restul peninsulei și, pe partea estică, orășelul Gythio.
