Am calculat să fie o scurtă oprire în drumul spre Italia, însă Graz ne-a reţinut mai multe ore. Ba am fi putut sta şi o zi-două fără să-l dăm gata, căci Graz nu e doar al doilea oraş al Austriei, ci are toate ingredientele turistice: un centru vechi cu clădiri imperiale superbe, biserici datând de câteva secole, o controversă exciting legată de Hitler și Mussolini, un râu care străbate oraşul cu o insulă artificială în mijloc, ziduri medievale, turn cu ceas, arhitectură avangardistă etc.
Am ajuns în Graz într-o zi de luni, deci am „scăpat” de grija muzeelor, închise în mod tradiţional lunea. Am pornit de-a lungul semi-pietonalei Herrengasse, adică o pietonală partajată de pietoni cu tramvaiele, mereu cu ochii pe pereţi – la stucaturile şi statuile cu care sunt împodobite casele şi mai ales la minunata Casă pictată cu fresce de la 1742. Din când în când, ne mai strecuram pe sub arcadele clădirilor, dând de curţi interioare fascinante, până am ajuns în piaţa centrală (Hauptplatz), dominată de primărie şi de fântâna-monument dedicat Arhiducelui Johann, cel care a contribuit major la dezvoltarea Ducatului Stiriei (care era în sudul Austriei și nordul Sloveniei de azi).
La 5 minute de Hauptplatz e Biserica Parohială (Stadtpfarrkirche), care are o frescă controversată: Hitler și Mussolini privesc cum Hristos este biciuit. De cum am pătruns în biserică, am mers glonţ în faţa altarului, căutând cu nesaţ al patrulea panou din stânga altarului (cum te uiţi la altar). Sunt voci care spun că pictura nu-i reprezintă pe cei doi, dar nouă ni s-a părut că ei ar fi. Lucrarea a fost realizată după al doilea război mondial de Albert Birkle, un argument în plus ca Hitler și Mussolini să fi fost „modele” pentru artistul austriac.
Am mai bântuit apoi niţel pe străzi şi, în drum spre Mausoleu şi Catedrală, am dat peste Opera şi Teatrul Next Liberty Youth, care ne-au atras atenţia prin sculptura de oţel, o Statuie a Libertăţii cu o sabie în mână în loc de torţă. Realizată de Hartmut Skerbisch, în 1992, pentru a marca 500 de ani de la descoperirea Americii de către Columb, statuia din Graz are tot 54 de metri înălţime, ca cea de la New York.
Am dat roată Mausoleului, sperând să dăm de o uşă deschisă, însă totul era bine ferecat, iar clădirea transformată în decor pentru o şedinţă foto. Dar, slavă cerurilor, catedrala era deschisă! Edificiul, care a servit până în 1786 ca biserică a curţii imperiale, este un must, având un interior care combină elemente gotice şi baroce, o orgă cu 5000 de tuburi, lăzi din lemn de abanos cu relicve şi picturi din secolul 15, iar în exterior, fresca Gottesplagenbild din 1485 care marchează faptul că oraşul a scăpat de atacul turcilor, de ciumă și invazia lăcustelor.
Înainte de a urca la Schlossberg (Dealul Castelului), care-i cocoțat deasupra orașului, ne-am plimbat prin curtea Landhaus – un superb palat renascentist. Însă cel mai mult ne-am bucurat de Scara Reconcilierii din Grazer Burg, o veche clădire renumită pentru această scară! De fapt, e o scară spiralată dublă, care se înfășoară pe mai multe paliere într-o rotire ce creează o iluzie bizară. Clădirea a fost construită începând cu anul 1438 de ducele Fredric al V-lea, viitorul împărat Fredric al III-lea şi e super interesantă.
Am continuat pe străduţele pietruite şi părea că vom ajunge la Turnul cu ceas din Schlossberg fără niciun efort, admirând ba o fereastră cu muşcate, ba o uşă, o piaţetă cu fântână, însă ultima sută de metri ne-a pus picioarele la treabă! După 10 minute ceva mai pieptiş, am ajuns în vârful dealului, care este, după numărul de turişti, principalul punct de atracţie al oraşului. Aici se poate ajunge şi cu funicularul, dar sincer nu am văzut pe nimeni să-l folosească.
Turnul cu ceas are 28 de metri înălţime şi, chiar dacă nu se poate urca în el, e cel mai bun viewpoint. De aici am avut oraşul la picioare. Prin umare, nu e de mirare că toţi roiesc în jurul Turnului cu ceas şi destul de puţini la Turnul clopotniţă, aflat la nici 400 de metri. Cumva e de înţeles, căci, deşi e mai înalt – 35 de metri – şi se poate urca până la un anumit punct, din Clopotniţă nu am avut parte de o privelişte spectaculoasă ca la Turnul cu ceas, în schimb, am vizitat o expoziţie. Turnurile datează de la 1500 şi un pic – Turnul cu ceas din 1560, iar Clopotniţa din 1588 şi sunt, alături de câteva ziduri, singurele construcţii în picioare din vechea cetate Schlossberg dărâmată în 1809 la ordinul lui Napoleon. De altfel, legenda spune că, pentru a-şi păstra aceste clădiri prețioase, localnicii ar fi plătit o mită substanțială trupelor franceze.
Am coborât dealul pe lângă funicular pentru a ajunge direct la Murinsel, insula artificială construită pentru momentul în care Graz a fost Capitală Culturală Europeană, în 2003; din acest unghi, imaginea scărilor este deosebit de… Instagramabilă. 🙂 Asemănătoare unei scoici, Murinsel este o insulă plutitoare de oţel, de 47 de metri, în mijlocul râului Mur, legată de maluri prin două pasaje. Aici se organizează concerte și alte evenimente, dar există şi o cafenea și un loc de joacă pentru copii.
La fel ca Murinsel, o altă clădire avangardistă ridicată pentru a celebra Graz – Capitală Culturală Europeană este Muzeul de Artă Contemporană. Şi, pentru că e atât de diferită de tot ce e în jurul ei, localnicii îi spun… „Friendly Alien”.
În concluzie, Graz are multe faţete! Imperial, contemporan, futurist, ba uneori am avut senzaţia că suntem într-un orăşel belgian, cu râul care curge pe lângă pereţii caselor, sau chiar într-unul românesc – când am trecut pe lângă Magazinul românesc 🙂 în care am fi intrat, dar era închis pentru pauza de prânz, ceea ce însă ne-a amintit că n-am mâncat! Aşa că am mărit pasul spre Styria Center unde şi parcasem, să ne ostoim foamea. O supă tiroleză cu găluşti imense şi câteva salate care să se potrivească cu peştele din farfurie ne-au readus liniştea în stomac şi ne-au pus din nou pe drum în direcţia Stelvio, Italia.
