Deși ca aspect par mai degrabă niște dealuri, că, na, nu ating nici 500 metri înălțime, Munții Măcinului sunt teribil de spectaculoși. Aici s-a filmat pentru „Aferim” al lui Radu Jude, aici există țestoase, ba chiar și un Sfinx – care îmi place mai mult ca cel din Bucegi -, aici există un lac unic în țară, o pădure de fag unică în lume și multe, foarte multe specii de plante și faună – cam 50% din flora și speciile de păsări din țară!
Cel mai potrivit moment să vezi Munții Măcinului e primăvara, în luna mai, când locul e o explozie de culoare și zumzet. E momentul când te poți întâlni întâmplător cu prieteni sau colegi, cu oameni pe care nu i-ai mai văzut de ani buni, căci, în mai, toată lumea-i în Măcin. Din iunie devine un pic mai dificil din cauza temperaturilor ridicate și a lipsei apei!
Până să „escaladăm” Munții Măcinului am făcut câteva opriri. Prima a fost la Topalu, un sat cu o mie și ceva de locuitori, dar cu un muzeu ce poate rivaliza cu oricare altul dintr-un mare oraș, Muzeul de Artă „Dinu şi Sevasta Vintilă” având lucrări semnate de Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gh. Petraşcu, Nicolae Dărăscu, Jean Al. Steriadi, Camil Ressu, Alexandru Ciucurencu, Dimitrie Paciurea, Oscar Han etc. Muzeul a fost deschis în anii 1960, după ce medicul Gheorghe Vintilă (1898 – 1978) a donat comunei natale peste 200 de lucrări de artă românească, colecția fiind organizată în casa părintească.
O altă surpriză a Dobrogei este Lacul Iacobdeal, un lac format într-o fostă carieră de granit. Locul e unicat, dar, dacă n-ai habar de existența lui, n-ai nicio șansă să-l găsești, pentru că nu există niciun indicator, iar drumul e din ciclul „să-ți cadă roțile de la mașină”. Din DJ22, o iei pe drumul comunal spre Turcoaia, iar apoi pe ăl mai prost și mai neasfaltat, care trece pe lângă fosta carieră de granit, flancat de clădiri abandonate, schelete ale fostelor vremuri de glorie. Doar traficul intens arată că la capătul acestei nenorociri de drum e ceva pentru care merită să înghiți nori de praf și să rupi amortizoarele mașinii! Sunt 2 kilometri de parcurs, dar am avut senzația că suntem din nou în Pamirul cel cu drumuri vălurite.
Din august 2020, intrarea la lac e cu taxă, iar proprietarul a amenajat câteva foișoare, o rulotă pentru “quelque chose” de mâncat și băut și… boxe din care să urle muzica, să se distreze turistul! Doar că turistul care a fost și înainte de această amenajare ar aprecia mai mult liniștea naturii!
Culoarea ca de smarald a apei și mai ales malurile abrupte dau impresia că Iacobdeal ar fi un lac vulcanic, doar că el s-a format acum vreo 70 de ani, în urma dinamitării unei galerii a carierei de granit, când pânza freatică a inundat locul acoperind chiar vagonetele cu piatră şi uneltele oamenilor. De atunci, lacul din muntele de granit a tot crescut, ajungând la vreo 20 de metri adâncime, alimentat fiind doar de ape subterane și de precipitații.
Am lăsat Șeptoiu în comuna Greci și am pornit să cucerim Vârful Țuțuiatu, cel mai înalt vârf din Munții Măcin – ajunge până la… 467 de metri! Cum ziceam, munții dobrogeni par mai mult niște dealuri, dar nu trebuie să-i desconsiderăm. Adică, în șlapi sau pantofiori de oraș o să fie greu de ajuns pe Țuțuiatu chiar dacă traseul e mediu spre ușor, căci pe alocuri e nevoie de ceva strofocare.
Dar… ba o floricică, ba o oprire la Izvorul Italienilor, apoi o broască țestoasă, niște prieteni cu care nu ne dădusem întâlnire… și, ușor-ușor, după o oră și jumătate, am ajuns în vârf! De unde s-a deschis o panoramă de-am cuprins dintr-o privire nu doar Măcinul, ci până dincolo de Dunăre, până la Galați și Brăila, și chiar Ucraina. Cum o fi fost când munții ăștia aveau 3000 de metri? Se vedea oare America? 🙂 Parte din sistemul hercinic, Munții Dobrogei s-au format în urmă cu 3-400 de milioane de ani și se consideră că atunci aveau aproximativ 3000 de metri și făceau parte dintr-un lanț muntos care străbătea Europa de la vest la est. Din acest lanț montan, martori mai sunt doar munții Dobrogei, munții francezi Vosgi și din Bretania sau Munții Scoției.
A doua zi am abordat Culmea Pricopanului, plecând de lângă Mănăstirea Izvorul Tămăduirii. A, aici e și un camping micuț, dacă sunteți cu cortul – mă rog, nu e chiar camping amenajat, că în afară de vreo două mese n-am văzut nimic, dar e un loc bun de campat!
Am pornit pe traseul cu dungă albastră, am trecut pe lângă Izvorul Fântâna de Leac unde oamenii vin să-și umple sticlele cu apă și apoi ne-am bucurat de munte: de fiecare piatră, de fiecare culme, de fiecare fluture, de fiecare floare… Ne-am luat la întrecere să descoperim forme în stânci, așa încât, de exemplu, dintr-un anumit unghi, Sfinxul dobrogean pare un iepure, din altul un mamut și tot așa. Traseul e cu suișuri și coborâșuri, și chiar dacă e relativ ușor, e departe de a fi ca pe Dealul de la Cotroceni – se pleacă de la 50 de metri și se ajunge la peste 300! Dar e atât de frumos că merită orice efort. Durata traseului poate varia în funcție de cât te țin picioarele, adică poți merge 8 ore, urcând pe fiecare vârf – sunt mai multe, Sulucul Mare e cel mai înalt, 370 m – sau după ce ai ajuns la vârful cu cruce și ai văzut Sfinxul (un “must” al Măcinului!), poți continua pe cărarea de la baza culmii, ceea ce înseamnă în total o plimbare de vreo 3 – 4 ore. Oricum ar fi, spectacolul e garantat. Unele trasee pot fi făcute și pe bicicletă.
În Măcin sunt țestoase, căprioare, cerbi, vulpi, iepuri, dar și vipere! și multe, foarte multe păsări și flori – bujorii sunt vedeta parcului, însă e singurul loc unde am văzut nu doar maci roșii, ci și mov sau albi! Cimbrișorul mi-a desfătat nasul, iar mierla, auzul.
Asfințitul ne-a prins pe bacul de la Smârdan, iar noaptea pe Autostrada Soarelui, dar mintea mi-a rămas în Munții Măcinului!
PS: Închei cu o mărturisire: toată copilăria am trecut prin Măcin, în drum spre mare, eu fiind de loc din Galați, însă abia mulți ani după ce am plecat de acasă m-am îndrăgostit de acești munți! Atunci, știam de la școală că sunt cei mai vechi din România, dar pentru mine, la fel ca pentru majoritatea copiilor din urbe, munți adevărați erau Carpații, la ăia visam… munții Dobrogei erau doar niște mogâldețe pe care le zăream de pe faleză, care nu ne impresionau deloc! Pe vremea aia, mă emoționau doar pentru că îi asociam cu vacanța la mare, acum însă, mă emoționează ei și nu marea. Deh, îți trebuie ceva ani în spate pentru a te bucura de rafinamentul lucrurilor și locurilor vechi. 😛
Info utile:
Muzeul de Artă „Dinu şi Sevasta Vintilă” din Topalu
Program: miercuri-duminică, între orele 10.00-18.00
Preț bilet (mai 2021): 10 lei
Info actualizate: https://muzeuldeartaconstanta.ro/muzeul-topalu.html
Lacul Iacobdeal
Adresă: sat Turcoaia (jud Tulcea)
Taxă de intrare (mai 2021): 10 lei
Parcul Național Munții Măcinului
Trasee: http://www.parcmacin.ro/trasee-turistice
Taxă (mai 2021): 6 lei/persoană/zi. Taxa poate fi achitată în orașul Măcin, la Administrația Parcului Național (str. 1 Decembrie nr 13), în comuna Greci, la Centrul de vizitare-informare Administrația Parcului Național Munții Măcinului (str. Carabalu nr. 48) ori de la ranger, dacă vă întâlniți cu unul.
Mai multe informații despre tarifele pentru Parc: http://www.parcmacin.ro/tarife
Echipament: nici chiar de Himalaya, dar niște încălțări de munte sunt utile; multă apă în rucsac; cremă de soare.
Locuri în care am mâncat:
Fast-Food Istanbul – adresă: str. Florilor nr 44, Măcin (jud. Tulcea). Mâncare fabuloasă, personal de nota 20!
Popasul Laura – Greci (jud. Tulcea). Am testat și ne-au plăcut: pizza, ciorbă de văcuță, saramură de crap. Personal de nota 10, când am cerut tzatzichi, ospătărița ne-a zis scurt: nu, nu vreți 🙂
Popasul Căprioara de pe DJ22 – ciorba de legume și tochitura au fost ok, mititeii, așa și-așa, probabil după noroc, la noi n-au fost bine făcuți. Personal… normal!
