Uplisțihe şi Vardzia sunt două oraşe antice săpate în stâncă. Noi am văzut prima dată Uplisțihe, urmând să vizităm Vardzia la întoarcea din Armenia, în drum spre casă. Sunt asemănătoare şi totuşi foarte diferite.
La Uplisţihe am ajuns după ce ploaia ne-a gonit din Gori, oraşul lui Stalin. Iar norii negrii ne avertizau că nici la Uplisţihe nu vom avea mult timp la dispoziţie.
Printre cele mai vechi aşezări din Georgia, conform estimărilor arheologilor, Uplisțihe a fost părăsit în secolele XIII- XIV, după invazia mongolă, şi folosit apoi doar ocazional, ca adăpost temporar.
Între secolele al VI-lea î.Hr. și al XI-lea d.Hr., Uplisțihe a fost unul dintre cele mai importante centre politice și religioase, dar, odată cu adoptarea creştinismului în zonă, și-a pierdut din importanţă în favoarea aşezărilor Mtskheta și Tbilisi.
Uplisțihe este spectaculos şi datorită construcțiilor din diferite perioade care se suprapun – de la Epoca fierului timpuriu la Evul Mediu târziu – și pentru combinația unică de culturi păgâne și creștine.
Când l-am privit de vizavi, Uplisțihe ne-a părut ca o operă semnată de Gaudi, un oraş dantelat săpat în stâncă. Singura clădire construită este biserica, ce domină de altfel aşezarea.
De aproape, e interesant să vezi cum era organizat oraşul: cu crame, temple păgâne, locuinţe, galerii, poteci cu trepte.
Ploaia violentă, de data asta şi cu bucăţi de gheaţă, ne-a alungat de pe stâncile vechii aşezări, bine că apucasem că vizităm biserica din vârf (secol X) şi să ne “pierdem” niţel prin locuinţe, cramă şi celelalte încăperi, aşa că am coborât grăbiţi. Mă rog, atât de grăbiţi cât am putut, pe roca alunecoasă ca o gresie udă.
După mai bine de o săptămână, când am revenit în Georgia, după excursia în Armenia şi Nagorno, ne-am oprit la Vardzia.
Şoseaua spre Vardzia şerpuieşte de-a lungul râului Mtkvari, trecând prin canioane înguste, tăind văi verzi şi dealuri aride. Culorile se schimbă de la verdele intens al primăverii la galben-roşiaticul stâncos. Mi-a plăcut enorm drumul, m-aş întoarce oricând acolo. La capătul drumului, am ajuns la Vardzia, la timp pentru a intra să vizităm situl medieval. Eram deciși să nu ne lăsăm uşor vrăjiți, doar văzusem Uplisțihe, care ne plăcuse foarte tare. Totuşi, nu te poţi opune evidenței: oraşul-peşteră Vardzia este sen-za-ţio-nal! Şi încerc să-mi imaginez cum era înainte de cutremurul din 1283, când peretele muntelui care ascundea construcţiile s-a prăbuşit odată cu două treimi din oraş şi a scos la iveală măruntaiele cetăţii. Acum, vezi, de fapt, un oraş în secţiune: cum erau atât încăperile, cât şi galeriile sau etajele pe care erau construite locuinţele.
La origini, în perioada sa de glorie, Vardzia avea 6.000 de locuinţe, într-un complex pe 13 nivele. Oraşul includea şi o biserică, o sală a tronului, bibliotecă, pivniţe de vin, precum şi un sistem de irigaţii pentru udarea terasamentelor. Accesul în complex era posibil printr-o serie de tuneluri ascunse, aflate în apropiere de râul Mtkvari. Acum se mai pot vedea 300 de locuinţe. În unele dintre vechile tuneluri, conductele încă mai transmit apă potabilă.
Biserica a fost construită de Regina Tamar în 1185, după cutremur fiind întărită, iar în secolul al XIII-lea i s-a adăugat clopotniţa.
Dacă locuinţele sunt simple şi nu atât de spectaculoase, în sensul că dacă ai văzut una, le-ai văzut pe toate, în schimb mănăstirea şi mai ales pasajul care pleacă de deasupra bisericii şi iese câţiva metri mai jos, în dreapta (cum te uiţi de jos la sit), ne-au convins de complexitatea acestui oraş.
Neştiind că e vorba despre un pasaj, am plecat din biserică cu năframa pe care o luasem de la intrare şi tot mergând prin galerie mă gândeam cu groază că biserica se închide şi rămân cu năframa, că am luat ceva ce nu-mi aparţine, dacă ar face toţi turiştii aşa? Am reuşit însă să rămân cu conştiinţa împăcată, înapoind-o înainte de închidere!
Există şi o zonă care nu se vizitează, chiliile călugărilor care au grijă de biserică. E surprinzător că după atâta perete, în plină stâncă, să vezi dintr-odată un colţ frumos amenajat, cu o uşă de lemn, cu policioare cu ghivece de flori, dar şi o viţă de vie! Așa arată zona cu chilii, e o pată de culoare care dă şi mai mult farmec acestui oraş.
Vardzia a fost abandonată după ce, în 1551, în urma unui raid, persanii au devastat şi au furat cele mai importante icoane, punând capăt vieţii mănăstirii.
Aşa cum am citit undeva, Vardzia arată ca şi cum ar fi scoasă din paginile volumului „Stăpânul Inelelor”. În realitate, este un oraş săpat în interiorul muntelui, cu un palat despre care se crede că avea peste 300 de camere, cu mănăstire, locuinţe etc, construit nu de către hobbiţi, elfi ori gnomi, ci de georgieni pentru faimoasa lor regină Tamar.
Ziua a fost perfectă, am putut campa chiar pe malul de vizavi de vechiul oraș, lângă un restaurant, având din nou parte de ospitalitatea georgiană. După ce am coborât de pe sit am întrebat dacă ne putem pune cortul acolo, chiar lângă sit. Nu puteam, dar patronii restaurantului de vizavi ne-au dus şi ne-au arătat unde putem pune cortul, adică lângă restaurantul lor.
Ne convenea de minune: vedeam orașul cum nu se poate mai bine, aveam acces la apă potabilă, curent electric, mese, grupuri sanitare. Totul gratis! Ba mai mult, când pregăteam cina a venit un georgian care era cazat în apropiere – abia dimineaţă am văzut că era un hotel, seara am crezut că e o casă -, cu care am sfârşit prin a bea o vodkă şi a discuta despre Vardzia şi Georgia, în general. Omul era chiar inginerul care se ocupa de restaurarea sitului arheologic şi care voia să bea cu cineva. A venit cu o cană de porţelan, din cele în care bem noi ceai, plină ochi cu vodkă şi cu o pungă cu ceva de mâncare – nişte rulouri cu brânză dulce -, care să stingă din tăria alcoolului. Ne-a arătat cum se bea şi asta a fost, ne-am conversat fără prea multă timiditate într-o limbă pe care noi nu o ştiam. Ne-a povestit despre sit, despre lucrările de restaurare, ne-a spus că mai este o peşteră undeva în apropiere, la vreo 2 km…. Trăiască Google translate! După ce s-a terminat vodka, inginerul nostru a plecat la culcare, că avea treabă, dimineaţă veneau muncitorii cu camioanele de materiale.