După şase zile în Georgia, am pornit spre graniţa cu Armenia, urmând să revenim în Georgia şi să ne continuăm vizitele în drumul către casă. Cum spuneam, graniţa dintre Turcia şi Armenia este închisă, deci, ca să ne întoarcem acasă, o luăm tot prin Georgia.
Un ultim plin cu benzină în Sadakhlo și încă vreo 2 kilometri și iată-ne la vama armenească. Vreme însorită și caldă, noi veseli și cu chef de vizitat, numa’ nu chiuiam de bucurie! Opresc la barieră, cobor, vameșul îmi cere actele și îmi spune că am o mașină foarte frumoasă și îmi urează să am parte de o vacanță minunată în Armenia. Sau… așa am crezut eu că a spus, fiindcă a vorbit într-o limbă necunoscută mie, după care mi-a indicat o clădire aflată… în spatele meu. N-am apucat decât să-mi șterg zâmbetul de pe față și să ridic din umeri, și din pământ răsare un cetățean îmbrăcat văratic, cu șlapi, pantaloni scurți și maiou, bronzat ca producătorii agricoli din piața Berceni și care îmi traduce în engleză, ca pe o poezie, ce spusese vameșul: ca să intri în Armenia, trebuie să plătești matale taxa de poluare pentru mașină la un ghișeu din clădirea aceea, abia dup-aia te prezinți la mine cu toate actele. Îngerul meu în șlapi pornește într-acolo și-mi aruncă peste umăr un ”follow me”.
Îl urmez și intrăm în clădirea cu pricina, care de fapt e o gheretă mai mare. Ușa de placaj de lemn vechi se deschide cu un scârțâit și mă trezesc într-o încăpere în care, printre nori de fum de țigară, văd două birouri cu tot atâtea calculatoare vechi și funcționari cu aspect și atitudine de milițieni. Unul dintre ei îmi spune că aici plătesc taxa de mediu, care este nici mai mult nici mai puțin de 24.000 de drame (aproximativ 40 de euro), plus serviciul brokerului (adică el) încă 12.000. Entuziasmul meu de acum 5 minute n-a rezistat veștilor și s-a întors în Georgia, lăsându-mă pradă autorităților armene hulpave. Cum nici nu intrasem în Armenia, nu aveam niciun dram de dram (asta e moneda armeană), așa că întreb dacă pot plăti în euro. Nu, schimbați la bancă!, îmi răspunde domnul broker indicându-mi un birou izolat cu doi pereți de placaj într-un colț al gheretei. Schimb 100€ la un curs de bancă înfometată și mă întorc la ”ghișeu”. Mă așez la coadă și tânărul armean din fața mea îmi indică o bancnotă de 2.000 de drame pe care o țineam în mână și îmi sugerează în șoaptă să nu plătesc mai mult de atât pentru serviciul brokerului. Când îmi vine rândul, îi urmez sfatul, iar funcționarul bagă banii în buzunar, îmi întinde actele și îmi urează o zi bună, amintindu-mi că la ieșirea din Armenia trebuie să prezint formularul respectiv pentru a fi ștampilat. Cui? Ai ghicit, unui broker. 😉
Părăsesc ghereta fără să fi apucat să văd vreun zâmbet și mă întorc la mașină. Arunc o privire nostalgică Georgiei și, până să ajung la vameș, cetățeanul bronzat îmi (aproape) ordonă să vin dup-aia la una din gheretele pe care scrie INSURANCE să fac asigurarea și să-mi dea un SIM de telefonie mobilă armeană.
Vameșul a fost mulțumit cu actele prezentate, asigurarea a fost ieftină, dar varianta de SIM nu m-a satisfăcut. Așa că ne-am așternut drumului spre Haghpat, depășind un camion rusesc Kamaz care scotea un fum negru ca la Copșa Mică și întrebându-mă ce taxă de mediu plătește el.
