O minune a Antichităţii: Sistemul hidraulic de la Shooshtar

Inginerii de acum mii de ani erau foarte tari. O demonstrează şi sistemul hidraulic de la Shooshtar (Iran), considerat capodoperă a geniului uman. Dincolo de căderile de apă absolut spectaculoase, construcţia stârneşte admiraţie când te gândeşti că, în forma sa actuală, datează din secolul al III-lea, având baze chiar mai vechi, prin secolul al V-lea î.Hr.

Șuștar

Ceea ce ne-a atras iniţial la Shooshtar a fost imaginea cu mici canale săpate în stâncă din care apa ţâşneşte într-un bazin cu apă de cristal. Aşa am pornit căutările despre acest loc şi l-am introdus în planul de călătorie.

Am ajuns la Shooshtar cu puţin înainte de a se întuneca. Oraşul era extrem de animat, însă la sit-ul hidraulic nu am dat peste hoardele de turişti pe care le-am fi întâlnit dacă eram în Europa. De fapt, eram singuri!

Deşi vedeam sistemul hidraulic foarte bine de sus, unde parcasem maşina, acest obiectiv este demn de o vizită detaliată. Aşadar, chiar dacă panorama de pe pod e magnifică, de jos, căderile de apă şi mai ales morile sunt mult mai interesante.

Am coborât câteva trepte, imediat după podul Shari’ati St, am luat două bilete (câte 200000 riali fiecare = 1,25 €) şi am pătruns într-o lume de basm. Malurile abrupte, morile de apă – unele funcţionale şi astăzi, cascadele şi construcţiile din piatră roşiatică  ce se reflectă în apa albastră contribuie la povestea care ni s-a deschis în faţa ochilor. 

În fapt, povestea e una inginerească: sistemul hidraulic a fost creat pentru a optimiza forţa râului Karun, fiind construite o rețea de baraje și poduri şi două canale – Gargar şi Shotit, care au deviat fluxul de apă. Sistemul sofisticat a făcut posibil controlul nivelului apei pentru a preveni inundaţiile, a alimenta oraşul cu apă, a construi mori şi a facilita irigarea unei câmpii de 40.000 hectare.

Seara, situl e luminat şi crează o atmosferă romantică, doar că în Iran n-ai să vezi niciodată îndrăgostiţi ţinându-se de mână, de pupat nici nu mai vorbesc!

Vizita nu a durat prea mult pentru că ansamblul istoric din centrul oraşului nu e mare, aşa că, după vreo în 30-40 de minute am revenit pe străzi şi am încercat să ne integrăm în haosul locului.

Seara, după ce temperaturile devin suportabile şi se apropie ora când cei care ţin post în timpul ramadanului pot mânca, oraşul se transformă într-un furnicar. E un du-te-vino de parcă ai fi în bazar la oră de vârf. Cele mai multe cozi sunt la brutării, dar nici aprozarele sau alte magazine nu duc lipsă de clienţi.

De fapt, privește ce furnicar este, în aceste 100 de secunde de trafic pe care am stat să le filmăm într-o intersecție:

La un colţ de stradă, un domn vinde pantaloni kurzi – unii cu craci laaargi, perfecţi pentru canicula iraniană -, la care Smără visează de ceva vreme. Începem negocierea – operaţiune obligatorie în Iran! – şi cu 600.000 de riali (aprox. 4.30 €), Smără intră în posesia pantalonilor!

Pantaloni kurzi

Târziu în noapte, decidem să plecăm din Shooshtar, este prea cald pentru a putea dormi. De obicei, în afara oraşelor e mai răcoare, aşa că pornim spre Shiraz, urmând să oprim când găsim un loc prielnic.

După vreo oră de mers într-o beznă de smoală, pe o şosea cu o singură bandă pe sens, fără să dăm de vreo localitate, începem să regretăm decizia. Deci, când pe marginea drumului apare un restaurant, nu stăm pe gânduri, oprim imediat. Parcăm lângă un copac, făcându-mi planul să spăl câteva rufe pe care să le pun la uscat între crengi. Nici n-apucăm bine să coborâm din maşină, că ne trezim cu un domn care ne invită înăuntru. O, nu! Am socializat suficient, suntem obosiţi şi vrem linişte – suntem în Iran de o săptămână şi în fiecare zi am fost invitaţi la masă sau să dormim la diferite familii. E plăcută ospitalitatea iraniană, dar devine sufocantă! Deci, nu, în seara asta stăm singuri. OK, omul pare să fi priceput. Pleacă. După 5 minute, revine cu încă un bărbat. Se conversează cu Smără în limba internaţională a mâinilor şi aflăm că e om serios, însurat, nevasta e în casă, deci suntem în siguranţă la ei. Noi, nu! Pleacă doar pentru a reveni şi cu nevasta! Noi, nu şi nu! Gata, pleacă, lucrurile sunt clare! Răsuflăm uşuraţi şi începem pregătirile de culcare. Când, hop, lângă noi răsare nevasta cu telefonul în mână, pregătită de conversaţie: „afară e cald, în casă e aer condiţionat, aşa că trebuie să mergem în casă. OK?” Pare că o vom ţine aşa toată noaptea! În plus, are dreptate, e ora 23.00 şi sunt 30 de grade, n-ar fi rău un  aer condiţionat!

Pe scurt, după varianta asta lungă, am petrecut noaptea în casa din spatele restaurantului, la Elhan şi Ali. Niciunul nu vorbeşte boabă de engleză, dar amănuntul ăsta nu ne împiedică să aflăm că sunt căsătoriţi de 7 ani sau că înainte de nuntă, Ali bea alcool – o adevărată nenorocire în viziunea lui Elhan. Vedem nunta lor pe plasma mare din camera de zi, Ali ne cântă la fluier şi, când ziceam că urmează să ne culcăm, ieşim în curtea interioară să facem un grătar! În Iran, în timpul ramadanului, noaptea e făcută pentru a mânca! Va fi o călătorie grea cu acest program: ziua să vizităm, noaptea să socializăm. Probabil vom dormi când ajungem în România, peste vreo două luni! 🙂

Ali și Elhan
Aici am dormit

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *