Urfa – cum este numit de localnici – este considerat un fel de Ierusalim al Anatoliei. Potrivit Vechiului Testament, Profetul Ibrahim (Abraham sau Aavram), “tatăl a trei religii monoteiste”, s-a născut în orașul antic Ur și apoi, împreună cu familia și adepții săi, s-a mutat la Harran (la vreo 40 de km de Urfa).
Așadar, oraș de pelerinaj și centru spiritual, Șanlîurfa aproape că dădea pe dinafară de 1 mai, când ne-am nimerit și noi acolo. Până ne-am prins că e 1 mai și e zi liberă, ne-am tot întrebat cum e posibil să fie atât de multă lume pe străzi, oamenii ăștia chiar nu muncesc? Ei bine, nu, nu munceau, că era 1 mai!
Bazarul – construit în mare parte de Suleiman Magnificul, în secolul al XVI-lea-nu este doar un loc, ci o stare care nu poate fi redată în cuvinte! Dincolo de viermuiala specifică, bazarul din Șanlîurfa ne-a spus o poveste atât de autentică și de frumoasă, că ne-a părut rău să o părăsim. Copii care duc tăvi cu ceaiuri sau lipii dintr-o parte în alta, altul care aleargă cu o mânecă și o aruncă unui bărbat care lucrează o haină la mașina de cusut; o curte interioară în care zeci de bărbați stau aplecați peste mașinile de cusut, în timp ce alții bat strasurile să intre în materiale – să le facă mai strălucitoare, pentru a lua ochii cucoanelor. În același cadru intră și cei care joacă table sau cărți sau cei care, la măsuțe joase, beau ceai și discută, ori cei care prepară kebab sau lahmagiun – un fel de pizza cu blat foarte subțire, pe care e întinsă o pastă extrem de iute. Apropo, în Turcia am avut parte doar de mâncare picantă sau foarte picantă. Le spuneam: baharatlî ioc – iute deloc, cum ar veni! Ei ziceau: yes, yes! Apoi, îți lua foc gura!
Revenind la bazar, am luat câte un lahmagiun, ne-am omorât toate bacteriile din stomac – actuale și viitoare – și ne-am îndreptat către Moscheea Mevlidi Halil și Balîklîgöl, cu cele două lacuri Halil-ür Rahman și Ayn-î Zeliha.
Conform legendei, se crede că regele Nemrut l-a aruncat pe Profetul Abraham din castel în flăcări, dar Dumnezeu a transformat focul în apă și cărbunii în pești, creând Lacul Halil-Rahman. Îndrăgostită de profetul Abraham, fiica lui Nemrut Zeliha sare și ea în foc, iar acesta se transformă în Lacul Ayn-î Zeliha.
La Mevlidi Halil, lume câtă frunză, câtă iarbă! Iar la peștera unde se spune că s-a născut Abraham, coadă! Și fiecare ieșea cu câte un bidon cu apă, care, firește, pare că vindecă toate bolile. 😉
La Șanlîurfa, care continuă să fie Urfa pentru turci – titlul “Șanlî” (glorios) a fost adăugat pentru rolul pe care l-a jucat în timpul războiului de independență turc, în anii 1920 – ar mai fi de vizitat Arheoparcul, cu cele două muzee: de arheologie și cel al mozaicului. Asta, în afară de moschei, evident! Muzeul de arheologie este foarte bine organizat, cu multe exponate din siturile din zonă și mai ales de la Göbeklitepe – celebrul sanctuar neolitic, aflat la doar 15 km. Muzeul mozaicului, cu scene din viața lui Ahile, nu e la fel de spectaculos ca cel de la Gaziantep, dar tot nu ar trebui ratat.
Însă, cel mai mult ne-am bucurat de plimbarea prin bazar și de forfota orașului, de mâncarea luată de pe stradă, direct de la cei care o preparau, de discuțiile cu oamenii.
UPDATE, scris de Smără după întoarcerea din călătorie. Mult după întoarcerea din călătorie.
Locul ales pentru înnoptat a fost pe marginea șoselei, între o benzinărie și o ceainărie ce urma să se deschidă curând și cu al cărei patron am stat puțin de vorbă la un ceai (oferit de el, desigur). După ce le-am cerut băieților de la benzinărie acceptul să stăm acolo, ne-am băgat în mașină pentru programul de seară. Scris despre ziua trecută, descărcat poze, nu te gândi la altceva. 😛 Și… deodată… în liniștea nopții… auzim dinspre benzinărie o pocnitură care, la prima audiție, putea fi și un balon mai mare care s-a spart, și un foc de armă. Eu aleg să cred prima variantă, Laura pe a doua și, desigur, cască ochii mari de spaimă. Acuma… poate e important să spun că Șanlîurfa este la 50 km de granița cu Siria și că până acum un an zona era închisă pentru turism și deschisă pentru armată. 😉 Mă ridic din pat și mă duc în fața mașinii. Dau ușor draperia la o parte și mă uit afară să văd ce e. La 20 de metri, pe bordura de la ieșirea din clădirea benzinăriei, stau trei băieți, iar unul dintre ei ține în mâini… o pușcă mitralieră. Habar n-am ce model e, dar pot să fac diferența între o pușcă și un balon și sigur nu era cea de pe urmă. De asta devin și mai sigur în secunda următoare, când băiatul ridică pușca la un unghi de 30 de grade și… mai trage un foc! Paralel cu mașina noastră, glonțul pornește ca din pușcă (hehe) și se pierde undeva departe, în negrul nopții. În momentul ăsta, Laura e înspăimântată de-a dreptul și mă întreabă ”CE SE ÎNTÂMPLĂ?!”. Eu mă năpustesc asupra genții aparatului foto și îi spun mega-entuziast: ”e un tânăr care trage cu pușca și TREBUIE să-l filmez!!”. BANG!!, încă un glonț se aude cum pleacă, iar eu nimeresc cu greu butoanele aparatului. Reușesc până la urmă, dar când apăs REC, apuc doar să văd cum băiatul cu pușca și tovarășul lui se suie într-o mașină și pleacă. Pfoaaa, ce ghinion… 🙂 Îi spun Laurei că suntem safe, dar rămâne întrebarea ce facem acum! Singura variantă e să-i întrebăm pe tinerii de la benzinărie. Ceea ce și fac. Mă duc la ei și îi întreb, ușor timid: credeți că e safe să stăm aici peste noapte? Ei se uită uimiți unul la altul și îmi răspund: ”păi de ce să nu fie?” ”Păi, zic eu arătând spre mașina care tocmai plecase, știți… băiatul cu pușca…” Cei doi tineri zâmbesc și îmi spun ”aaa, stați liniștit, băiatul ăla a plecat!”. Aha, deci asta ar fi trebuit să mă liniștească… Bine, hai să-i cred, că altă opțiune nu-i, oriunde am pleca de aici, tot aproape de Siria suntem.M-am întors în mașină și, nu știu voi, dar în noaptea aia noi am dormit buștean. 🙂
