Armenii sunt primii care au adoptat creştinismul ca religie de stat, iar Echmiadzin este cea mai veche catedrală din lume.
Într-o zi de duminică, treziți cu noaptea-n cap – cel puțin pentru o zi de vacanță -, am pornit spre Echmiadzin, cel mai vechi lăcaş de cult creştin din Armenia, datând din 301-303 și considerat de unii ca fiind cea mai veche catedrală din lume. Este cel mai important centru religios – aici e sediul Patriarhului armenilor, Catolicos – și unul dintre cele mai vizitate de turiști, așa că aglomerația era garantată. În plus, era duminică și slujbă. Înainte de a intra în catedrală, am asistat la un ritual religios într-una dintre biserici, din care nu am înțeles nimic. Am stat destul de mult, încercând să găsim analogii cu ritualul ortodox sau cu cel greco-catolic. Nu am găsit însă, serviciul religios ni s-a părut ceva mai apropiat de cel romano-catolic, deși credincioșii își fac semnul crucii ca și noi, ortodocșii.
Catedrala Echmiadzin era plină, slujba în plină desfășurare. De această dată nu am mai fost atât de atenți la ritual, am căutat să privim mai mult edificiul – arhitectura, decorațiunile și mai ales picturile, primele pe care le-am văzut într-o biserică din Armenia, unele foarte vechi reușind să supraviețuiască de secole.
Catedrala, construită peste un templu păgân de însuși Grigore Luminătorul, cel care i-a convertit pe armeni la creștinism, a suferit în urma numeroaselor atacuri, venite mai ales din partea perșilor. De altfel pentru a o salva, se pare că armenii au sculptat pe unul dintre pereți chipul șahului Abbas I (1571 – 1629) astfel că, în 1604, perșii nu au putut demola o clădire cu chipul șahului, au jefuit însă lăcașul scoțând relicve și pietrele funerare. De-a lungul timpului, catedrala a suferit unele modificări arhitectonice și decorative, așa se face că, alături de busturi de clerici, sculpturi de serafimi, vedem și decorațiuni geometrice și florale.
Am rătăcit prin curtea seminarului, printre morminte, ne-am tras sufletul pe o bancă de unde am privit îndelung catedrala, apoi am plecat spre Monumentul Alfabetului Armean, în apropiere de satul Artashavan.
Din fericire, înainte de a ajunge la monument, GPS-ul ne-a dus la o biserică. Zic ”din fericire” pentru că altfel am fi ratat o biserică. Și nu orice biserică, ci Saghmosavank, care datează din secolul al XIII-lea și e situată pe marginea unui canion spectaculos.
Când GPS-ul ne-a zis ʺyou have arrived at your destinationʺ și nu era nicio literă, ba era o biserică – or noi tocmai plecasem de la Echmiadzin, da?! -, ne-am gândit preț de un minut, încă o biserică, alta? Apoi, pe principiul why not, am parcat și am decis să o vizităm. Și am fost inspirați.
Enoriașii tocmai ieșeau din biserică, se terminase slujba și se uitau curioși la noi, noi curioși la ei și la biserică. Pentru că, deși am citit apoi că se organizează tururi speciale pentru Saghmosavank, noi am ajuns întâmplător și nu știam nimic despre această mănăstire. A fost fabulos să ne rătăcim – mă rog, nu chiar rătăcim, dar să ajungem întâmplător – și să dăm peste o biserică de secol XIII, pe marginea unui canion. Am rămas cu senzația că oriunde am opri în Armenia vom da peste o biserică veche și cel mai probabil așa este. Doar e prima țară care a adoptat creștinismul ca religie de stat!
Cum au ajuns armenii să fie prima nație creștină? Tradiția spune că Grigore Luminătorul l-a convins pe regele armenilor Tiridates al III-lea să se convertească la creștinism, după ce l-ar fi vindecat în mod miraculos. Grigore Luminătorul era întemnițat de 13 ani la Khor Virap chiar din porunca lui Tiridates, deoarece nu diviniza idolii păgâni, ci pe Dumnezeu. Când regele se îmbolnăvește, sora lui visează că doar Grigore care este închis la Khor Virap îi poate vindeca fratele. Pentru că visul se repetă de trei ori, deși toți credeau că Grigore este mort, deschid temnița și constată că Grigore trăiește, îl aduc la palat, iar acesta, prin rugăciuni îl vindecă pe rege. Și așa îl convinge pe Tiridates să adopte creștinismul ca religie a poporului armean.
Cu o stare de bine după așa o priveliște, am mai pus o dată coordonatele pe GPS și, în mai puțin de 10 minute, am ajuns la Monumentul alfabetului situat pe un câmp, la poalele muntelui Aragats. 39 de litere din alfabetul armean, cum altfel decât din tuf, înșirate pe un câmp, nimic altceva! Monumentul a fost construit în 2005, la aniversarea a 1600 de ani de la crearea alfabetului de către Mesrop Mashtots, în anul 405, dar nu e nimic amenajat pentru a explica și celor care nu cunosc alfabetul armean și istoria lui. Ne-am învârtit puțin în loc, cu tableta în brațe să ne ajute Internetul să găsim literele numelor noastre, dar până la urmă ne-au ajutat două turiste din Georgia. Se pare că în vacanța asta ne-a fost scris să avem o relație specială cu georgienii. Deci, ne-am cocoțat și ne-am făcut poze, fiecare cu litera lui: L-ul e L, iar S-ul e un U.
Se pare că Mesrop Mashtots nu a inventat doar alfabetul armean, ci și pe cele etiopian, albanez caucazian și georgian. Controversele vizavi de inventarea acestora din urmă sunt multe, însă Mashtots este considerat părintele literaturii armene și, după cum spun specialiștii, este cel care a făcut cea mai exactă traducere a Bibliei.
