Ca de obicei, prima zi e mai mult pe drum, iar dacă e unul cunoscut, nici măcar peisaj nou nu pupi. Am traversat Bulgaria de la Ruse la Kulata (Kulata înseamnă Turnul), ocolind Sofia pe o autostradă cu 3, apoi 2 benzi. Singura schimbare faţă de ultima vizită a fost că bulgarii au mai terminat nişte kilometri de autostradă, rămânându-le doar o trecătoare de 37 de km ca să definitiveze cele două benzi pe sens din capitală pân’ la greci. Trecerea frontierei cu Grecia a fost una dintre cele mai uşoare. Când am ajuns, nu mai era nicio maşină în faţa noastră, deci într-un minut jumate eram deja pe Ethniki Odos (adică Drum Naţional).
Trivia: ştiai că drapelul grec are ascuns în el o sintagmă? Da, cele 9 dungi albe şi albastre găzduiesc, nevăzute, cele 9 silabe ale cuvintelor “Eleftheria i thanatos”, adică “Libertate sau moarte”. 😉
Grecia ne-a întâmpinat cu nişte ploaie (prognozată, de altfel) care însă s-a oprit cu câţiva km înainte de a ajunge la Pella, prima noastră destinaţie. Aflat la 30 km vest de Salonic, Pella a fost un oraş important. A fost capitala regatului Macedoniei până prin sec. 1 î.Hr. şi acolo s-a născut Alexandru cel Mare. După cutremurul care l-a distrus, oraşul a fost reconstruit 4 km mai departe, dar nu a mai ajuns la strălucirea şi importanţa de atunci. Au rămas ruinele lui, cu două puncte foarte interesante (pentru mine): nişte mozaicuri care foloseau drept pardoseală în camerele unor case de bogătani, şi o agora (adică o piaţă centrală) uriaşă, de 200×173 metri. Mozaicurile au fost mutate în muzeul de arheologie aflat 800 m mai la nord, iar acolo am aflat şi că Pella era, în secolele ei de maximă dezvoltare, pe malul aceleiaşi mări care acum este la… 23 de kilometri distanţă. Cine ştie, poate odată cu încălzirea globală, în 10 ani va redeveni un sat de pescari. 🙂
Ne-am mai plimbat puţin prin centrul Pellei, am admirat statuia lui Alexandru cel Mare din piaţa Alexandru cel Mare, apoi am plecat. Următoarea destinaţie, mănăstirile de la Meteora.