Pamir Highway. Ziua 4.

14 iunie 2019

Traseu ziua 4

A fost o noapte grea. La casa lângă care am dormit azi-noapte sunt doi câini mari. Deși munții de aici sunt despăduriți, au existat niște animale plimbărețe pe care namilele astea le-au lătrat toată noaptea. (Proprietara casei zice că pot fi ciute sau lupi.)

Aici ne-am trezit dimineață

O văzusem pe femeie că s-a dus să se spele la un izvoraș de lângă casă, și mă duc și eu să-mi dau cu niște apă rece pe ochi, să se dezumfle. Mă așez pe vine, îmi fac mâinile căuș și… trag un țipăt. Apa rece de izvor este, de fapt, apă termală fierbinte! Mai fac o încercare (că am zis că mi s-a părut fierbinte fiindcă eu mă așteptam să fie rece), dar nu, e la fel de insuportabilă. Din nervos, devin însă brusc interesat: hmm, apa caldă e bună de spălat pe cap și, eventual, niște tricouri. O întreb pe gazdă dacă apa asta cu miros de sulf e bună de spălat pe cap, iar ea nu-mi răspunde, ci mă duce la baraca de lângă casă, deschide ușa pe care scrie M (adică bărbați) și îmi arată înăuntru un duș improvizat, unde curge încontinuu apa de la izvorul termal. Tiii, ce bine că am întrebat! Îi arăt și Laurei și, 15 minute mai târziu, ne bucurăm de una din cele mai mari invenții ale naturii, apa caldă, apoi ieșim din cabinele respective puțind îngrozitor a sulf, dar curați. 🙂

Le mulțumim copiilor cu câte o bomboană și femeii cu 10 somoni (asta e moneda tajikă, accentul e pe i), apoi plecăm spre înălțimile din zare.

Casa. În dreapta, baraca-duș.
Înălțimile din zare
Copil tajic și mamă acoperită ca să n-o ardă soarele

Drumul urcă destul de abrupt. Dacă la plecare era soare și frumos, acum, 40 de minute mai târziu, e înnorat, vântul bate foarte tare și a început să ningă cu fulgi minusculi. Suntem pe un platou la 4200 de metri și, deși se spune că peste altitudinea de 3500 de metri trebuie făcută aclimatizare la fiecare 500 m urcați, singurul simptom este că ne încearcă o ușoară durere de cap.

Platou la 4200 m

Deodată, în liniștea habitaclului, Laura strigă tare: UITE-O!! Știam de la niște prieteni că aici e foarte posibil să întâlnim, dar până acum nu apăruseră, deși ne-am uitat cu atenție. Este locul în care trăiesc și pot fi văzute cu sutele… marmotele alpine! Învelind (sau nu) ciocolată, sunt atât de haioase, că-ți vine să le iei în brațe să le smotocești. Sunt blănoase, au o coadă stufoasă, pe care o aruncă deosebit de caraghios în sus atunci când aleargă. Și aleargă! Sunt extrem de precaute și, de îndată ce văd dușmanul, o rup la fugă până la cea mai apropiată intrare în galeriile scobite în pământ. Nu intră, ci se așază pe picioarele din spate și privesc în jur precum suricatele.

Dragoste la zero grade

Eu mă tot ambiționez să fotografiez una mai de aproape, și cobor undeva în afara drumului. Reușesc s-o prind zâmbind, și apoi, cu greu, mă întorc la mașină. Au fost de urcat doar 30 de metri, iar eu merg pe munte de mic copil, dar acum gâfâi de parcă aș fi alergat la maraton. Este al doilea efect al rarefierii oxigenului.

Drumul începe să coboare încetișor, undeva vedem o casă cu două fetițe care se joacă afară, pe ninsoare, la 3 grade, și mă gândesc că vor muri curând, fiindcă le trage curentul (și nu au căciulă pe cap!!) și, în plus, pe ele luni nu le va duce nimeni cu mașina din fața casei până la intrarea în școală. 😀

Marmotele zburdă pe tăpșanele de lângă drum, în zare se văd iacii la păscut, zăpada este un peisaj obișnuit. Drumul e prost, dar din fericire fără zăpadă.

Turmă de iaci
Ciobanul cu oile aclimatizate
O rață

Coborâm până pe la 3800 de metri și, la un moment dat, se întâmplă! De ce mi-a fost frică, lucrul cu care am fost amenințat mereu, nu am scăpat: la bord s-a aprins un martor! Un indicator galben, frumos, un desen făcut de un artist, nu de un inginer, mă avertizează că filtrul de particule are o bubă. S-a aprins discret, fără să facă vreun sunet și, deși asta mă face să cred că nu e o problemă gravă, știu că curățarea filtrului se poate face doar dacă mergi pe o autostradă timp de 20 de minute în treapta a patra, cu viteză mare. Consult harta și văd că prima autostradă pe care o vom întâlni este București-Constanța. Până acolo, merg cu a doua și a treia, cu 40 la oră.

Poză făcută de Laura!
Un om pe cal, cu un vițel în brațe
Aici a filmat Tarkovski Călăuza 🙂

La 7 seara ajungem la Murgob. Este un orășel mic, cu case de înălțimi egale, iar eu l-aș numi mai degrabă sat.

Murgob

În centru, între două panouri cu citate din Rahmon, se ridică mândră statuia lui Lenin.

Este un oraș important fiindcă de aici se despart drumurile, TIR-urile continuă drumul înainte, spre granița chineză, noi o luăm spre nord, către punctul culminant al traseului nostru, munții Pamir. Mergem pe o străduță și parcăm mașina cea bolnavă, mai facem niște poze cu iacii care se întorc de la păscut, apoi ne băgăm la culcare, căci mâine e o zi importantă: ascensiunea la peste 4600 de metri.

Experiență cu sprijinul Vodafone Romania, partener de conectivitate.

PAMIR HIGHWAY ZIUA 2 ȘI ZIUA 3.

PAMIR HIGHWAY. ZIUA 5 (ȘI ULTIMA).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *