fbpx

Oraviţa şi plimbarea pe cea mai veche linie ferată montană

Primul teatru, prima cale ferată, prima farmacie montanistică, primele baraje de greutate, prima fabrică de bere din România, toate au fost aici! Nu, nu e vorba despre Bucureşti sau Iaşi, Cluj sau mai ştiu eu ce mare oraş, ci de Oraviţa! Un oraş care nu intră în primele 150 din punct de vedere al numărului de locuitori, fiind depăşit chiar şi de Chitila sau Bolintin-Vale, însă un oraş care are multe de povestit.

E adevărat, nouă ne-a povestit mai puţin decât ne-am fi dorit, dar am rămas cu amintiri tare plăcute.

În primul rând ne-a plăcut „cazarea” pe malul Lacului Mare, alături de pescarii locali, de câinii şi de broaştele din lac, că peşti n-am prea văzut în undiţele pescarilor. 🙂 Lacul este azi o oază de relaxare, departe de destinaţia iniţială, când a fost proiectat ca primul baraj de greutate, construit de austrieci între 1727-1733 pentru spălarea minereurilor de fier, cupru, aur şi argint.

Primul nostru obiectiv: să ne dăm cu Mocăniţa de la Oraviţa la Anina, cea mai veche linie ferată montană, dată în folosință în anul 1863. Prima cale ferată din România a fost cea de la Oraviţa la Baziaş, dată în funcţiune în 1854, însă aceasta nu mai e funcţională.

Am ajuns într-un suflet la gară, dar pentru că era duminică, trenul era full, aşa că am lăsat plimbarea pentru a doua zi şi am pornit să descoperim oraşul. Şi am găsit un oraş… vintage! 😉 Un oraş cu clădiri vechi cu faţade frumos decorate, cu ornamente de ipsos şi statui dar, în mare parte, dărăpănate sau în curs de renovare. Un oraş amorţit, cu străzi pustii şi uşi ferecate… N-am putut vizita nici Teatrul Mihai Eminescu, închis pentru reabilitare, nici Biserica romano-catolică, închisă şi ea, nici Farmacia muzeu sau Muzeul monetăriei, care aveau în geam o hârtie cu un număr de telefon la care nu a răspuns nimeni. 🙂

Primăria
Policlinica
Prima farmacie montanistică bănățeană
Ruine cu pisică
Ruine cu promisiuni

În schimb, traseul Oraviţa – Anina a fost o poveste frumoasă. Chiar şi numai pentru atât, merită să ajungeţi la Oraviţa! Ne-am ocupat locurile pe bancheta de lemn şi, la ora 11.15, am pornit într-o călătorie în timp. Tot drumul ne-am foit de pe-o parte pe alta în căutarea celui mai bun unghi pentru fiecare viaduct, tunel, tăietură în munte, disperaţi să nu ratăm nici peisajul mirific dar nici linia ferată, o operă tehnică mai ales pentru vremea la care a fost construită. Să tai muntele – 21 din cei 33,4 de kilometri ai traseului sunt tăieturi în munte! – şi să faci 14 tuneluri înainte de descoperirea dinamitei!, plus 10 viaducte, 89 de podeţe, un traseu cu 149 de curbe care mai de care mai dificile şi o diferenţă de nivel de 339 de metri este o adevărată măiestrie pentru 1856-1863, perioada când a fost construită calea ferată Oraviţa – Anina! Acestea sunt câteva date tehnice, pentru că peisajul sau sentimentele nu pot fi descrise, până şi limba română atât de expresivă este prea săracă pentru asta. Trebuie să mergeţi şi să parcurgeţi traseul! Atât la dus cât şi la întors am stat atârnaţi de geamuri cu aparate bine strânse în mâini, ne-am luptat cu crengile care ne plesneau dacă nu ne retrăgeam la timp, am fugit la ultimul vagon să vedem luminiţa de la capătul tunelului, apoi iar la geam şi tot aşa până am ajuns în gara Oraviţa, mai osteniţi decât dacă am fi împins noi vagoanele!

1883
Tunelul și Luminița

De ce a fost construită această linie? Simplu: pentru că zăcămintele carbonifere din zona Anina erau tot mai importante pentru dezvoltarea Imperiului austriac. Aşa că, după inaugurarea din 15 decembrie 1863, linia a deservit transportul de mărfuri şi abia din 4 aprilie 1869 a fost utilizată şi pentru persoane.

Dacă din punctul de vedere al vechimii este a patra linie de pe actualul teritoriu al României, ca realizări tehnice şi arhitectonice a rămas de neegalat prin dificultăţile traseului cu mari diferenţe de nivel, tuneluri şi a numeroaselor curbe străbătute.

Cu şapte ani înainte de construirea primei linii, Oraviţa – Baziaş, în 1847, a fost finalizată prima gară, adică cea din Oraviţa! O caracteristică a clădirii este aceea că are peronul la primul etaj, iar la vremea inaugurării edificiul era dotat şi cu lift pentru accesul la peron, dispărut între timp. Acum, accesul se face pe scările laterale, adăugate prin anii ’30-’40.

Clădirea gării e ca o poezie romantică, dar câinii m-au scos imediat din starea de reverie. Citisem că în interiorul gării ar fi un muzeu, dar când am întrebat la casa de bilete, cu gândul că poate vedem şi celebrul lift, am aflat că e doar o idee… a unui profesor din localitate.

Gara. Față.
Gara. Verso.
Vechea locomotivă

De-a lungul timpului, prin Gara Oravița au trecut personalități de seamă, precum Mihai Eminescu cu trupa de teatru Pascaly, împărăteasa Sissi sau regele Carol I.  În 1869, călătoria de la Oravița la Budapesta dura 26 ore, iar de la Oravița, la Viena, 36 ore, traseul fiind cunoscut sub denumirea de „Lunga linie orientală”. Astăzi, nu doar că această călătorie e imposibilă, dar probabil ar dura chiar mai mult, dacă ne gândim că cei 33 de kilometri dintre Oraviţa şi Anina sunt parcurşi în două ore. 🙂 Bine, până la urmă, ăsta-i farmecul traseului. Pentru turişti, că navetiştii poate şi-ar dori un tren expres. 🙂

Info utile:

Adresă Gară: strada Răchitovei intersecţie cu strada Zona Gării (Google Maps)

Orar tren: 11.15 din Oraviţa, 14.40 din Anina

Durată călătorie: 2 ore

Preţ bilet: 13,9 lei

Pentru mai multe informaţii accesaţi site-ul CFR călători aici.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Translate »
Facebook
YouTube
Instagram