Agăţată ca o iederă pe stânca Muntelui Alfaf, Mor Mattai sau Mar Mattai adică Sfântul Matei este una dintre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe siriace din lume, datând din secolul IV! De-a lungul secolelor, edificiul monahal a trecut prin multe primejdii, da’ nici pentru noi drumul n-a fost lipsit de peripeţii.
– Mar Mattai, Mor Mattai!, silabiseam la punctele de control de pe drum!
– Ăăăăă, răspundeau Peşmerga.
– Monastery!
– Ăăă?…..Aaaaa! Deir Matti!, ziceau într-un final. Nu pe aici, că… viza.
Cu alte cuvinte, trebuia să ocolim pentru că altfel riscam să intrăm în Irakul Federal pentru care nu aveam viză. Am făcut cum ne-au arătat, doar că la un punct de control, Peşmerga era ocupat şi nu ne-a oprit, astfel că, la următorul checkpoint eram deja în Irakul Federal, în discuţii cu polițiştii irakieni, transpiraţi de emoţie, care nu ştiau de unde venim, cum am ajuns la ei, de ce nu ne-au oprit kurzii.
– Mergeți la Mosul (până la care mai erau vreo 10-15 kilometri)?, ne întrebau. Unde e viza de Irak?
– Noi, nu! Nu, Mosul! Deir Matti!
Recunosc, eu m-am panicat niţel, mă şi vedeam într-un post de poliţie irakian, dar Smără a fost relaxat şi calm, le-a explicat unde vrem să ajungem – la Deir Matti, le-a arărat GPS-ul… Discuţiile au mers iniţial anevois pentru că fiecare vorbea pe limba lui, până a apărut un tânăr vorbitor fluent în engleză. Cu ajutorul lui, lucrurile s-au lămurit, şi ne-am întors către Regiunea Autonomă Kurdistan, căci trecusem de mănăstire, GPS-ul o localiza greşit.
A urmat o altă interacţiune complicată, de data asta cu Peşmerga de la postul de control unde nu ne oprise nimeni! Întrebau, fireşte, dacă venim de la Mosul şi unde e viza de Irak.
Păi, am trecut acum 20 de minute pe aici şi acum ne-am întors!, le explica Smără în engleză, ei vorbind, normal, în kurdă!
Mă rog, s-au lămurit de greşeală, ne-au zis pe unde s-o luăm şi duşi am fost!
N-a durat mult şi am văzut-o! Supendată pe peretele Muntelui Alfaf, unde stă de aproape 17 veacuri. Bine, e o variantă modernă a mănăstirii, nu cea de la 363! Însă locul ales este impresionant.
Aşezământul a fost întemeiat de Mar Mattai în 363, după ce, fugit din Anida (actualul Diyarbakır din Turcia) din cauza persecuţiilor romanilor şi stabilit lângă Ninive (Mosul), l-ar fi vindecat pe regele Sinharib al Asiriei, care drept recunoştinţă i-a oferit acest loc de sihăstrie pe Muntele Alfaf, care uneori mai apare şi sub numele de Muntele celor 1000, de la numărul mare de călugări și pustnici care trăiau aici în secolele IV – VIII, în peşteri şi grote.
Deși de-a lungul istoriei sale mănăstirea a fost atacată și jefuită de mai multe ori chiar de kurzi, în 2014 a ajuns să fie protejată de forţele kurde, Peşmerga reuşind să oprească înaintarea ISIS către Mar Mattai. De altfel, aceleaşi forţe kurde păzesc şi acum mănăstirea! Pe noi, soldatul de la intrare ne-a întrebat cât timp vrem să stăm în mănăstire şi dacă avem arme, şi ne-a crezut pe cuvânt când i-am zis că nu avem. 🙂
Ştiam că mănăstirea mai e acum casă doar pentru o familie şi episcop, însă tot m-au izbit liniştea şi nemişcarea.
Într-o încăpere de la intrare se auzea un televizor, aşa că am băgat capul să întreb dacă putem intra. Erau doi bărbaţi tolăniţi fiecare într-un pat, unul s-a ridicat plictisit din pat, a dat din mână că putem merge şi s-a lungit înapoi.
Aşa că într-o tăcere de mai că-i puteam auzeam gândurile lui Smără, am pornit să descoperim locul. Nestingheriţi, am hoinărit şi am tras de clanţe, am băgat capul pe uşile care s-au deschis, am intrat peste tot pe unde am putut.
Arhitectural, complexul monahal este foarte frumos, chiar dacă pe dinafară arată ca o şcoală austeră, în interior este deosebit de primitor, emană căldură şi pace, cel mai probabil şi datorită razelor de soare care mângâie zidurile şi le colorează în diferite nuanţe de galben.
Mănăstirea are două biserici, una închinată Fecioarei Maria şi alta Sfântului Matei. Aici este înmormântat şi fondatorul aşezământului, împreună cu alți episcopi. Moaștele lor sunt venerate într-o cameră specială (beth qadishe) lângă biserica principală. De altfel, Mănăstirea Mar Mattai este considerată un loc sfânt, iar pelerinii vin şi adună pământ ca binecuvântare.
În biserică se ţin în fiecare zi slujbe, la care vin oameni din satele de la poale, zona fiind în continuare locuită de creştini ortodocşi siriaci.
Am fi vrut să vedem şi biblioteca mănăstirii, dar nu am reuşit să-l convingem pe bărbatul pe care l-am deranjat iar de la televizor să o deschidă. E de înţeles, totuşi, să o protejeze, ţinând cont de manuscrisele şi cărţile valoroase pe care le-a adunat de-a lungul secolelor.
Apropo de aceste vestigii, în timp ce ISIS mătura nordul Irakului, în vara anului 2014, călugării s-au pregătit ca mănăstirea să fie invadată şi au împachetat rapid cele mai valoroase documente și obiecte – inclusiv un fragment de os despre care se crede că ar fi aparţinut Sfântului Matei – și le-au trimis adânc în teritoriul kurd pentru păstrare. După ce pericolul a trecut, majoritatea artefactelor au fost returnate.
Înainte să plecăm, am descoperit că nu eram totuşi singuri în mănăstire. Dintr-o cameră a ieşit un cuplu de elveţieni, doi călători ca şi noi, doar că ei făceau autostopul. Erau cazaţi aici şi ne-au povestit că au asistat la slujba ţinută de trei preoţi, că şi GPS-ul lor arăta mănăstirea în alt punct şi ar fi ajuns în Irak dacă nu veneau cu un localnic. Am făcut făcut schimb de impresii despre ce am văzut şi ce urmează să vizităm şi am ajuns la concluzia că sigur ne vom revedea prin Kurdistan, că nu suntem chiar aşa mulţi turişti. Şi, da, ne-am revăzut la Akre. A, şi nu în ultimul rând, de la ei am aflat că, dacă vrei, poţi cere găzduire la mănăstire şi e gratis. O informaţie bună pentru cei care vor să meargă la Mar Mattai! Noi spunem că merită, atât din punct de vedere religios, ca atmosferă, dar şi ca frumuseţe a edificiului şi zonei – de pe terasa mănăstirii e un view fabulos asupra văii Ninive. Dacă dacă nu mă credeţi, priviţi pozele!
