Cum Valea Prahovei a ajuns un test al răbdării, pentru excursiile de o zi căutăm ca roţile Şeptoiului să nu calce pe acolo. O variantă ar fi Goleşti, cu al său conac şi, la 5 kilometri de el, Vila Florica din Ştefăneştii Noi. N-am ales chiar cel mai potrivit anotimp, căci ne-am dus la final de noiembrie, dar, chiar şi aşa, a fost o zi splendidă.
Pentru mulţi bucureşteni, Golescu e o denumire de bulevard (Dinicu Golescu) sau de stradă (Nicolae Golescu), un Colegiu sau Palatul copiilor din sectorul 6 care e fostul Conac Golescu–Grant, cunoscut şi ca Palatul Belvedere. Acum e vorba despre Conacul Golescu din Ştefăneşti, Argeş, locul de baştină al familiei Golescu.
Conacul Goleşti e cam la o oră şi jumătate-două de Bucureşti, adică vreo 115-120 de kilometri – şi la 20 de minute de Piteşti. Odată ajunşi, am dat cu ochii de un gard şi o poartă înaltă, care ne-au dus cu gândul la o cetate. Şi oarecum chiar aşa e, deoarece este un ansamblu laic fortificat, singurul din ţară.
Imediat ce am trecut de poartă, am intrat într-o altă lume, una cu o curte liniştită, tihnită şi parcă, brusc, mai caldă cu câteva grade… După ce m-am privit ochi în ochi cu Dinicu Golescu – bustul său de piatră tronează în mijlocul grădinii -, am urcat în foişorul de pază de deasupra porţii.
Aici şi-a petrecut ultimele zile de libertate revoluţionarul Tudor Vladimirescu, din acest loc fiind arestat şi dus la Târgovişte, unde a fost ucis. Pe lângă odaia cu diferite arme de provenienţă turcească din timpul revoluţiei de la 1821 şi o copie a drapelului pandurilor lui Vladimirescu, foişorul oferă şi un view drăguţ asupra zonei. Nu e ca şi cum am fi urcat pe Everest şi am fi văzut până la Piteşti, dar am avut o privelişte frumoasă asupra bisericii vechi de peste drum (care, by the way, e un super monument datând de la 1646) şi a caselor cu hornurile fumegând.
Am coborât şi am luat-o la dreapta, spre şcoala care a funcţionat în această clădire. Îmi dau seama că am sărit cam repede şi n-am zis de la bun început că: familia Golescu a fost printre cele mai vechi şi mai importante din Ţara Românească, o familie cu o istorie de 500 de ani, o familie cu idei iluministe, care a susţinut revoluţiile de la 1821 sau 1848, a ridicat Palatul Regal din Bucureşti şi a reformat învăţământul din Ţara Românească. Aici a tras prima dată Carol când a ajuns în ţară, aici a funcţionat prima şcoală gratuită pentru orice copil din sat, fie el din familii bogate sau sărace, ba chiar să fi fost şi de ţigan sau fată să fi fost şi tot avea acces.
Școala a funcționat cu intermitențe în prima jumătate a secolului 19, în vremea banului Radu Golescu, apoi din 1826 a fost redeschisă de Dinicu Golescu, cât a trăit el. Frumos amenajată, şcoala arată ca la 1800 şi ceva, o clasă cu bănci şi opaiţe, tablă, o cutie cu nisip unde erau desenate literele, diverse alte piese de mobilier şi manuale de pe vremea lui Spiru Haret. Printre dascălii care au predat aici s-au numărat Ion Heliade Rădulescu și Aaron Florian. Dacă ne uităm ce se preda în școala de la Golești am zice că e o universitate, nu o şcoală într-un sat. Astfel, pe lângă citire, scriere, gramatică, aritmetică, algebră, geometrie, istoria românilor şi a celor mai vestite ţări, geografia Ţării Româneşti, a Europei şi a altor continente, copiii învăţau despre mitologie, religie, logică, filosofie, metafizică, morală, arta dramatică, muzică. În plus, nu erau neglijate nici competenţele practice, aşa că fetele învăţau să împletească, să coasă şi alte activităţi utile în gospodărie.
Sistemul de predare era în stil Lancasterian, adică folosea principiul instruirii reciproce: elevii din an mai mare erau un fel de ajutoare ale profesorilor şi îi învățau pe cei mai mici.
Într-una dintre sălile de lângă şcoală este o expoziţie de afişe publicitare dedicată lui Petre Grant, un stră-stră-strănepot al lui Dinicu Golescu, care, în 1926, a înfiinţat, alături de Gheorghe Şerban, primul studio de reclamă şi afiş din România. Şi, da, Podul Grant are legătură cu familia Grant, Robert Effingham Grant, unchiul lui Petre, era inginer şi a participat la construcţia podului; în plus, cartierul se numea Grant, întrucât terenul aparţinuse familiei. Dar podul pe care mergem astăzi nu e cel iniţial, din 1901. Devenit neîncăpător pentru traficul intens, bătrânul pod a fost înlocuit de unul nou, inaugurat la începutul anilor ’80. Hai, că m-am pierdut în paranteze, iar istoria familiei Golescu are atât de multe poveşti interesante, că e greu să ţin firul drept şi textul scurt. 🙂
Gata, mă întorc în curtea ansamblului de la Goleşti şi intrăm în conac, principalul obiectiv. Construit la 1640 de Vișa din Golești și soțul său, vizirul Stroe Leurdeanu, conacul a fost reşedinţa familiei Golescu timp de secole. Este şi locul unde Carol I a dormit prima noapte, când a sosit în România. Aşa că nu e de mirare că într-una dintre camere poţi să vezi tronul regal şi biroul pe care Carol a semnat primele documente. De asemenea, există şi o cameră dedicată doctorului Davila, acesta fiind căsătorit cu Anica Racovita – nepoata lui Dinicu Golescu.
În apropierea conacului se află şi baia turcească, singura baie turcească cu aburi de secol XVIII păstrată integral, dar care era închisă când am mers noi.
Sunt multe, foarte multe alte obiecte şi istorii interesante în conacul de la Goleşti, dar vă las să le descoperiţi la faţa locului.
În spatele conacului, dincolo de zidurile sale, se întinde muzeul satului, căci titulatura completă a ansamblului este Muzeul Naţional al Viticulturii şi Pomiculturii, Goleşti! Recunosc, mă aşteptam la doar câteva case şi anexe, dar muzeul satului de aici poate concura liniştit cu orice mare muzeu ca suprafaţă şi număr de construcţii, având 220 de monumente de arhitectură tradiţională. La fel ca muzeul satului din Bucureşti, şi aici am găsit case din toate zonele ţării. În plus, fiind un muzeu dedicat istoriei viticulturii şi pomiculturii, singurul de altfel din ţară, are şi utilaje şi anexe folosite de-a lungul timpului în acest domeniu.
Întregul ansamblu este superb, partea dedicată familiei Golescu este o incursiune în istoria ţării, iar cea în aer liber, una prin satele ţării. Deci, luaţi-vă timp să hoinăriţi în voie prin conac şi pe uliţele satului, noi am fost cam în pas alergător, deoarece trebuia să ajungem şi la Vila Florica!
Înainte de a ieşi din curtea conacului, am aruncat un ochi şi în Rotonda Goleștilor: o colecţie de busturi cu diferiţi membri ai familiei Golescu.
Muzeul Goleşti a fost înfiinţat în 1939 printr-un decret semnat de Carol al II-lea, secţia în aer liber fiind înfiinţată în 1966, iar denumirea de Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii, Goleşti datează din 2003.
Info utile:
Localizare: Strada Banul Radu Golescu nr. 34, Golești, jud. Argeş
Program de vizitare: luni-duminică, vara: 9.00-18.00 (1 aprilie – 30 octombrie), iarna: 8.00-16.00 (1 noiembrie – 31 martie)
Tarif: 10 lei – adulţi, 5 lei – copii, pensionari. Mai multe informaţii găsiţi aici.
Muzeul oferă şi activităţi recreative – tiroliană, echitaţie, plimbări cu trăsura diferite ateliere. Găsiţi informaţii pe această pagină a muzeului.
