Categories
Armenia

Garni – Geghard, de la templul păgân la creştinism

Aflat la doar 30 de kilometri de Erevan, templul de la Garni este singurul templu greco-roman din Armenia, de fapt din tot Caucazul. Bine, el e în picioare de prin anii ’70, pentru că în urma unui cutremur a fost aproape complet distrus şi refăcut în perioada sovietică, dar ăsta e doar un amănunt. Iar la nici 10 minute de templul păgân se află unul dintre cele mai  vizitate lăcaşuri creştine: mănăstirea rupestră Geghard, monument ce face parte din Patrimoniul UNESCO.

Templul Garni

După ce ne-am zdruncinat bine pe un drum plin de denivelări (m-am plictisit să tot scriu gropi), am ajuns, în sfârşit, faţă în faţă cu templul de la Garni. Dar nu înainte de a plăti taxa de intrare de 1200 de dram pentru străini, de cinci ori mai mult ca un localnic.

Clădirea în stil greco-roman a fost ridicată undeva prin secolul I ca templu închinat Zeului Soare sau, după altă teorie, ca mormânt. Însă cea mai răspândită variantă e că a fost construit de regele Tiridates I în cinstea Zeului Mithra (Soare nebiruit) şi a scăpat de elanul distrugător al armenilor creştinaţi de Tiridates III întrucât sora regelui s-ar fi retras aici. Cutremurul din 1679 a fost însă neiertător şi a distrus întreaga zonă, cu tot cu templu. Ca prin minune, mare parte din bucăţile de bazalt din care fusese construit au putut fi recuperate, iar în 1966 au început lucrările de restaurare. Astfel că peste 80% din materialul folosit provine chiar de la edificiul antic!

Templul în sine nu ne-a impresionat prea tare, mai ales prin comparație cu alte vestigii greco-romane pe care le-am văzut, e drept, în Grecia sau Europa Occidentală. Ceea ce-l face unic e locul unde e amplasat. În primul rând, în Caucaz, la ani lumină de lumea greco-romană. În al doilea rând, într-un cadru excepțional, pe un platou înconjurat de trei văi adânci, o privelişte de pus într-o galerie de artă. Deja am pierdut şirul cu „ acesta e mai frumos loc de pe pământ” de când umblăm prin Georgia şi Armenia.

După 7 kilometri, am ajuns la Geghard. Aici, lume multă de parcă am fi la Arsenie Boca. De fapt, pe lângă numeroşii pelerini, sunt şi unii cu o nuntă, deci hărmălaie garantată!

La fel ca multe biserici din Armenia, şi Geghard este legată de Grigore Luminătorul, cel care i-a creștinat pe armeni în 301. La început, în secolul al IV-lea, aici era doar o capelă săpată în stâncă, denumită Ayrivank, adică Biserica din Peşteră, unde Sf. Grigore Luminătorul şi-ar fi ţinut predicile. Distrusă de arabi în secolul IX, a fost refăcută în forma actuală prin secolele XII-XIII.

Geghard mai este cunoscută şi sub numele de Mănăstirea celor şapte biserici sau Mănăstirea celor patruzeci de altare.

Mănăstirea Geghard este diferită de cele pe care le-am vizitat până acum în Armenia. Unele biserici de aici sunt săpate în întregime în stâncă, altele sunt doar peşteri, în timp ce Biserica Fecioarei, principala clădire a complexului, are o arhitectură elaborată. O biserică-n biserică. Jumătate construită, jumătate săpată adânc în peretele muntelui. Astfel că, am intrat în biserică, pentru ca apoi să pătrundem într-o capelă prin care curge un izvor, apoi în alta, după care am urcat la etaj unde era o altă încăpere, deasupra celorlalte. Fasciculul de lumină care pătrunde prin oculus (gaura din tavan), întâlnit și la alte biserici din Armenia, ne-a învăluit și a accentuat atmosfera de liniște profundă în care ne-am cufundat. Pe cât de gălăgioasă e atmosfera de afară, pe atât de mistică e în interior.

La intrarea în biserică am dat nas în nas cu o nuntă, dar din păcate n-am prins nimic din ritual, iar la petrece nu ne-au invitat. 🙂 În schimb, am asistat minute bune la o altă ceremonie care îi avea în prim-plan pe câţiva bărbați ce-şi suflecau pantalonii. Totuşi nu era ritualul spălării picioarelor din Săptămâna Pascală, era altă procesiune. Ce? Nu ştim, căci n-am reuşit să aflăm de la cei din jur. 

La celelalte biserici din complex se ajunge prin tuneluri săpate în stâncă, iar pe diferite niveluri ale pereţilor se ascund zeci de încăperi folosite în trecut drept capele. În jur sunt răspândite şi sute de chilii rupestre ale călugărilor, însă era atât de multă lume încât de la un moment încolo am preferat să ne aşezăm pe malul Râului Azat ce curge în spatele bisericii.

Aglomeraţia ne-a gonit rapid de la Garni şi Geghard, dar asta e, sunt două locuri turistice, foarte accesibile de la Erevan.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *