fbpx

Bagrati şi Gelati, două biserici de neratat

Kutaisi este capitala legislativă a Georgiei, poate de aceea multe clădiri au fost restaurate, trecerile de pietoni sunt vopsite haios, cu floricele, de exemplu :-), un melanj plăcut între vechi şi nou. Cele mai interesante două monumente din zona Kutaisi sunt Catedrala Bagrati şi Mănăstirea Gelati, ambele pe lista Patrimoniului UNESCO.

Fântâna din piaţa centrală din Kutaisi, care are 30 de statui aurite, replici ale celor descoperite în timpul săpăturilor arheologice din zona Kolkhida și aparținând culturii de bronz Kolkhida.
Trecere de pietoni în Kutaisi
Catedrala Bagrati

Am urcat la Bagrati, care se vede din aproape orice loc din Kutaisi, fiind pe dealul Ukimerioni. Este aproape de centru, iar drumul e accesibil şi pe jos, deşi unghiul pantei e, uneori, apreciabil. 🙂 Construită în secolul al XI-lea, dar distrusă aproape în întregime în 1692 de trupele otomane, când cupola şi acoperişul s-au prăbuşit, Bagrati a trecut prin mai multe etape de restaurare şi conservare, de-a lungul mai multor decenii, din 1952. Inclusă în lista UNESCO, reconstrucţia începută în 2010, având ca scop revenirea la starea iniţială a bisericii, a declanşat numeroase discuţii şi chiar dispute în cadrul forului internaţional, unii membri susţinând chiar retragerea monumentului de pe Lista UNESCO. Exista temerea că reconstrucţia ar afecta autenticitatea sit-ului şi valoarea sa istorică.

Catedrala Bagrati

Ceea ce vedem astăzi este un amestec de piatră veche și nouă și câteva secțiuni din oțel şi sticlă. Şi, după părerea mea, e puţin cam modern restaurată în unele părţi, dar poate e chestie de gust. Bagrati a fost numită aşa după regele Bagrati al III-lea, primul rege unificator din istoria Georgiei.

Catedrala Bagrati – vechea pardoseală, aflată sub un postament de protecţie

În faţa altarului, se află un postament de sticlă sub care, la 10 cm, am văzut vechea pardoseală de mozaic. Chiar dacă e o porţiune foarte mică, tot m-am bucurat să văd cum arăta la 1003. Te şi miri cum a putut rezista la cât de distrusă a fost biserica.

Ne-am plimbat în voie atât prin biserică, cât şi prin curte, deşi un domn a fost tot timpul cu ochii pe noi. Ne ceruse în parcare o ţigară şi cum nu aveam, dar nici nu ne-am oferit să-i dăm bani, ne-a supravegheat foarte vigilent.

De aici am avut şi o privelişte minunată asupra oraşului şi ne-am stabilit traseul. Am decis să mai rătăcim puţin pe străduțele din Kutaisi, apoi să pornim spre Gelati.

Kutaisi văzut de la Catedrala Bagrati

Complexul monastic Gelati este la vreo 9 km de Kutaisi. Când am ajuns, am constatat că e în renovare şi ne-am panicat, dar din fericire se poate intra şi în biserica Adormirea Maicii Domnului, cea mai mare din complex. Astfel, am văzut frescele și picturile murale care sunt impresionante, dar care, da, aveau mare nevoie de o restaurare. Din punct de vedere istoric, Gelati a fost principalul centru cultural medieval din Georgia, mai ales că aici exista o Academie, unde au lucrat oameni de ştiinţă, teologi, filosofi etc. De altfel, Gelati mai era numită şi „noua Atena” sau „al doilea Ierusalim”.

Gelati
Gelati
Gelati – picturi din Biserica Adormirea Maicii Domnului
Gelati – picturi din Biserica Adormirea Maicii Domnului

Gelati a fost şi locul de înmormântare pentru o serie de conducători georgieni, printre care regele David al IV-lea (1073 – 1125), cel care a fondat mănăstirea ca tribut al victoriei împotriva turcilor la Didgori, moment care a dus la ieşirea de sub dominaţia turcilor.

Gelati
Gelati

Complexul cuprinde mai multe biserici, Academia şi turnul clopotniţei, şi e un loc preferat de pelerinaj pentru georgieni şi turişti.

Gelati – picturi din Biserica Adormirea Maicii Domnului
Gelati – picturi din Biserica Adormirea Maicii Domnului

Nouă ne-a plăcut foarte mult Gelati, frescele şi picturile calde şi vii m-au făcut să mă simt acasă, nu într-un sens mistic, ci pur şi simplu, mi-au dat senzaţia de căldură, de loc primitor.

Gelati

Catedrala Bagrati şi mănăstirea Gelati reprezintă perioada de înflorire a arhitecturii medievale din Georgia. Nouă ne-a plăcut mai mult Gelati.

Leave a Comment

Translate »
Facebook
YouTube
Instagram