Gjirokastër (se citește Ghirocastăr) este oraşul lui Ismail Kadare şi al dictatorului Enver Hodja, dar şi centrul revoltei care a dus la căderea regimului Sali Berisha, în 1997, când Albania s-a confruntat cu o stare de anarhie, ca urmare a căderii unui sistem piramidal de tip Caritas. Gjirokastër este, de asemenea, numit şi Oraşul din piatră, datorită caselor de piatră ca nişte mici cetăţi. De fapt, în Gjirokastër totul e din piatră: ziduri, străzi, acoperişuri, fântâni, ba chiar şi porţile.
Am ajuns la Gjirokastër după un drum de vreo 6 ore, de la Voskopoje, prin Kamenice, Leskovik, Çarshovë şi Përmet, un drum pe care, înainte de a pleca spre Albania, Marius Dobrescu – traducătorul lui Ismail Kadare în limba română şi Luan Topciu – de la ambasada Albaniei la Bucureşti – cu care ne întâlnisem pentru a ne iniţia în tainele acestei ţări, ne spuseseră să nu o luăm, pentru că e prost. Aşa e, e un drum prost şi pe alocuri foarte prost, plin de gropi, cu asfaltul măcinat, un drum pe care îţi plângi de milă la gândul cât o să te coste reparaţiile la maşină. Şi totuşi, e un drum cu un peisaj atât de frumos, că merită orice cost.
Poate drumul nu ar fi durat chiar atât de mult dacă nu ne-am fi oprit aşa des pentru poze, pentru a sta cu gura căscată la munţi şi văi. De altfel, am fost aproape singuri pe drum. Doar două maşini locale şi una cu doi turişti francezi. Atât am întâlnit în cele 6 ore. Localnicii cu treabă, francezii, ca şi noi: mergeau 1 km, opreau să facă poze, mai mergeau un pic, iar pauză foto. Ne zâmbeam, ne salutam, ne depăşeam, pentru ca 1-2 km mai încolo să ne regăsim.
În faţa acestui peisaj magnific, vocabularul nostru s-a redus la cuvinte complicate de genul: oau! 🙂 Prin urmare, cu amendamentul că maşina are de suferit, recomand insistent acest traseu. Noi l-am face din nou!
Odată intraţi în Gjirokastër, am activat Google Maps să ne ducă la Bed&Breakfast Kotoni, unde aveam cazare. Suntem în 2014, GPS-ul nu funcţionează în Albania, nu există hărţi, aşa că ne-am întors la harta tipărită sau stăm cu ochii în Google Maps. Traseul conturat era drept, părea că în 10 minute ajungem la destinaţie. Drumul drept s-a dovedit departe de a fi cel mai simplu şi rapid. Pe când urcam o pantă extrem de abruptă – se pare că Gjirokastër este cel mai abrupt oraş din lume! -, numai ce dăm de o remorcă oprită perpendicular, din care muncitorii descărcau nisip. O ocolim cu greu, doar cât să constatăm că drumul e închis şi deviat. Şi începe aventura pe străduţe strâmte, toate în pantă, cu piatră cubică pe care roţile patinează.
Ne învârtim până la ameţeală pe străzile înguste flancate de case-cetate, transpirăm bine, starea de zen începe să ne părăsească. Decidem să parcăm pe un colţ şi pornim pe jos să căutăm hotelul! Îl găsim la nici 20 de metri şi intrăm să întrebăm dacă au vreo parcare. Ne întâmpină Hagi Kotoni, patronul, un omuleţ agil şi agitat, care imediat sare să ne arate unde să parcăm, să ne dirijeze la parcare, să ne ajute la bagaje! Domnul Kotoni este un vulcan super simpatic! 🙂 Urcăm cu greu scările, încărcaţi de bagaje, şi dăm de doamna Kotoni, consoarta, care deja ne aştepta cu cafea şi apă. Nici nu se pune problema să refuzăm, ospitalitatea nu e ceva negociabil în casa Kotoni. Da, în casa Kotoni, pentru că hotelul sau bed&breakfast cum îi spun ei este de fapt, de aproape 300 de ani, casa familiei transformată în hotel.
De cum intrăm în cameră, dăm cu ochii de un macrameu cu amoraşi pe perete, chiar deasupra patului. Zâmbim larg, ne lăsăm bagajele şi… şi fugim să vizităm oraşul. 🙂