Plasat de NASA pe locul 4 în lista celor mai vechi observatoare din lume, Observatorul Megalitic de la Kokino datează din 1800 î.Hr., din epoca bronzului, dar a fost descoperit abia în 2001.
La mai puțin de 30 de kilometri de orașul Kumanovo, observatorul megalitic stă cocoțat în vârful dealului Neoyulkanski. Ai zice că e la vedere și cum adică a fost descoperit doar în anii 2000!? Însă, abia după găsirea în zonă a unor urme arheologice – vase, bijuterii, arme etc. – pietrele din vârful dealului au fost cercetate cu atenție, ajungându-se la concluzia că nu-s doar niște bolovani, ci au fost cioplite pentru a fi observate mișcările Soarelui și Lunii; cum ar veni, formează un observator astronomic antic.
La capătul unui drum extrem de îngust, pe care când se întâlnesc două mașini, una trebuie să iasă nițel în decor, am parcat la poalele dealului și ne-am avântat spre vârf, să nu ne prindă întunericul. Există două poteci, noi am ales-o pe cea marcată ca fiind mai dificilă, dar mai scurtă și, după vreo 15-20 de minute, am ajuns la fix pentru un superb apus de soare. Ce să zic, frumoooos rău! Am trăit unul dintre momentele alea de bucurie, deh, mândria călătorului de a vedea locuri unice! Bine, vântul mi-a mai tăiat din elan, că bătea așa de tare încât doar într-o șubă de Siberia mi-ar fi fost bine. Dar locul e special, chiar și în asemenea condiții.
Observatorul megalitic e cioplit în rocă vulcanică, o rocă ce se sparge ușor în blocuri cubice, astfel încât poate fi modelată după nevoi, însă trebuie atenție maximă, întrucât e foarte alunecoasă!
Ne-am plimbat printre pietrele uriașe, urcând și coborând pe platouri, citind explicațiile afișate și încercând să pricepem cum observau localnicii mișcările Soarelui și ale Lunii. Am apreciat că sunt panouri cu informații, față de alte locuri din Macedonia unde stai cu ochii mai mult în telefon, pe internet, dar am regretat că nu avem mai mult timp la dispoziție.
Pe platforma inferioară sunt patru tronuri de piatră orientate spre est, iar pe cea superioară blocurile sunt sculptate ca niște marcaje, cercetătorii ajungând la concluzia că Piatra lui Tatic (sau Muntele Sfânt, cum mai e numit locul) a fost atât un loc sacru – în firidele stâncilor s-au descoperit vase ceramice și bijuterii -, cât și un observator.
Mai exact, pietrele au fost cioplite astfel încât, într-o anumită zi, razele soarelui să treacă prin fantele crestate special și să pătrundă pe unul dintre tronuri, marcând solstițiile de vară și de iarnă și echinocțiile de primăvară și toamnă. Trebuie să fie un spectacol memorabil să stai pe tron și să urmărești astrele! Da’ cum noi am ajuns într-o zi obișnuită, m-am mulțumit cu o banală poză pe tronul de piatră și am dat bir cu fugiții – era groaznic de frig, asta după ce toată ziua ne-am topit de cald!
La coborâre, am cochetat nițel cu ideea de a rămâne peste noapte aici pentru a prinde și răsăritul, dar vântul bătea cu așa forță, că ideea era doar idilică, nu și practică. 🙂 Prin urmare, am lăsat pe altă dată comuniunea cu natura și ne-am refugiat în hărmălaia urbană, dar departe de vântul dezlănțuit.
Poziție GPS:
