fbpx

Tirana și a sa piramidă

După o săptămână în care Albania ne-a uimit cu locuri de pus în ramă, am ajuns în Tirana, care a reuşit mai mult să ne sperie prin traficul haotic ce atinge aici perfecțiunea babiloniei! Nimeni nu semnalizează, nimeni şi toţi au prioritate, iar când am intrat într-un sens giratoriu, am crezut că acolo vom îmbătrâni!

După ce am scăpat din giratoriu, am parcat repejor şi am pornit să vedem oraşul. Aşa, pe repede-nainte, căci eram încă surescitaţi, cu adrenalina pe noi! Plus că Tirana e, la fel ca toate capitalele lumii, într-o vânzoleală continuă!

Dincolo de faptul că suntem în capitală, mie mi se pare că albanezii se agită atâta pe șosele ca şi cum ar vrea să recupereze anii în care au trăit în cel mai dur regim comunist, când pe străzi circulau doar maşini oficiale. Dacă am compara România lui Ceauşescu cu Albania lui Enver Hogea, aproape am zice că la noi era democraţie! Hogea a impus un regim stalinist, la care nu a renunţat nici după destalinizarea dictată de Moscova. A preferat să rupă relaţiile cu Fratele Mai Mare, să iasă din Pactul de la Varşovia, să închidă ţara şi mai mult şi să strângă relaţiile cu China. De teama unei invazii din partea nenumăraţilor duşmani, Hogea a împânzit Albania cu buncăre – unii spun că ar fi 50.000, alţii avansează chiar cifra de 70.000, cert e că sunt peste tot: în oraşe, în sate, pe drumuri, pe câmpuri, ba chiar şi în mare. Începând din 1967, Republica Populară Socialistă Albania a fost singurul stat din lume declarat oficial ateu, bisericile şi moscheile au fost închise, iar cei care purtau nume religioase au fost obligaţi să şi le schimbe! Mai pe scurt, Albania lui Hogea era precum Coreea de Nord de azi.

Buncăr pe marginea drumului

În Albania comunistă, cetăţeanul obişnuit nu avea maşină, aşa că, după căderea regimului comunist, tot albanezul şi-a dorit o maşină. Mercedes, dacă se poate – aceasta era marca folosită de oficialităţi! În aceste condiţii, nu e de mirare traficul de coşmar, albanezii şofează doar de vreo 25 de ani. 🙂  

Bun, deci, am parcat în centru, în Piaţa Skanderbeg, numită aşa după eroul național al Albaniei, George Castriot cunoscut sub numele de Skanderbeg – un nobil albanez care a luptat împotriva expansiunii Imperiului Otoman, în secolul 15. Pe lângă statuia lui Skanderbeg, piața găzduiește cele mai importante clădiri din Tirana: Opera, Muzeul Național de Istorie, primăria, Biblioteca Naţională, Hotelul Tirana, Moscheea Et’hem Bey (sec. 18), Turnul cu ceas, Banca Națională, ministere, comisii şi comiţii… Cum ar veni, le-am văzut pe toate dintr-o ochire!

Am vrut să intru în Moscheea Et’hem Bey, dar m-a oprit un cetăţean, pe motiv că e rugăciune, iar eu sunt femeie. A arătat spre Smără, cum ar veni că el poate intra, doar că el nu dorea, aşa că ne-am pornit spre Piramidă! Ei, da, Tirana are o piramidă, evident, construită pentru Enver Hogea.

Înainte de a ajunge la Piramidă, două vorbe despre Moscheea Et’hem Bey, că poate altcineva reuşeşte să o viziteze. Închisă de comunişti şi redeschisă în 1991 fără permisiunea autorităţilor, moscheea este deosebită prin frescele sale, care conţin reprezentări de copaci, plante, cascade, dar și poduri şi clădiri; ceea ce e o raritate în arta islamică, deoarece moscheile sunt în mod normal decorate cu simboluri și scrieri arabe, nu cu picturi de natură moartă!

Lângă moschee, aşa cum se întâmplă în mai mai toate oraşele din fostul Imperiu Otoman, tronează Turnul cu ceas, care are o istorie simpatică. Ridicat de otomani în 1821-1822, turnul avea iniţial un clopot veneţian care bătea din oră în oră, apoi, avariat în timpul primului război mondial, a primit un ceas modern nemţesc şi cinci metri în plus ca să încapă noul mecanism!; distrus în al doilea război mondial şi înlocuit cu unul luat de la o biserică din Shkodër, ceasul ajunge, în 1970, la faza made in China, deh, se înfrăţiseră cu chinezii!

Ok, am ajuns la Piramidă, cea mai bizară atracţie din Tirana, un OZN gata să-l facă pe Enver Hogea stăpân şi peste Univers. Construită ca muzeu în onoarea lui Enver Hogea, clădirea a fost proiectată de fiica şi ginerele fostului dictator şi se pare că a costat undeva la 5 milioane de dolari, într-o perioadă în care albanezii erau literalmente înfometați. Inaugurarea muzeului a avut loc în octombrie 1988, la trei ani după moartea lui Enver Hogea şi cu trei ani înainte de prăbuşirea comunismului (1991), când s-a zis cu muzeul! După 1991, unii au cerut  demolarea construcţiei, alţii s-au opus, deh, ca-n democraţie. 🙂 Aşa că iaca suntem în 2014 şi clădirea e în picioare să o vedem şi noi şi să urce Smără pe ea. „Jumulită” de plăcile de marmură şi într-o stare jalnică, Piramida lui Enver a ajuns teren de joacă pentru adolescenţi. Ce să zic, după cât mi-a luat să-l dau jos pe Smără de pe piramidă, da, pare locul ideal pentru adolescenţi şi copii! 😀 Din 1991 până acum, clădirea a funcţionat ca centru de conferinţe şi expoziţii, în timpul războiului din Kosovo ca bază NATO, apoi ca sediu al unor televiziuni şi radiouri şi o să vedem ce mai urmează, pentru că în urma unui sondaj a reieşit că albanezii nu mai vor ca ea să fie demolată! 

Vedere de pe piramidă

Am luat-o apoi pe străduţe, să vedem viaţa din spatele marilor bulevarde și într-o scurtă promenadă, de-a lungul Râului Lanë. Oraşul ne-a apărut murdar, cu apa râului mai neagră ca Dâmboviţa în cea mai… neagră zi a ei, cu şobolani morţi sau mişunând prin coşurile de gunoi! Dar nu vreau să fie asta ultima impresie despre Tirana, pentru că orașul e simpatic, are alei și parcuri drăguțe, cu palmieri și pini mediteraneeni, munții Dajti în fundal și povești interesante legate de romani, otomani sau comuniști.

Pornim spre Durrës, plini de speranțe că urmează să vedem cel mai important port albanez încă din Antichitate, orașul cu cel mai mare amfiteatru roman din Balcani!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Translate »
Facebook
YouTube
Instagram