În partea de nord, Teheranul se caţără pe muntele Tochal, al cărui vârf atinge 3.964 de metri. Pe Tochal sunt pârtii de schi, restaurante, centre de recreere, e o adevărată minunăţie pentru petrecerea timpului liber, şi asta – la o aruncă de băţ de capitală. Vă imaginaţi cum e să poţi schia sau urca pe munte fără să străbaţi Valea Prahovei?! Dar, după atâta natură, merge o sesiune de mall, nu? Iran Mall a fost proiectat pentru a fi cel mai mare mall din lume – când va fi gata urmează să aibă 1,95 milioane de metri pătrați!
Suntem de câteva zile în Teheran şi stăm la Zeynab şi Mehdi, pe care i-am cunoscut într-o moschee din Esfahan şi care ne-au luat la ei după ce au aflat că locuim în Șeptoiu. Cum am ajuns să stăm la ei am povestit deja.
Până acum, am vizitat singuri numeroase obiective – Palatul Golestan şi Palatul Saadabad, fosta ambasadă SUA – Cuibul spionilor americani (US Den of Espionage), Muzeul Revoluției Islamice și al Sfintei Apărări, Turnul Azadi (Libertate) şi Turnul Milad (Nașterii) -, dar ziua de vineri o petrecem împreună, pentru că vineri e weekend în Iran (ca la noi duminica), deci e şi Mehdi liber.
Cu o seară înainte am decis să mergem pe Tochal, parte a masivului Elburz. Dimineaţă, după ce am luat micul dejun – uşor stingheri, ca de fiecare dată când mâncăm în prezenţa lor, întrucât e ramadan şi ei ţin post toată ziua – ne-am urcat în maşina lor, un Peugeot 405, şi am pornit spre Tochal. Sunt 30 de grade afară, dar ne-am pregătit polarele pentru temperaturile de sus. După ce parcăm, luăm un mini-car până la telecabină, ne păstrăm forţele pentru ascensiune, da? Ce are a face că vom merge cu telecabina, tot ascensiune se cheamă, nu? 🙂
Am plecat de la 1900 de metri altitudine şi, pentru a ajunge aproape de vârf, am luat telecabina mai multe staţii. Sistemul de cablu e format din trei linii de aproape 15 km lungime şi şapte staţii, cu opriri la diferite altitudini, unde sunt pârtii de schi, cu restaurante şi centre de recreere. Noi am mers până la capăt de linie, la 3.860 metri. Iar când am coborât din telecabină, ne-am afundat în zăpadă. Ta-na-na! În picioruşe aveam pantofi de sport, eu chiar unii de vară, cu găurele, să nu-mi fie cald, Doamne fereşte! Foarte frig nu era, că bătea soarele, dar nici 30 de grade nu erau. Şi ca senzaţiile tari să nu se oprească aici, ne-am urcat şi în telescaun, să ne mai răcorim şi să ne bată vântul prin plete. Sincer, a fost prima dată de când sunt în Iran când mi-am iubit eşarfa, iar dacă ar fi fost mai groasă, aş fi iubit-o şi mai tare! 🙂
După plimbarea cu telescaunul am zis că e cazul să coborâm la 2000 de metri, să ne încălzim oasele. Nu înainte însă de a merge cât mai pe buza platoului, să vedem mai bine văile şi oraşul. Şi ne-am dat mai aproape, şi tot mai aproape, până ce, ca-n povestea „Scufiţei roşii”, am fost înghiţiţi. De zăpadă. Până la genunchi şi ceva mai sus! Fără niciun punct de sprijin, cei 3 metri mi s-au părut kilometri, iar secundele, ore până am reuşit să ajung pe „uscat”. Ce bun ar fi acum un cheminé sau măcar un ceai fierbinte!
Da’ am coborât la 2480 de metri şi a fost suficient, că am putut sta la soare și am ronţăit câte ceva – nuci, alune, smochine uscate etc, luate de acasă de Zeynab şi Mehdi special pentru noi. Apoi, am mai luat două staţii telecabina şi ne-am întors în punctul de plecare.
Gata cu aventura, o sesiune de shopping la mall ar fi numai bună. Dar, înainte de plecare, băieţii fac o cursă nebună cu Bobsled Roller Coaster Toboggan de aici, e una dintre multele distracţii construite pe Tochal. Nu e foarte lung, aproape 1 kilometru şi jumătate, însă e suficient pentru amuzament. Preţurile pentru telecabină le găsiţi aici.
Şi acum, la mall! În sfârşit ceva pentru noi, fetele. 🙂 Mă rog, cică are şi ceva magazine, dar e mai mult un muzeu, ne zice Mehdi. După o jumătate de oră de mers cu maşina, ajungem la Iran Mall, care se vrea a fi cel mai mare mall din lume – fiecare cu ambiţiile sale! Deocamdată e terminat doar într-o primă fază, în 2020 urmând să ajungă la 1,95 milioane de metri pătrați, adică va fi de 5-6 ori cât cel mai mare mall din SUA şi de două ori cât Pentagonul. Este proiectat să aibă magazine, cinematografe, bazar, sală de teatru, bibliotecă, librării, săli de conferinţe, de reuniuni, moschee, grădini persane, fântâni, galerii de artă, showroom-uri, hoteluri – unul chiar de 5 stele, expoziţii, food court-uri, parcări, un centru financiar într-o clădire turn de 40 de etaje etc, iar acoperişul va fi rezervat activităţilor sportive, cu patinoar, piscine, 15 terenuri de sport.
În acest moment, mall-ul arată, da, ca un muzeu. Ne plimbăm pe holurile largi, intrăm într-un magazin de covoare, care nu înţelegem dacă e magazin sau expoziţie după cum sunt aranjate. E, de fapt, o expoziţie cu vânzare. Frumoase, unele mai frumoase ca altele. Din lână sau din mătase, cu modele mai simple sau mai complicate, dar toate lucrate manual. Zeynab mă provacă şi mă întreabă care îmi place. Arăt spre un covor şi ne apropiem, cine ştie, poate cumpăr unul, dacă n-am găsit eşarfe care să-mi placă. Fac repede conversia şi constat că e de două ori preţul apartamentului meu din Bucureşti. Haha, n-am gusturi rele.
Unele zone arată ca la muzeu, ca la palatele regale pe care le-am vizitat, cu marmură, stucaturi, mozaicuri de sticlă şi oglinzi. O opulenţă greu de înţeles pentru mine, obişnuită ca un mall să fie mai degrabă util.
Book Garden e imaginea de lux a unei biblioteci-librării. Este imensă, are 330 de metri pătraţi, dar e în acelaşi timp o bijuterie din punct de vedere arhitectural, cu mobilier şi tavan din lemn, o combinaţie între arhitectura clasică europeană și cea iraniană.
În zona de food court, remarcăm fascinaţia pentru Europa. Unele cafenele redau atmosfera pariziană, altele pe cea londoneză… Nu e nimic deschis, abia au fost terminate, dar toată lumea se pozează la masa unui restaurant franţuzesc, englezesc sau din alt colț european.
Am obosit, e mai greu ca la maraton şi ne e şi foame. Bine că se apropie ora când putem mânca! Zeynab şi Mehdi ne propun să mergem pe malul Lacului Chitgar, care e oarecum vizavi de mall, la vreo 6 km, şi unde sunt numeroase restaurante, un parc de distracţii şi magazine!
Pe malul lacului se contruiesc noi cartiere, care ar urma să decongestioneze Teheranul (se pare că autorităţile au creat stimulente financiare pentru a încuraja oamenii să părăsească oraşul!). Unele blocuri sunt abia finalizate, altele în construcţii, dar parcările sunt full. Bine că suntem în Orient şi găsim loc pe un tăpşan.
Chitgar este un lac artifical, cunoscut și sub numele de Lacul Martirilor din Golful Persic, iar întregul complex are o suprafață de aproximativ 250 ha – 130 ha de apă și 120 ha zona din jur.
Restaurantul ales are un view superb spre lac, dar abia aşteptăm să mâncăm. Zeynab şi Mehdi îşi comandă o tavă cu gustări uşoare, trebuie să mănânce câte puţin după ce au postit toată ziua. E o tehnică, nu te arunci pe fripturi din prima, că îţi nenoroceşti stomacul. Printre gustări e şi un cub de brânză Kiri, preferata lui Smără. Când o vede, exclamă: „Kiriii!” Dar în continuare îl las pe el să povestească episodul:
„E brânza mea preferată!!, zic. Și fac ce fac și în țară, atunci când o văd în galantar: spun repede Kiri Kiri Kiri Kiri. Se pare, însă, că m-am exprimat prea zgomotos, căci o femeie de la masa vecină întoarce deranjată capul spre mine, apoi văd că și alții fac la fel. Zeynab se înroșește la față, iar Mehdi zâmbește și îmi face un semn discret să tac. Înțeleg că am făcut o boacănă, și îl întreb ce am făcut. Mă trage mai aproape și îmi spune la ureche: La noi au redenumit-o Kibi, fiindcă Kiri înseamnă penis. Următoarele 2 minute, eu am mâncat cu ochii în farfurie…”
A fost o seară foarte frumoasă! 🙂
