Categories
Iran

Turnurile din Teheran

Turnul Azadi (Libertate) şi Turnul Milad (Nașterii) sunt cele două turnuri-simbol ale Teheranului. Dacă primul a fost construit de Şahul Mohammad Pahlavi pentru a marca 2500 de ani de la întemeierea Imperiului Persan, cu cel de-al doilea, noul regim a dorit să creeze un nou simbol, Turnul Azadi amintind de vechiul monarh.

Turnul Azadi

Primul pe care l-am vizitat a fost Turnul Milad, aşa că încep cu el. Ne propusesem să mergem seara, pentru a vedea oraşul de sus în luminile nopţii. Aşa că, ne-am dat întâlnire aici cu Zeynab şi Mehdi. Când i-am cunoscut, la Moscheea Vineri din Esfahan, ne-au zis să le dăm un semn când ajungem în Teheran, să bem un ceai. Asta am și făcut, iar ceaiul s-a transformat în cină, mic-dejun, cazare,… dar să nu anticipez prea tare!

Cum noi aveam van-ul în parcarea Mausoleului Ayatolahului Ruhollah Khomeini, adică în sudul oraşului, iar Turnul Milad e în partea opusă, la vreo 30 de km, ne-am zis că e complicat să înfruntăm traficul infernal din Teheran, deci, să mergem cu mijloacele de transport în comun. Însă, după cercetarea tuturor variantelor, am realizat că, de fapt, ar fi mult mai complicat cu metroul şi autobuz, aşa că, ne-am luat inima în dinţi şi ne-am băgat în malaxorul rutier. N-a fost chiar aşa dureros cum ne aşteptam, probabil pentru că Smără e deja iniţiat în stilul de condus iranian – e un stil aparte, parol!

Când am ajuns la Turnul Milad, luuumeeee, câtă frunză, câtă iarbă! Mai ceva ca la Mamaia în luna august. Tot Teheranul era aici. Da’ noi am avut noroc cu caru’ şi am prins ultimul loc de parcare, spre disperarea celor din urma noastră.

Ne-am întâlnit cu Zeynab şi Mehdi la intrarea în turn, iar ei, în stilul iranian, nu ne-au lăsat să ne plătim biletele. Am mulţumit frumos şi ne-am zis, las’ că dăm noi ceaiul! Ne-am aşezat la coadă şi am aşteptat să mai coboare cetăţeni, pentru că era prea multă lume sus. Zeynab şi Mehdi ne-au explicat că e aşa aglomerat din cauza ramadanului, că oamenii ies seara să socializeze şi să mănânce. Ascensiunea în turn se face cu un lift cu uşile din sticlă, deci cu view direct afară şi care ne-a urcat într-o clipită (vreo 50 de secunde). Ce să zic, frumos pentru persoanele normale, însă pentru cele cu rău de înălţime (aşa, ca mine), e o mare provocare.

Turnul, construit din beton, are o înălţime de 435 de metri, cu tot cu antena de 12 metri şi e al şaselea cel mai înalt din lume. Sus, sunt o cafenea, un restaurant rotitor, un studio de radio şi unul de televiziune, dar, mai ales, platforma de observaţie. Panorama e wow, deşi platforma e închisă cu panouri de sârmă – să nu-i vină cuiva ideea să se aplece prea mult. 🙂

Turnul Milad în context

Inaugurat în 2008, Turnul Milad a fost propus iniţial ca parte a unui proiect din anii 70, care viza dezvoltarea Teheranului şi care ar fi urmat să conţină ministere, birouri comerciale, centre culturale, muzee, biblioteci etc. Însă, odată cu revoluția islamică, proiectul a fost anulat, Turnul Milad fiind singura parte construită. Probabil pentru că noua orânduire a vrut să creeze un alt simbol care să înlocuiască Turnul Azadi – legat prea tare de domnia lui Pahlavi.

După ce am coborât, ne-am înfipt într-unul dintre fast food-urile de la baza turnului, că Zeynab şi Mehdi ţinuseră post toată ziua. Noi am fi vrut mâncare iraniană, că n-am prea avut parte de ea din cauza ramadanului, dar merge şi un junk food, că doar suntem în vacanţă.

„O, n-aţi mâncat mâncare tradiţională, dar Zeynab găteşte minunat!, zice Mehdi. Acum mâncăm aici, iar mâine veniţi la noi la masă şi mâncăm tradiţional!”

Ne-am scos, mâine spunem adio conservelor şi supei din plic!

Ne-am mai amuzat puţin în parcul de distracţii şi am decis că ne vedem a doua zi.

„Unde v-aţi cazat?”, a venit întrebarea la despărţire.

„În parcarea Mausoleului Ayatolahului Ruhollah Khomeini”, am zis noi.

„Ăăăăă?”, au zis ei.

„Păi, da noi călătorim cu van-ul. Haideţi să-l vedeţi.”

L-au văzut, le-a plăcut, şi-au făcut poze în el, dar tot nu li s-a părut o idee bună ca noi să stăm aşa la Teheran. Prin urmare, ne-au invitat să stăm la ei. Noi, că mulţumim, dar e ok în van, ei, că hai la noi şi tot aşa până am ajuns la ei acasă. 🙂

A fost o seară foarte lungă, pentru că ne-am culcat în jur de ora 3, când ei oricum s-ar fi trezit să mănânce înainte de răsăritul soarelui (în timpul ramadanului, cei care postesc iau masa înainte şi după răsăritul soarelui. Ziua nu mănâncă şi nu beau nimic).

Zeynab şi Mehdi locuiesc într-un imobil cu trei etaje, iar apartamentul are două dormitoare, baie şi un living cu o bucătărie deschisă. Şi, evident, covoare groase :-). Este o atmosferă caldă şi foarte plăcută. Mehdi lucrează în domeniul IT, Zeynab este absolventă a Facultăţii de Artă şi Design şi pasionată de fotografii.

Dimineaţă, pe la 8.00, Mehdi ne-a pregătit micul dejun, apoi am plecat. Noi – să ne plimbăm, el – la serviciu.

Ne-am plimbat prin parcuri, am vizitat Muzeul Revoluției Islamice și al Sfintei Apărări, ne-am relaxat pe podul Tabiat, apoi am pornit spre Turnul Azadi, unde am ajuns cu metroul. Ca o paranteză, în Teheran, metroul este foarte bine dezvoltat, dar şi foarte aglomerat. Cei care nu folosesc maşina personală, circulă cel mai mult cu metroul sau cu taxiul, care se partajează cu alte persoane.

Bun, deci am ajuns la Azadi, pe la ora 18.00, taman bine pentru poze într-o lumină caldă. Doar că turnul se închisese şi nu am putut urca în vârf şi nici nu am vizitat muzeul din interor. Da’ nu-i bai, că el e interesant pe dinafară.

Turnul Azadi, adică Turnul Libertăţii, care până la Revoluţia Islamică s-a numit Shahyad (Memorialul Regelui), a fost construit în 1971 pentru a marca 2500 de ani de la întemeierea Imperiului Persan. Construcţia are o arhitectură deosebită, arhitectul Hossein Amanat, care la momentul câştigării proiectului avea doar 24 de ani, combinând ingenios elemente din arhitectura pre și post-islamică. Turnul nu e foarte înalt, are doar 50 de metri şi a fost construit din beton armat – pentru a rezolva problema formei, dar şi provocările terenului, Teheranul fiind într-o zonă seismică activă -, acoperit cu 8.000 de plăci de marmură albă de la Esfahan, aproape fiecare unică.

La doar câțiva ani de la finalizarea turnului, acesta a devenit punctul central al manifestațiilor împotriva regimului, iar după revoluția din 1979, unii se așteptau să fie distrus. Dar i s-a schimbat doar numele, rămânând un simbol şi un punct important în timpul protestelor, cum au fost cele de după alegerile prezidențiale din 2009 (manifestațiile așa-numitei Revoluții Verzi).

Turnul marchează intrarea în partea de vest a capitalei și este în centrul unui complex cultural de 50.000 mp, cunoscut sub numele de Piața Azadi.

Monumentul reprezintă o legătură între trecut și viitor, istorie și ambiții, cultură și progres. Turnul Azadi a devenit o parte indispensabilă în peisajul orașului și a apărut pe bancnota de 200 de riali.

Am făcut poze din toate unghiurile, cu şi fără avioane în fundal – în apropiere e aeroportul Mehrabad, folosit doar pentru zboruri interne după inaugurarea aeroportului Imam Khomeini – şi ne-am îndreptat grăbiţi spre noua noastră casă, adică la Zeynab şi Mehdi. Dar nu înainte de a cumpăra flori şi dulciuri, că nu-i frumos să te duci la masă cu mâna goală! 🙂

Mâncărurile gătite de Zeynab au fost de vis. Mi-aş fi dorit două burţi, iar Smără a cerut-o de nevastă. 🙂

Zeynab e mândră de ce ne-a pregătit, Mehdi e mândru de ea, iar eu… salivez. 🙂
Orice emisiune culinară și-ar dori-o pe Zeynab concurentă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *