Palatele regale au rămas şi acum simboluri ale Teheranului, deşi Iran este Republică Islamică de la Revoluţia din 1979, după ce Regele Mohammad Reza Pahlavi a fost înlăturat. Palatul Golestan şi Palatul Şahului – Saadabad – sunt printre cele mai vizitate obiective din capitala iraniană.
Am dat o tură prin Marele Bazar, mă rog, vorba vine că am dat o tură, ne-am plimbat pe câteva străduţe, printre covoare şi ţesături, că altfel, bazarul e cam cât un oraş, cu mii de standuri, 6 moschee, 30 de hoteluri, 20 de bănci, 6 librării, 9 seminarii religioase, 13 școli, 2 teatre! Trebuie să fii atent non-stop, să nu stai gură-cască în mijlocul drumului, pentru că e un du-te-vino continuu, cu oameni care manevrează cărucioare cu marfă. Şi totul în viteză, că nu e timp de pierdut. Bazarul este o adevărată industrie care oferă de lucru la peste o jumătate de milion de oameni!
După două ore prin bazar, am vrut să scăpăm de agitaţie, să ne tragem sufletul, aşa că ne-am dus la Palatul Golestan, aflat în apropiere. Construit în secolul XVI, când Persia era condusă de safavizi, şi devenit reşedinţă imperială, complexul Golestan a fost demolat în mare parte în timpul dinastiei Pahlavi pentru a face loc clădirilor moderne. Acum, palatul este muzeu şi reşedinţă pentru înalţii oaspeţi ai statului iranian.
Ştiam că trebuie să ne decidem de la intrare ce clădiri vrem să vizităm şi am fi zis că suntem pregătiţi, dar tot ne-a luat ceva timp până să ne hotărâm, pentru că biletul de acces nu conţinea nimic altceva decât intrarea în curte! Aşa că, fiecare ne-am ales obiectivele în funcţie de preferinţe. Eu am optat pentru muzeul regal, Sălile Principale, Sala de Briliant şi Sala Tronului, Smără a ales Sala Turnurilor de Vânt. Biletul de acces a fost 150.000 de riali, iar un bilet pentru fiecare sală – 100.000 de riali.
În mai toate sălile am avut parte de celebrele mozaicuri din sticlă şi oglinzi, cu care eram deja obişnuită de la casele tradiţionale din Shiraz şi Kashan, în vreme ce mobilierul reflectă fascinaţia monarhilor iranieni pentru Europa, candelabrele fiind din Boemia, mobila din Anglia sau Franţa, ceasuri din Elveţia etc. În Sala cu porţelanuri am admirat obiecte oferite de conducătorii europeni regilor iranieni, precum porţelanurile de la ţarul Nicolae I sau cele cu pietre preţioase de la regina Victoria. La muzeu sunt, de asemenea, expuse diferite obiecte primite cadou de regii persani.
Dacă Golestan, cel mai vechi dintre monumentele istorice din Teheran, este în sudul oraşului, celălalt palat, Saadabad, e fix în partea opusă, în Nord. De la staţia de metrou Haram-e Motahhar, din parcarea Mausoleului Ayatolahului Ruhollah Khomeini, unde aveam parcată maşina, şi până la Tajrish, ultima staţie, am mers mai bine de o oră! Şi, dacă la plecare, la ora 9.00, erau 25 de grade, când am ieşit la suprafaţă, o oră mai târziu, în nordul Teheranului, erau 13 grade şi ploua! Şi, evident, eram pregătiţi doar să ne apărăm de soare, nici vorbă de echipament de toamnă – iarnă.
În metroul din Teheran ne-am simţit ca la un spectacol în care zeci de vânzători ambulanţi își prezintă marfa. Oferta e aproape ca-n bazar, poţi cumpăra orice: de la genţi, eşarfe, cabluri de telefon, jucării, şerveţele, gumă de mestecat etc, doar covoare nu am văzut! Ceea ce e amuzant e că nu strigă unii peste alţii, nu! Există un cod, se respectă, şi fiecare vânzător aşteaptă ca cel de dinainte să-şi termine „recitalul”. A, şi încă ceva foarte important: toate articolele sunt „originale”, dar, pentru a fi şi mai convingător, poţi să cumperi oricând o etichetă: Dolce & Gabbana, Pierre Cardin, Versace sau orice brand doreşti să porţi. Am văzut cu ochii noştri cum un cetăţean îşi aplica pe bluză, într-un loc cât mai vizibil, o astfel de etichetă.
Timpul a trecut repede cu un astfel de show, dar abia aşteptam să ajung la suprafaţă. Ceea ce n-a fost simplu. Adică, am constatat că staţia Tajrish e jos, e foaaaarte jos! Astfel că, după patru rânduri de trepte, când am văzut că mai urmează şi mai urmează alte scări rulante, am început să ne întrebăm unde suntem! Ei bine, staţia Tajrish, care are o suprafață de 150.000 mp, e la o adâncime de 51 de metri, cu 16 scări rulante și 8 ascensoare!
De la staţia de metrou Tajrish am luat un microbuz – genul de maxi-taxi, care pleacă când s-a umplut –, care ne-a lăsat la Poarta Darband, intrarea din nord a complexului Saadabad. Şi aici, ca şi la Golestan trebuie să alegi de la început ce vrei să vizitezi, complexul având 18 palate într-o grădină-pădure ce se întinde pe 110 hectare! Taxa pentru grădină este de 150.000 de riali, la care se adaugă biletele pentru fiecare obiectiv. Lista palatelor şi preţurile pot fi consultate aici: http://en.sadmu.ir/
Noi am optat pentru Palatul Vede, Palatul Alb, muzeele de Arte Plastice, al Caligrafiei, al Fraţilor Omidvar, Maşinilor Regale. Din păcate, distanţele dintre clădiri le-am parcurs în pas alergător, din cauza ploii reci. Chiar am avut ghinion, pentru că parcul este atât de frumos, că merită să petreci o jumătate de zi doar pe aleile lui, totul e să ai vreme bună sau îmbrăcăminte adecvată!
Clădirea Palatului Verde a aparţinut inițial unui mare latinfudiar de la care a fost cumpărată de Şahul Reza Pahlavi, iar în perioada 1923-1929 a fost renovată şi redecorată ca reşedinţă regală. Clădirea are două nivele, iar denumirea i se trage de la culoarea faţadei, placată cu piatră verde foarte rară, adusă din regiunea Zanjan. La intrare, am fost atenţionată că fotografiatul este interzis, apoi am urcat câteva trepte spre parter şi am început turul. Cea mai importantă este Sala Oglinzilor, care are pereţii acoperiţi de oglinzi şi, pe jos, un covor de 70 de metri lucrat manual în atelierele din Mashhad, deşi mozaicuri de oglinzi se găsesc şi în alte camere, precum Dormitorul Şahului. În schimb, Camera de zi, Cabinetul şahului şi Sufrageria sunt decorate cu picturi ale lui Bahzad – cel mai faimos artist iranian.
Palatul Alb, unde este amenajat Muzeul Mellat, a fost construit din ordinul Şahului Reza Pahlavi, între 1932-1938, şi este cea mai mare clădire din complex, cu o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi. Pe lângă ceremoniile oficiale, palatul a fost reședința de vară a Şahului Mohammad Reza și a reginei Farah. Aici se pot face poze cu telefonul, dar majoritatea camerelor – Dormitorul reginei Farah, Camera de zi a Şahului Mohammad Reza etc. – sunt protejate de pereţi de sticlă, ceea ce face fotografiatul o provocare. Sunt 54 de încăperi, inclusiv 10 saloane folosite ca săli pentru primirile oficiale ale lui Mohammad Reza Pahlavi. Cea mai mare cameră are 220 de metri pătrați şi a fost folosită ca sală de mese. M-a amuzat că dormitorul reginei era mai mare decât biroul regelui, deh, femeile au nevoie de mai mult spaţiu, chiar şi dacă acesta e un rege. 🙂
Muzeul fraţilor Omidvar a fost o alegere foarte bună, zice Smără. Eesa şi Abdollah Omidvar au fost primii iranieni care au călătorit prin lume, mai întâi pe motociclete, apoi cu un Citroen. Au plecat în 1954 cu 90 de dolari în buzunar şi au călătorit 10 ani. Muzeul este amenajat într-o clădire cu patru camere, folosite în perioada regală de cei care se ocupau de atelajele regelui.
Aproape de cealaltă intrare, Zaferanieh, este Muzeul maşinilor regale. Aici, Smără, ca toţi băieţii, a admirat maşinile folosite de dinastia Pahlavi între 1940 şi 1979. Se ştie că Şahul Mohammad Reza Pahlavi era pasionat de mașinile de lux. Se estimează că, după Revoluţia islamică, mai mult de 1000 de autoturisme au fost vândute către un prinț arab pentru 2 miliarde de riali, aproximativ 5 milioane de dolari la acea vreme. În muzeul de aici nu sunt foarte multe maşini, dar tot sunt trei Rolls Royce-uri şi cinci Mercedes-uri, printre care şi faimosul Mercedes SL 300 care a aparținut reginei Farah, una dintre cele mai rare și iconice mașini clasice fabricate de Mercedes-Benz, şi un Mercedes Benz 600 blindat, unic. De asemenea, mai sunt şi şase motociclete, un snowmobile şi o trăsură. Cei pasionați de subiect pot vedea însă mai multe maşini la Muzeul Naţional al Maşinilor de la Karaj, la o oră de Teheran.
Ploaia nu dădea semne că s-ar opri, soarele nu se zărea. Am înţeles de ce au ales Şahul Mohammad Reza şi Regina Farah ca reşedinţă de vară Saadabad, dar n-am înţeles de ce am avut noi atâta ghinion. 🙂
Plouaţi şi înfriguraţi, am pornit spre metrou, de data asta pe jos, să putem vedea celebra zonă Shemiran din nordul oraşului, considerată de lux și locuită de clasa bogată. Şi, da, zona e plină de vile, de ambasade, de reşedinţe de lux, de cafenele şi de artă stradală cool.
Ne-am cumpărat câte un sandvici, dar vânzătorul ne-a uşuit, ne-a zis că nu putem sta acolo să-l mâncăm, din cauză de Ramadan! Cum ar veni, el vinde, dar nu vrea să aibă de-a face prea mult cu păcătoşii care nu respectă postul.
În zona staţiei de metrou Tajrish este şi bazarul cu acelaşi nume, o firimitură în comparaţie cu Marele Bazar, dar mult mai aerisit şi mai prietenos.
Normal, după ce am alergat prin parcul Saadabad, când am ajuns în zona metroului, a ieșit soarele! Dar măcar ne-am putut plimba și admira bulevardele din jur. Ca o concluzie, la Teheran e bine să fii mereu pregătit pentru orice anotimp!
