Categories
Armenia

Tatev, mănăstirea iconică a Armeniei

Mănăstirea Tatev este imaginea care apare instant atunci când cauți informații despre Armenia. Așa că am pus-o în capul listei obiectivelor pe care urma să le vizităm! În mijlocul munților, pe marginea unui defileu foarte adânc, gata-gata să cadă în prăpastie, Mănăstirea Tatev pare că se află la capătul lumii, că, dacă ai ajuns acolo, poți ajunge oriunde.

Când am făcut research-ul pentru Armenia, oriunde mă uitam dădeam de Tatev. Iar locul părea fix ca-n „Acolo unde se avântă vulturii”, evident, ca peisaj, că nu poate fi vorba de altă comparaţie cu cuibul naziştilor din cartea lui Alistair MacLean.

So, într-o dimineață însorită, am plecat de la campingul Crossway (din Yeghegnadzor) – pe care, by the way, îl recomandăm cu căldură – să vedem minunea!

Deşi pare greu de ajuns la Mănăstirea Tatev, fiind un obiectiv foarte important, armenii au făcut locul cât mai accesibil pentru turiști, iar în 2010 au inaugurat chiar şi o telecabină care zboară peste munţi şi te duce-n poarta edificiului.

Noi am ales însă să mergem cu mașina, urmând să luăm apoi şi telecabina. De fapt, văzusem imagini aeriene cu drumul plin de serpentine strânse, ca la un circuit de formula 1 și nu puteam rata senzațiile tari, plus că am vrut să avem ambele perspective asupra zonei: din mașină și de sus. Anticipez un pic şi recunosc: din telecabină e mai spectaculos și mai rapid, dar și cu mașina drumul are un farmec aparte. Drumul neasfaltat ne-a făcut să fim ca într-un joc de-a v-ați ascunselea, mereu curioşi să vedem ce surpriză ne aşteaptă după fiecare curbă: se zărește sau nu Tatev, e o pădure sau un hău?

Situată la 250 de kilometri de Erevan, Mănăstirea Tatev  a fost fondată în secolul al IX-lea, pe locul unui fost templu păgân. Poziția sa strategică, pe marginea defileului râului Vorotan, a făcut ca în perioada medievală să fie un important centru politic, social şi mai ales cultural, aici funcţionând şi o universitate. Cutremurul din 1931 a distrus în mare parte lăcaşul monahal, însă puternicele sale ziduri defensive şi unele clădiri au rezistat. Lucrările de restaurare au început din perioada sovietică şi sunt work in progress.

Odată cu ultimele picături ale unei ploi de vară, am țâșnit spre mănăstire, trecând rapid pe lângă șirul lung de bunicuțe care vând tot felul de plăcinte, deserturi armenești și mici obiecte tradiționale, doar că noi nu aveam vreme de pierdut, norii amenințători erau încă deasupra. E doar un scurt răgaz până la următoarele averse.

Imediat ce am pătruns în curte, am dat cu ochii de un călugăr așezat strategic, astfel încât turiștii să aibă parte imaginea clasică a unei mănăstiri autentice. 🙂

Intrarea în biserica principală – biserica Sfinților Petru și Pavel – este uriașă, gata parcă să ne strivească. Și, așa mici şi neînsemnaţi, am pătruns în templul sever, unde am fost întâmpinaţi cu o muzică religioasă din alt secol, de pe altă planetă. Punerea în scenă este aproape perfectă dacă radiocasetofonul ar fi mai bine mascat, oricum însă, acest scenariu ne-a introdus mai bine în atmosfera locului.

Cealaltă biserică era închisă pentru lucrări de renovare, drept urmare, am explorat galeriile boltite, apoi am ieșit, deciși să căutăm punctul de unde Tatev se vede ca-n cărțile de travel. După câteva zeci de minute am ajuns în unghiul perfect, pentru fotografia perfectă cu cel mai frumos loc din lume.

La întoarcere, am luat telecabina care face legătura între Mănăstirea Tatev şi satul Halidzor, eu doar dus, Smără dus-întors ca să recupereze mașina. Peisajul este într-adevăr spectaculos, iar cele 10 minute cât durează traversarea defileului sunt ca o plutire peste munţi şi văi – nu degeaba telecabina se numeşte Wings of Tatev, adică Aripile Tatevului. Deci, dacă ajungeți la Tatev, e musai ca cel puţin unul dintre drumuri să fie cu telecabina! Linia a fost inaugurată în 2010 şi este cea mai lungă din lume, cu un cablu de 5,7 kilometri, la o înălțime maximă de 320 metri deasupra canionului râului Vorotan, întreaga rețea fiind susținută doar de trei piloni, după cum zice Guinness Book of World Records.

Deasupra canionului
Mănăstirea, din telecabină

Cât am așteptat să vină Smără cu mașina, am stat pe terasa restaurantului de la telecabină și am admirat peisajul, de care am decis că nu m-aș plictisi nici dacă aş sta aici o viaţă.

Clopotnița, din telecabină
Clopotnița

După lunga excursie la Tatev, în drum spre Goris, ne-am oprit la un restaurant cu specific armenesc, unde o domniţă ne-a recomandat „ceva ce doar în Armenia putem mânca”. După ce ne-a explicat în detaliu cum se prepară, am ajuns la concluzia că e vorba de sărmăluțe, ceea ce a dezamăgit-o profund. Așa că, ne-a recomandat o băutură cum numai în Armenia se poate găsi, drept care am băut cam un litru de ceva ce semăna cu un ayran. 🙂 Anyway, ne-a plăcut mâncarea, ne-a plăcut locul, ne-a plăcut servirea. Armenii nu debordează de amabilitate, sunt serioşi şi par mai mereu trişti – probabil trecutul apasă încă foarte tare -, aşa că atunci când dăm de cineva drăguţ ni se pare wow! Dar ţara asta are nişte locuri fabuloase pe care ne bucurăm să le descoperim în fiecare zi. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *