Categories
Iran

Takht-e-Soleyman, despre zoroastrieni şi misterele lacului fără fund

Important centru religios până la apariția islamului, Takht-e-Soleyman (sau Tronul lui Solomon)  reprezintă şi astăzi un loc de pelerinaj pentru adepții religiei zoroastriene. Un splendid lac despre care se spune că n-are fund este elementul principal al sitului Takht-e Soleyman, situat în Nord-Vestul Azerbaidjanului iranian, la 320 de km de Tabriz.

De cum am pătruns pe poarta sitului, lacul ne-a captat întreaga atenție și ne-a fost greu să ne desprindem pentru a vizita complexul. De altfel, sunt multe legende vizavi de comorile de pe fundul lacului, dat fiind că de-a lungul vremii oamenii au aruncat diferite obiecte pentru a îmbuna spiritele. Desprinsă parcă din „Lord of the Rings”, cea mai controversată poveste este cea despre Inelul lui Solomon, care, fireşte, avea super puteri. Diavolul a pus mâna pe inel şi l-a aruncat în lac pentru a uzurpa tronul. Unii cred că Solomon nu a obținut niciodată acest inel, dar există și alte interpretări care spun că acesta a scos inelul din stomacul unui pește și l-a învins pe Satana. Nimeni însă nu a ajuns să elucideze misterul comorii, pentru că nimeni nu a ajuns mai jos de 31 metri, în condiţiile în care unii specialişti consideră că lacul are 112 metri adâncime.

Există panouri cu explicaţii pentru fiecare parte din complex, dar tot mai bun ar fi un ghid! N-am avut parte de acest lux, deci ne-am mulţumit cu informaţiile din panouri şi cu cele de pe internet.

Takht-e-Soleyman include un sanctuar zoroastrian, un templu dedicat Anahitei (divinitatea apelor), rămăşiţe din timpul sasanizilor (secolele VI și VII) şi mongolilor (sec. XIII).

Numele lui Takht-e Soleiman nu se bazează pe legături istorice cu Regele Solomon din Vechiul Testament, ci a fost o manevră a gardienilor templului pentru a salva situl de invazia arabă din secolul al VII-lea. Dându-și seama de veneraţia islamului față de profeții, perşii au inventat o poveste cum că aici fusese reşedinţa lui Solomon. Iar viclenia a funcționat, complexul a supraviețuit, dar a rămas cu acest nume.

Una dintre legende spune că acesta este locul naşterii lui Zoroastru, cel care a fondat zoroastrismul, în jurul anului 600 î. Hr., religia oficială a Imperiului Sasanid până la cucerirea arabă. Tot aici era şi Templul Focului Sacru, resursă pentru alte temple. Într-una dintre camerele templului s-a descoperit cenuşă, posibil de la focul sacru, care ar fi fost păstrată pentru a fi oferită credincioşilor – tradiţia de a-şi marca fruntea cu cenușă înainte de a participa la ceremonii majore există şi astăzi în unele locuri.

Zoroastrismul este o religie veche de peste 3000 de ani, care are la bază conceptul eternei lupte între bine şi rău. Este o religie monoteistă, adepţii cred într-un singur zeu, Ahura Mazda (Zeul Înţelept), care a creat lumea şi perfecţiunea acesteia. Dualismul zoroastrismului este dat de recunoașterea unui adversar al zeului suprem – Ahriman, personificarea răului. După cucerirea arabă, această religie, care ajunsese să domine teritorii vaste, din Grecia până în India, cu zeci de milioane de adepţi a pierdut teren în faţa islamismului, iar astăzi mai există în jur de 200.000 de adepţi, cei mai mulţi în India, Iran, Tibet.

Până acum, săpăturile arheologice de la Takht-e-Soleyman au dezvăluit că situl a fost ocupat încă din secolul al V-lea î.Hr., în timpul perioadei ahemenide. Regele sasanid Khusrau I (531-579 d.Cr.) a refăcut templul focului şi a construit aici o cetate, acesta devenind locul cel mai important de pelerinaj şi veneraţie pentru adepţii cultului. Situl a fost distrus de armata bizantină ca represalii şi, deşi a fost ulterior reconstruit de mongoli ca reşedinţă de vară (în secolul al XIII-lea), nu şi-a mai recăpătat niciodată faima de odinioară. Focul Regal (asigurat de gazul vulcanic) se stinsese, apoi cuceritorii arabi au impus islamul ca religie de stat, iar în cele din urmă acest loc a fost redus la ruinele pe care le vedem azi.

Am petrecut câteva ore, intrând în fiecare cameră şi încercând să înţelegem fiecare etapă a sitului. Cercetările arheologice şi de restaurare continuă, muncitorii fiind aproape la fel de mulţi ca vizitatorii – eram vreo 5 în acea zi. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *