Categories
Nagorno Karabah

Nagorno Karabah, o experienţă fabuloasă

Nagorno-Karabah este un stat care, din punct de vedere internațional, face parte din Azerbaidjan, dar în fapt este separat, însă nerecunoscut de nimeni. Cum e viața într-o astfel de țară, ce monedă are, ce numere folosesc la mașini, din ce se susține economic? Câteva întrebări pe care le aveam în minte când am inclus-o în planul de călătorie.

Stepanakert
Categories
Georgia

Signaghi, oraşul toscan din Georgia

Signaghi (sau Sighnaghi), numit şi oraşul dragostei şi al vinului, ne-a făcut să ne simţim ca şi cum am fi în Italia, deşi eram la doar 75 de km de Tbilisi. Cu zidurile sale lungi de peste 4 km, străzile pietruite, cu acoperişurile de ţiglă roşie şi numeroasele turnuri ale zidului de apărare sau ale bisericilor şi ceasului public, Signaghi are un neaşteptat aer mediteranean.

Signaghi