Kosovo sună încă ciudat pentru români, mai ales ca destinaţie de vacanţă. Aşa că atunci când anunţam plini de elan: mergem în Kosovo, răspunsul era de multe ori: „Ăăăă, dar nu e război?” Deşi au trecut aproape 20 de ani de la războiul din Kosovo (1996-1999), percepţia e că nu acesta s-a terminat. Asta probabil şi pentru că România nu recunoaşte nici acum Kosovo ca stat. La data acestui articol, septembrie 2018, 111 dintre cele 193 de state membre ale ONU au recunoscut independența regiunii Kosovo şi doar cinci state din UE nu o recunosc. În plus, după terminarea conflictului, ştirile despre Kosovo au început să lipsească din peisajul media românesc. Deci, de fapt nu ştim mare lucru despre Kosovo, avem doar percepţii şi presupuneri. Cum obţii viză şi cum e să fii turist într-o ţară nerecunoscută de statul tău, cum arată o ţară formată recent, ce e de văzut în Kosovo, cum sunt kosovarii? Sunt câteva curiozităţi cu care am pornit la drum!
Am intrat în Kosovo din Macedonia, iar la vamă formalităţile au fost foarte simple, ştampila ne-a fost aplicată pe paşapoarte fără nicio problemă şi ne-au crezut pe cuvânt că Şeptoiu e camper şi nu maşină de transport când a fost să plătim asigurarea obligatorie.
De cum am trecut graniţa, am fost înghiţiți de un imens nor de praf, provenit de la autostrada suspendată la care se lucrează cu spor. O lucrare la care ne-am uitat ca la un OZN, că, nu-i aşa, suntem într-o ţară care e muuuult în urma noastră, dar noi în România n-am văzut aşa construcţie. Deci, din prima clipă a trebuit să ne ajustăm major percepţia cu care am venit de acasă. 1-0 pentru Kosovo, să vedem ce ne mai aşteaptă!
Update 2019: construcția autostrăzii R6, de 60 km lungime, a fost începută în 2014, iar în mai 2019 a fost dată în folosință în întregime.
Priştina, capitala Republicii Kosovo ne-a întâmpinat cu un mall tapetat cu siglele marilor branduri şi cu Bill Clinton, care ne-a zâmbit de pe bannere mai mici sau mai mari. Chipul fostului preşedinte american este peste tot, de ai crede că albanezii kosovari se închină la el şi nu la Profet. Ba şi unul dintre marile bulevarde îi poartă numele, asta pe lângă o statuie şi o piaţă Bill Clinton! Iar din viteza maşinii am văzut şi un boutique Hillary! Cumva această proslăvire a familiei Clinton e justificată, în mandatul lui Bill, SUA bombardând Serbia. Apoi, Hillary şi Bill Clinton au făcut scurte vizite în Kosovo, ceea ce a cimentat dragostea eternă a localnicilor pentru familia prezidenţială. 🙂 Şi George Bush are o stradă, dar ceva mai mică şi scrisă Xhorxh Bush, el fiind primul preşedinte american care a vizitat Kosovo după declararea independenţei. De pasiunea kosovarilor pentru SUA au profitat din plin firmele americane – de exemplu, un consorţiu condus de Bechtel făcând autostrada spre Albania. Sună cunoscut, nu? 😉 Dar să lăsăm politica şi să ne bucurăm de oferta oraşului, nu foarte bogată, ce-i drept!
Muzeul de Etnografie e unul dintre puţinele obiective turistice din Priştina. Şi nici acesta nu e foarte generos! O singură clădire, cu un etaj şi câteva exponate transformate însă în poveşti senzaţionale de cel mai mișto ghid – şcolit prin Norvegia şi cu un discurs extrem de smart. Muzeul este amenajat în două case otomane, dar noi am vizitat doar una, cealaltă fiind în renovare. L-am rugat pe ghid să ne recomande ce să mai vedem şi să facem în Priştina, iar răspunsul ferm a fost să părăsim degrabă oraşul, dacă nu ne interesează viaţa de noapte şi să mergem în Canionul Rugova, la Prizren şi la Decani, o mănăstire ortodoxă, pe care să nu care cumva să plecăm din Kosovo fără să o vedem! Am căutat să înţelegem cum de ne recomandă atât de insistent să mergem la un obiectiv creştin, poate nu e musulman?!
Ba, sunt musulman, dar asta nu înseamnă că nu ştiu ce importanță are un lucru, a fost răspunsul lui.
Aşa că, am mai bântuit puţin prin bazar, holbându-ne la diferenţele de stil vestimentar – de la minijupe la haine până-n pământ -, apoi ne-am pornit spre Peja, un mic orăşel la intrarea în Canionul Rugova. Dar cum mergeam noi pe bulevard, zărim o construcţie stranie cu cupole ca nişte creieri hidoşi. Evident, nu e greu de ghicit ce reprezintă: biblioteca naţională, normal, însă stilul arhitectural al clădirii ni s-a părut bizar Am citit apoi că e un amestec de forme bizantine cu islamice, o încercare de a combina mijloacele moderne cu cele tradiţionale, însă rezultatul e cel puțin strange. Clădirea nu e emanaţia noului stat, ci a fost inaugurată în 1982, fiind proiectată de Andrija Mutnjaković, un arhitect croat.
Tot din vârful maşinii am „vizitat” şi Catedrala romano-catolică Maica Tereza, dedicată călugăriţei-misionare de origine albaneză. Construcția sa a fost aprobată în 2007 și a stârnit numeroase controverse în rândurile comunităţii musulmane, fiind considerată supradimensionată în raport cu numărul mic de catolici din acea zonă; nici nu e de mirare, căci este cea mai înaltă clădire din zonă! Ca o paranteză, Maica Tereza este revendicată atât de albanezi cât şi de macedoneni, fiind născută la Skopje într-o familie albaneză.
Întreg spațiul ex-iugoslav este un melanj de culturi și probleme nerezolvate nu doar între creștini și musulmani, ci și între catolici și ortodocși – precum ura istorică dintre croați și sârbi care a dus la confruntări sângeroase nu mai departe de anii 90. Însă, de ani buni, zona e safe, fiind ținută sub control de forțele internaționale de menținere a păcii, dar și de dorința unor state de aderare la organizații precum NATO sau Uniunea Europeană. În Kosovo, românii sunt priviți ok, deși România nu recunoaște existența acestui stat, totuși kosovarii nu uită că, în timpul războiului, România şi-a deschis spaţiul aerian pentru NATO care bombarda Serbia. Că a făcut-o din alt scop, acela de a intra în NATO, pentru oamenii obișnuiți e un amănunt. 🙂
