Iznikul de azi, Niceea de ieri

Iznik, Valea Frigienilor sau Ivriz. Sunt locuri care la prima strigare nu ne spun nimic. Dar sunt locuri unde istoria a dat peste noi, dacă nu ne-am dus noi special să dăm peste ea. O călătorie prin Turcia este o călătorie prin istorie. Și nu doar pentru pasionații de istorie!

Aproape că nu trebuie să cauți vestigiile. Oriunde ai merge, ajungi pe urmele frigienilor, hitiților, romanilor, ca să nu mai spun de bizantini, selgiucizi sau otomani. Nu vă speriați, nu fugiți, că nu urmează lecția de istorie. Doar așa, câteva hint-uri pentru cei interesați, plus multe impresii!
Să o luăm pe rând! Iznik, știu, nu vă spune nimic! Da’ Niceea? Parcă ar rezona cu ceva dintr-un manual de istorie. Constantin cel Mare? Aici au avut loc două concilii ecumenice: primul și al șaptelea. La Iznik mai fusesem în urmă cu 4 ani, dar ne-am dorit să revenim pentru că data trecută orașul era în reabilitare, străzile în reparații, muzeul, moschei si hamamuri închise, și am sperat că în 4 ani s-au terminat lucrările. În plus, aici am mâncat atât de bine, că doar și pentru atât și tot merita drumul!
După două călătorii în Turcia, am plecat de la București, deciși să nu mai prindem aglomerație la trecerea podului de la Istanbul pe partea asiatică. Dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de pe drum! La trecerea de frontieră de la Lesovo era picat sistemul, drept urmare, am făcut stânga-mprejur și, cu un ocol de 100 km, ne-am înfipt în coada de la punctul vamal de la Kapikule. Așa că am ajuns la Istanbul exact la ora de vârf, între orele 18.00 și 20.00. După un drum epuizant alături de șoferii turci care schimbă benzile ca șosetele, doar-doar or câștiga un metru, și de vânzătorii ambulanți, care se strecoară printre mașini cu apă, covrigi sau trandafiri. E drept, de atâta stat în trafic te apucă și foamea și setea, iar la nevastă e bine să nu mergi cu mâna goală, deci oamenii sunt bine orientați! Așadar, într-un final, doi bucureșteni trecură podul spre Asia. Dar turcii mai făcură unul, care ne scurta simțitor drumul, așa că hai fuga pe el! Am traversat și noul pod – Yavuz Sultan Selim -, doar că la capătul lui ne-a așteptat o plată usturătoare: 164 de lire turcești!, adică 140 de lei! De emoție și oboseală am decis să oprim la prima benzinărie și să rămânem peste noapte. De cele mai multe ori ne “cazăm” la benzinării  – loc sigur, acces la wi-fi,  la toillet… Putem face un top al benzinăriilor în funcție de curățenie și atitudinea angajaților. 🙂 A doua zi, de la Yalova, în drum spre Afyon,  am decis să facem un ocol să mergem la Iznik! Mâncarea bună ne striga.
Iznikul de acum diferă și nu prea de cel din urmă cu 4 ani. Străzile sunt refăcute, orașul e mai animat cu vizitatori, dar muzeul de istorie cu multe vestigii romane e tot închis. La fel și unele clădiri istorice.Dar mâncarea e la fel de bună! Am mâncat cel mai bun pilaf și köfte! Dar pilaful e genial! Dacă ajungeți la Iznik, mergeți la Lezzet Locantasi (GPS 40.429285, 29.721677), nu veți regreta!
La partea de istorie, de neratat e Muzeul Hagia Sofia, locul unde s-a ținut al VII-lea conciliu ecumenic, în 787.

Chiar dacă Niceea e mai cunoscută pentru primul conciliu, cel din 325, fosta biserică transformată în moschee în 1331 a devenit foarte vizitată. Dacă în urmă cu 4 ani, în biserică eram noi cu două turiste, acum ne strecuram cu greu printre grupuri.

Ghizi cu turiști sau profesori cu elevi ori părinți cu copiii, toți musulmani, dar explicând istoria locului. Vechile picturi au fost scoase din nou la suprafață, iar la intrare se poate vedea o bucată din pardoseala originală.

Moscheea Verde

Moscheea Verde sau Murad I este un alt monument remarcabil, din secolul al XIV-lea, cu un singur minaret, înalt de 17,5 metri, decorat cu bucăți de teracotă galbene, albastre dar mai ales verzi – de unde și denumirea de Moscheea Verde. Distrusă de armata greacă în timpul războiului de independenţă, în 1922, moscheea a fost restaurată între 1956 și 1969.
Iznik mai e celebru și pentru ceramica sa – predominant albastră și cu motive florale, dar cel mai des întâlnită e laleaua, iar din numeroasele ateliere și magazine e greu să pleci fără să cumperi ceva. Așa că mai bine faceți un tur înainte, ca să nu vă pară rău sau să plecați cu prea multe farfurii și bijuterii! 😉 Apropo, în Iznik și coșurile de gunoi sunt colantate cu motive specifice.

După o plimbare până la lac, dincolo de zidurile vechii așezări – rămase în picioare pe alocuri, deși in paragină – și  câteva ture pe strada principală străjuită de platanii care îi dau un aer mediteranean, ne-am pregătit să ne luăm din nou rămas bun de la Iznik. Nu înainte însă ca Smără să primească numărul de telefon al fetei de la Turkcell! 🙂 Am intrat să luam cartelă de Internet, dar n-am reușit pentru că nu le mergea sistemul, în schimb ne-am ales cu numărul ei de telefon.

Cartelă de Internet am luat până la urmă de la un băiat, care nu ne-a dat însă numărul lui de telefon. 🙂 Hai că ajungem și pe Valea Frigienilor și vă spun ce e și cu frigienii. 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *