Erevanul într-o zi jumate (II)

A doua zi ne-am trezit foarte devreme, pentru că aveam planuri mărețe și aveam nevoie de mult timp: să vizităm împrejurimile – Echmiadzin, monumentul alfabetului armean, apoi să continuăm să descoperim Erevanul – Muzeul Genocidului, Moscheea Albastră, piaţa acoperită etc.

Despre împrejurimi o să fie un post separat, așa că hai să continuăm cu Erevan.

Monumentul și Muzeul Genocidului se află pe un deal care domină orașul, destul de departe de centru. Imediat ce am părăsit parcarea, ne-a întâmpinat o muzică tristă, care răzbate din difuzoare bine mascate, astfel încât, din start, atmosfera este una de reculegere. Prima dată intri într-un parc cu brazi plantați de diferite personalități care au vizitat Armenia și Muzeul. Ne-am plimbat agale și am citit numele celor care au plantat câte un copac, marcându-și trecerea pe aici și, aș fi zis, și un omagiu victimelor genocidului din 1915, dar e complicat dacă ne gândim că sunt președinți care au plantat câte un brad, deși țările lor nu recunosc genocidul. Sunt în jur de 20 de țări care au recunoscut oficial genocidul, România nu e printre ele, dar, din ce am citit în presa românească, Traian Băsescu ar fi plantat și el un brad.  Am căutat numele românilor, dar nu le-am găsit, e destul de greu ținând cont că sunt sute de brazi.

Despre genocidul armean ar fi foarte mult de spus, așa că, mai bine intrați pe site-ul muzeului sau aici.

La capătul unei pajiști verzi, este Monumentul format dintr-un obelisc – o piramidă care țâșnește spre cer, înaltă de 44 de metri, alcătuită din două bucăți îngemănate a căror simbolistică poate fi multiplă, după cum am citit: Armenia istorică și Armenia actuală, patria-mamă și diaspora, fie cele două piscuri ale Araratului – și Templul eternității, constituit din 12 dale masive, înclinate și dispuse în cerc pentru a proteja flacăra veșnică, aflată în mijloc, la 1,5 metri sub nivelul platformei.

Tot din complex face parte și Zidul memoriei, lung de 100 metri, pe care sunt gravate numele localităților din Armenia apuseană afectate de masacre și deportări.

Muzeul este construit sub pământ, ca un bunker, pentru a nu strica probabil Memorialul, astfel  că ne-a luat un pic să găsim accesul. Intrarea la muzeu este liberă. Odată intrați în muzeu am devenit, pentru câteva ore, parte a istoriei armenilor. Am simțit suferința și atitudinea sobră, lipsa zâmbetelor. Au fost câteva ore apăsătoare. Muzeul ne-a marcat – și nu doar ziua respectivă! Este bine făcut, nu e doar o înșiruire a ceea ce s-a întâmplat, ce au avut de înfruntat armenii în Imperiul Otoman și în Turcia modernă, ci posedă acea știință de a spune aceste lucruri astfel încât să le simți, să te facă părtaș, să suferi alături de ei.

După o jumătate de zi la Memorial, după amiaza ne-am petrecut-o pe străzi. Ne-am plimbat în sus și-n jos, pentru a cuprinde cât mai mult din oraș. Ne-am relaxat în Piața Republicii, plină atât ziua, dar mai ales seara.

Înconjurată de clădiri mari și roz – cum spuneam, Erevanul e orașul roz de la faptul că multe clădiri sunt din tuf vulcanic –

având în mijloc o fântână, Piața Republicii pare locul unde își dau întâlnire toți tinerii din Erevan. În plimbările noastre am ajuns de mai multe ori în Piața Republicii și de fiecare dată am găsit cu greu un loc pe scările de lângă fântână. De un loc pe bancă, nicio șansă!

Una dintre clădiri adăpostește poșta (dacă sunteți dintre cei care încă mai trimit cărți poștale).

Alta e Guvernul, alta Hotelul Marriott, dar și Muzeul Național. Dacă ziua am stat și am privit oamenii, seara am privit fântâna, care cântă și dansează și își schimbă culorile în ritmul muzicii. Muzică clasică, chansonette ale lui  Charles Aznavour – poate cel mai celebru artist armean -, dar și AC/DC sau Vangelis – să acopere toate gusturile!

Ca de obicei, cu puțin înainte de închidere, am reușit să ajungem și la Pak-Shuka – piața acoperită -, unul dintre simbolurile orașului.

Cu acoperișul în formă de dom și cu panoul de oțel bogat ornamentat de la intrare, Pak-Shuka este pe bună dreptate pe lista monumentelor culturale și istorice ale Erevanului. Deși înăuntru e mai mult mall decât piață, clădirea e frumoasă și există un colțișor unde s-a păstrat atmosfera de piață, cu mirodenii și produse tradiționale.

Peste stradă este Moscheea Albastră, singura moschee activă din Armenia.

La început timizi, să nu deranjăm liniștea deplină, apoi tot mai degajați, ne-am plimbat prin curtea interioară, pe sub arcade, am intrat într-una dintre sălile fostei școli – madresa. Moscheea, cu un singur și discret minaret, înalt de 20 de metri, strânsă parcă între blocuri, este singura care a supraviețuit perioadei sovietice. De altfel, în perioada respectivă fost închisă și a găzduit Muzeul orașului. După câștigarea independenței Armeniei, a fost renovată cu sprijinul Iranului, care, de altfel, o și administrează în acest moment. Ca în fiecare oraş în care există transport public subteran, trebuia să facem și aici o plimbare cu metroul, să vedem cum arată. Deloc surprinzător, metroul de la Erevan seamănă cu cele din restul oraşelor din fosta URSS. Totuşi, ceva tot ne-a surprins: clădirea gării,

care avea şi staţie de metrou – staţia Sassountsi David. Clădirea e în stilul Casei Presei, doar că la Erevan stema a rămas la loc de cinste înfiptă-n vârf. So, clădirea arată funny, însă peronul metroului e ca la gară, la suprafaţă! Dar am luat metroul – cu vagoane vechi, ca farmecul old  să nu se piardă – şi am mers până în Piaţa Republicii, adică am coborât la staţia Hraparak. Aici am dat de metroul pe care-l ştiam de la Moscova sau Tbilisi, cu peronul strălucitor – de la marmura inundată de luminile abundente din tavan, apoi scările luuuungi şi foarte abrupte care te scot la suprafaţă.

Cam ăsta a fost Erevanul nostru într-o zi și jumătate. Un oraș fabulos, cu  istorie bogată, cu locuri interesante, un oraș viu, foarte muzical în ciuda fețelor serioase care-l populează.

Erevanul, unul dintre cele mai vechi orașe din lume – este locuit permanent de peste 2700 de ani -, deși din orașul antic nu a mai rămas nimic după atâtea migrații, ocupații și cutremure, merită din plin să fie o destinație de vacanță.

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *