Voskopoje: aromânii și bisericile ortodoxe de sec. 18

Biserica Sfânta Maria

La doar 18 km de Corcea, după un drum de poveste prin munții Albaniei, am ajuns la Voskopoje, Moscopole pentru aromâni – străvechea capitală a aromânilor, care cândva au populat aproape exclusiv această localitate. Un mic sat, care mi-a amintit de cel al bunicilor, cu mirosul specific de la țară, oameni calzi, care dau binețe fiecărui om întâlnit, șosele asfaltate, străzi cu piatră, dar și ulițe de pământ bătătorit.

Liniște, relaxare, tihnă, căldură, amabilitate, discreție. Cam așa ne-a întâmpinat Voskopoje. Un  sat căutat de turiștii dornici de atmosferă calmă, dar și de cultură, în căutarea istoriei. Acest mic sat a fost acum câteva sute ani ani – prin secolele 17-18 – o așezare cu o populație de peste 60.000 de locuitori (mai mare, la acea vreme, ca Atena din Grecia), fiind al doilea oraș balcanic din punctul de vedere al populației și al prosperității, depășit doar de Constantinopol. În 1720, aici s-a deschis prima tipografie din Balcani, iar în anul 1744 s-a înființat Academia moscopoleană. Pare greu de crezut, când te plimbi prin sat! Dar atacul lui Ali Pașa, din 1788, a fost fatal orașului, trupele acestuia distrugând complet așezarea.

Casă în Voskopoje

Ne-am cazat la Vila Pashuta pe care o recomandăm cu căldură. Mă rog, își spun Hotel Pashuta, dar e o afacere de familie, proprietarii și copiii lor sunt drăguți și amabili, mâncarea e excelentă, camerele comode, cu tot ce ai nevoie, iar prețul a fost chiar mai mic decât pe Booking, unde făcusem rezervarea.

Deci, ne-am cazat, apoi am plecat în căutarea istoriei. E atâta liniște la Voskopoje, atâta pace, că ne-a pierit oboseala drumului și am uitat de experiența de la graniță. Ne mișcăm lejer, în ritmul satului. Și începem să ne exersăm vocabularul albanez – înainte de plecare, Marius Dobrescu (traducătorul lui Ismail Kadare în limba română) ne-a scris câteva expresii uzuale. Deci, mirdita – bună ziua, apoi, mirmbrăma – bună seara (ăsta e mai greu) sau mirupafşim – la revedere. Ne simțim deja de-ai locului, când oamenii ne zâmbesc încântați de efortul nostru.

În Voskopoje se construiește

Se construiește mult, praful drumului se amestecă cu cel al cimentului, dar zgomotul șantierelor e parcă în șoaptă. Zău, Voskopoje pare un colț rupt dintr-un basm al copilăriei.

Usturoiul alungă spiritele rele
Ursulețul păzește gospodăria

Ca și la noi, usturoiul alungă spiritele rele. Așa că, majoritatea caselor au agăţate, pe pereții exteriori sau deasupra uşii de la intrare, câte o funie de usturoi, menită să apere de rele gospodăria.

Viața la țară
Viața la țară

Părăsim asfaltul și o apucăm pe ulițe, după indicatoare. Și, nu după mult timp, ajungem la biserici. Faimoase acum vreo 300 de ani, bisericile sunt în paragină, dar unele mai păstrează picturi originale. Din păcate nu am putut intra nici măcar în curți, porțile fiind ferecate, doar ne-am zgâit peste gard, încercând să zărim măcar vreo pictură din pridvor.

Biserica Sfânta Maria

Bisericile ortodoxe Sfinții Mihail și Gavril (1726), Sfântul Athanas (1724), Sfântul Ilie, Sfânta Maria sau Sfântul Nicolae (Kolli) sunt câteva dintre lăcașele de cult rămase în picioare, care au supraviețuit nu doar Imperiului Otoman sau războaielor, ci și perioadei comuniste, perioadei când Albania a fost stat ateu, în care toate lăcașele de cult – indiferent de religie – au fost închise. În 1967, Enver Hoxha a declarat Albania primul stat ateu, albanianismul fiind singura religie permisă, după cum spunea dictatorul.

Biserică în Voskopoje

În 1770, Moscopole avea 70 de biserici, azi mai sunt doar șase, dintre care cinci, în pericol de prăbușire.  Să sperăm că vor fi reabilitate și deschise publicului, e păcat să se piardă tocmai acum, când ar putea fi salvate.  

Din câte am înțeles, biserica Sf. Nicolae, care e și cel mai bine păstrată, e deschisă pentru slujba de duminică, iar preotul slujește chiar în aromână.


Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul

Singura biserică în care am putut intra e cea a Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul, aflată la 2 km de sat. Am mers cu mașina, dar la ce drum desfundat am avut de făcut, mai bine am fi mers pe jos, dar, deh, ne-am avântat înainte să știm ce ne așteaptă. Revenind la biserică, aceasta a fost construită în 1632 și pictată în 1659, intrarea e liberă, dar nu se pot face fotografii, probabil pentru a proteja pictura, care din fericire, s-a păstrat. Picturile nu sunt foarte bine păstrate, dar am fost tare impresionați, poate și pentru că au fost singurele pe care am reușit să le vedem.  

Voskopoje văzut de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul

Ne-am întors în sat dezamăgiți de incursiunea culturală nereușită, dar relaxați – cum altfel, după o plimbare la țară?

Viața la țară

Și acum ce mai facem? E abia ora 20, doar nu mergem la culcare. Mai dăm o tură prin sat, dar tot e prea devreme. Ok, hai, la cârciumă! Cârciuma satului, în cazul nostru, e terasa unui hotel din centru. Mese multe puse pe gazon, muzică în surdină, atmosferă de grădină! Locul ideal pentru a ne încheia ziua. Am băut câte o bere și am urmărit spectacolul de la mesele din jur, de unde răzbăteau, când și când, cuvinte în engleză, franceză, italiană ori albaneză. La final, chelnerul ne-a adus nota de plată pe care a rotunjit-o în sus, să fie sigur că nu uităm să-i lăsăm bacșiș. 🙂

Micul dejun la Hotel Pashuta a fost un adevărat ospăț, cu tot felul de preparate homemade, de la unt și brânză la omletă, pâine sau lipie de casă, miere de albine, dulcețuri și câte și mai câte, toate servite de doi tineri, copiii proprietarilor, extrem de amabili, discreți, timizi, roșind de fiecare dată când îi întrebam ceva. Cum spuneam, multe bile albe pentru Hotel Pashuta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *