VARIANTA SMĂRĂ:
Auzisem demult despre existența lor, știam că romanii au construit și folosit în tot imperiul, știam că și turcii făcuseră la fel. Le credeam demult dispărute, până când am aflat că în Turcia încă există și sunt funcționale. Și, cum nu mă mai întâlnisem de mult cu senzația de a fi scufundat în apă cu totul, am decis să accept provocarea și să intru în palatul apei calde, numit de romani baie publică, iar aici… hamam.
Suntem în Doğubayazît, un oraș turcesc cu 115.000 de locuitori, locul în care își stabilesc tabăra de bază temerarii care urcă pe muntele Ararat. Încă de pe drum discutasem și stabilisem că e momentul să facem o baie zdravănă, de care nu mai avusesem parte de o săptămână, de la plecarea din București. Căutăm un hamam pe Google Maps și îl alegem, dintre cele 3 din oraș, pe cel care ni se pare cel mai profi. Ajungem la el. Este la parterul unui bloc înalt, iar intrările pentru bay și bayan (bărbați și femei) sunt separate foarte clar, cu un zid.
(Din motive obiective, pentru acest articol nu am putut face poze. Intrarea în clădire o poți vedea pe Google Street view, aici.)
E un loc public, urmează să parcurg niște proceduri complet necunoscute mie și am emoții. Mari! Nu doar că nu știu cum arată interiorul, dar bariera lingvistică mă sperie suplimentar (turcii nu prea vorbesc limba engleză, iar în română ne înțelegem ca turcii). Îmi fac curaj, trag aer în piept și… deschid ușa. Este o încăpere măricică. În față, în mijloc, este recepția și, ce se poate mai rău pentru un sociopat ca mine: oameni!! Pe latura din dreapta sunt câteva uși numerotate, care dau în niște cămăruțe intime. În dreapta e un rastel în care văd perechi de pantofi și mă conformez, depozitându-mi și eu sandalele, cu aerul că știu foarte bine că asta trebuie făcut de cum intri. Pe naiba, niciuna din persoanele din jurul meu nu mi-a acordat măcar o secundă de atenție. Cu inima bătând ca la prima întâlnire, mă duc spre bay-ul de la recepție.
”Hello!”
”Hoșgheldiniz!”, răspunde el (asta înseamnă bine ați venit în turcă). Damn it, de ce mi-era frică, n-am scăpat!! Sunt într-un loc complet străin, iar ăștia nu vorbesc nicio limbă cunoscută mie! Omul mi-a urat bun venit, dar se poartă de parcă aș fi unul din miile de clienți care i-au trecut pragul azi. Urmează procedura standard și îmi dă un șort, un prosop și o cheiță, indicându-mi camera nr. 1. Se prinde că nu știu ce trebuie să fac acolo și începe să-mi explice pe limba lui. Mai mult din semne decât din vorbe, înțeleg că trebuie să mă duc să mă schimb în șortul pe care mi l-a dat și să-mi bag hainele în dulăpiorul cu cheie dinăuntru, apoi să revin. Intru în cămăruță. Aici găsesc un șezlong de piele cu două măsuțe stânga-dreapta, un cuier, o oglindă și dulăpiorul cu cheie, toate astea într-un aer plăcut parfumat. Fac ce trebuie să fac, apoi ies. Din momentul ăsta, cămăruța nr. 1 va fi doar a mea, până la plecare. Mă întorc la recepție. Bay-ul mă pasează altui bay, care, ai ghicit, nu vorbește decât turcă, și ăsta e momentul în care îmi pare rău că Ștefan i-a bătut pe turci în loc să îi lase să ne cucerească și să ne învețe și pe noi limba asta imposibilă. 🙂
Mă conduce spre celălalt capăt al încăperii, unde trecem într-un fel de anticameră. Ne aflăm în fața ușii care dă spre WC-uri, iar omul meu îmi explică în vorbe și gesturi ce trebuie să fac acolo: să-mi rezolv nevoile care nu sunt rezolvate, apoi să folosesc un aparat de bărbierit ca să mă dezpăroșez… well… peste tot. Cu naturalețe, îmi indică cu exactitate locurile unde ar trebui să insist, dacă înțelegi ce vreau să zic. 🙂 Apoi îmi face semn să-l urmez și intră în hamamul propriu-zis. Dincolo de cadrul ușii, temperatura crește brusc cu vreo 10 grade, iar umezeala cu 50 de procente. Aerul este (pentru mine) greu de respirat, aproape imposibil, și am senzația că o să leșin. Prin aburul fierbinte, deslușesc siluete de bărbați care discută. Suntem într-o sală mare și înaltă. În mijloc, pe marginea unui piedestal de beton placat cu faianță, un bărbat (angajat) freacă și masează pe spinare alt bărbat (client) care este îmbrăcat exact ca Adam, mai puțin frunza. Și părul, pe care… știi tu… l-a lăsat la WC. Pe laturile sălii sunt diverse uși, iar omul meu mi le prezintă așa cum se cheamă în limba lui. A folosit, totuși, la ceva faptul că am fost tributari turcilor, căci înțeleg când îmi arată DUȘ și HAVUZ, plus JACUZZI și SAUNA, dar nu înțeleg BUHAR.
Omul pleacă de unde a venit. Eu venisem cu sacoșica cu săpun și șampon și stăteam în mijlocul sălii, în șort, cu prosopul strâns în jurul taliei, nevrând altceva decât să fac un duș. Mă uit la ceilalți oameni și încerc să înțeleg cam care e mișcarea p-aici, la ce folosește fiecare cameră, care e ordinea vizitării. Nu reușesc, însă, decât să iau notă de formele rotunde ale tuturor bărbaților turci de aici. Decid să îmi organizez singur turul hamamului și mă duc să văd/testez celelalte încăperi.
HAVUZUL este o piscină nu prea mare și nici adâncă, și profit de faptul că tocmai au ieșit ultimii înotători din ea ca să fac și eu două ture de bazin. Adică vreo 2×10 metri. 🙂
JACUZZI e de fapt un bazin de 2.5m x 2,5m plin cu apă caldă, în care bulele apăreau doar când copilul cu care am împărțit sălița sărea în apă cu boltă.
Într-un colț, este un bazin cam de 1m x 1m, plin cu apă, adânc, în care văzusem niște oameni coborând pe o scară și stând câteva secunde. Habar n-am ce scop are, așa că profit că e liber și intru. Ba nu, nu intru, ci bag un picior. Apoi îl scot urgent afară. Față de cele 45 de grade din sală (estimat), apa de aici cred că are vreo 15, o simt ca și cum ar fi venită direct din zăpada topită de pe Ararat. Mi se face pielea de găină și mă uit cu poftă la aburul din cămăruța pe ușa căreia scrie BUHAR (ca să anticipez, m-am uitat pe Translate și buhar înseamnă abur). Așa că deschid ușa cu geam și intru. Ce, credeam că în sala mare e cald și irespirabil? După ce reușisem să mă obișnuiesc cu noile condiții de climă, aici, în buhar, dau de vreo 60 de grade și aer umed! E o saună, de fapt, și nu înțeleg care e diferența între cele două. Mă așez pe o băncuță și aștept să văd ce se va întâmpla cu mine. Mă topesc? Mă frăgezesc? Leșin? Voi supraviețui? Trec 3 minute, timp în care tânărul de pe băncuța de vizavi se uită din când în când cu îngrijorare la mine. Nu știu ce culoare am la față, dar restul corpului e roșu. Curentul de aer care creează atmosfera de aici iese dintr-o fantă în podea, chiar de lângă mine. Poate că acolo unde stă tânărul o fi mai plăcut, dar nu mă dau mai aproape de el nici să mă arzi. De fapt, m-am ars singur, hehe. Gata, îmi spun că m-am distrat destul, mă ridic și ies. Acum, cele 45 de grade din sala mare îmi par răcoroase! 🙂
Turul meu s-a încheiat, așa că pot să trec la treaba pentru care am venit. Dușul! E undeva pe o latură, nu are ușă, ci doar o perdea. Nu a fost nimic spectaculos aici, deci putem trece la etapa următoare. Ieșirea. Totul e ud: prosopul, șortul, eu. Revin în sala cu Recepția. Aici, la 24 de grade, mă întâlnesc cu omul meu, care mă vede încurcat și vine cu două prosoape mari, pe care le montează pe mine: unul în jurul capului, celălalt în jurul corpului. Arăt ca un cocon și în felul ăsta mă trimite în cămăruța mea, nr. 1, să mă odihnesc și să mă usuc, împreună cu un ceai negru. Abia acum se face util șezlongul. Eu sunt fierbinte, cred că ies aburi din mine, iar în camera asta e răcorică, dar mă întind și mă las învăluit de o stare de bine. Ceaiul negru, în pahar mic, tipic turcesc, este ingredientul perfect pentru momentul ăsta. Stau și mă uit pe pereți câteva minute, gândindu-mă la nemurirea sufletului și contemplând miracolul vieții pe Pământ (ai zice că am fumat ceva, nu?), după care mă schimb în hainele cu care am venit. La recepție plătesc echivalentul a 20 de lei și ies cu un zâmbet de satisfacție pe față (e, nu l-am văzut, dar așa mă simțeam), mergând pe stradă țanțoș, ca prințul din Bagdad, cu încă o experiență orientală în portofoliu.
După plimbarea prin faimosul Palat Ișak Pașa, ne întoarcem la hamam, să văd și eu cum e. Știam de la Smără cam ce mă așteaptă, așa că pășesc sigură pe mine. Trec de poartă și ajung din nou în hol, unde mă izbesc de o mare de ghete și pantofi. Ah, iar n-o să am loc!?
Dar la recepție mă întâmpină o tânără care stăpânește foarte bine Google Translate și îmi zice că e ok, pot intra că sunt mai puține cliente. Întind banii, cele 30 de lire cu care venisem pregătită ca un copil trimis la piață de părinți, și mă conduce către o cămăruță în care să-mi las hainele. Mai sunt și alte haine aici, deci nu e ca la Smără, să am o cameră doar pentru mine, semn că la dame e mereu înghesuială.
În slip și înfășurată într-un prosop, cu șamponul și gelul de duș în brațe, o urmez pe tânără. Îmi deschide o ușă și intru într-o încăpere mare cu tavanul foarte înalt, cu un havuz în mijloc și bănci de-a lungul pereților pe care sunt așezate multe femei înfășurate în prosoape. În aceeași secundă, zeci de ochi se întorc spre mine de mă simt ca-ntr-un acvariu. Iar eu rămân împietrită ca un exponat! Fata m-a părăsit și nu știu ce să fac. Mă uit la femei să prind un indiciu, dar în jur aud doar: turista! Și îmi zâmbesc. Asta e bine, sunt prietenoase, dar cum procedăm? Căci amplasarea în spațiu nu coincide cu cea din povestea lui Smără…
Una dintre femei vine și îmi întinde o cană mare de plastic și-mi arată că trebuie să o umplu la robinetul din perete și să arunc apă pe mine. Aha, e simplu! Potrivesc apa caldă cu cea rece și încep să arunc apă pe mine, în timp ce mă tot uit în jur să văd ce mai am de făcut. Aparent, nimic. Îți torni apă în cap, faci conversație, dacă poți, și te relaxezi! Partea din urmă nu-mi iese, îmi tot storc mintea cu ce ar trebui să mai fac. Probabil nedumerirea mea țipă prin toți porii, pentru că o altă femeie vine și-mi întinde un șampon. Îi arăt că am, și atunci îmi face semn să mă spăl pe cap. Aici, nu la duș? Nop, aici! Ok, fac și asta, apoi începem să ne conversăm: cum mă cheamă, de unde sunt, câți ani am, dacă am copii etc. Ele în turcă, eu în engleză, da’ ne înțelegem. Sau așa zicem noi. Apropo de conversațiile astea turco-engleze, nu știu, zău, de ce atunci când e clar că cineva nu știe engleză nu-i vorbesc în română, că doar pentru persoana respectivă ar fi același lucru, nu? Dar nu, eu o țin pe engleză, în ideea că poate-poate un cuvânt va suna cunoscut. Și totuși, nu! Engleza trebuie mereu dublată de mâini, clătinări ale capului și multe expresii faciale. 🙂
Înainte să plec, trebuie să fac turul hamamului, așa cum m-a învățat Smără. Trec peste havuz și în jacuzzi unde e chirăială, căci sunt mulți copii și merg la saună. Stau și transpir bine, apoi tănâra care mă întâmpinase la intrare îmi intinde un lighean și îmi arată să iau loc pe bancă și să dau iar cu apă pe mine. Ok, mișcarea asta am prins-o! Îmi întinde șamponul ei, i-l arăt pe al meu și prin semne că l-am folosit deja. După ce mă răcoresc, pornim amândouă spre buhar, dar nu stau mult, că temperatura e prea ridicată și e greu de respirat. Revin în încăperea mare, mai torn peste mine câteva căni cu apă, mai socializez nițel, apoi nu mai știu ce să fac, îmi iau la revedere și ies.
Trec pe la duș și intru în camera în care am hainele. Sunt ușor descumpănită că nu mi-a oferit nimeni ceai, ca-n povestea lui Smără, așa că merg spre ieșire. Din păr îmi curge apă și arăt ușor plouată, pentru că am avut un singur prosop, pe care l-am ținut înfășurat pe mine și, fiind ud fleașcă, nu am avut cum să mă șterg. La recepție, însă, e un uscător de păr, slavă cerului că n-o să ies afară cu părul ud, căci sunt în jur de 10 grade! În hol, îmi caut pantofii și, în timp ce mă încalț, o doamnă îmi cere ceva. În turcă, firește, că doar dovedisem că ne putem înțelege, nu? Hm, mă uit la ea și la fetița care plânge în timp ce se ține strâns de piciorul maică-sii și mă prind: da, e clar, vrea să-i dau cizmulițele copilei, ce e așa de greu de înțeles?! 🙂
După ce ies, îmi vine să mă întorc, mă apucă regretul că nu am stat mai mult, că nu am știut să mă relaxez. Pentru că am prins ideea, cu practica mi-a fost mai greu. Am înțeles, hamam e acel loc unde nu mergi doar să te speli, ci să te deconectezi, să socializezi… Un loc tipic oriental, unde timpul stă odată cu tine, nimeni nu se grăbește nicăieri. Data viitoare o să fiu mai pregătită! Plus că sigur o să ies vorbind turcă. 🙂
