Important centru comercial în vremea Imperiului Otoman, devastat în primul Război Balcanic (1912-1913), Gjakova (sau Đakovica în sârbă) este orașul care a suferit cele mai mari daune în timpul războiului din Kosovo, când Slobodan Milošević a asediat orașul și a expulzat 75% din populație. De altfel, abuzurile comise de armata iugoslavă și paramilitarii sârbi în Gjakova au constituit una dintre principalele probe în procesul președintelui sârb Slobodan Milošević la Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, când acesta a fost judecat pentru crime de război, crime împotriva umanității și genocid.
Gjakova și-a revenit arhitectural, deși din punct de vedere demografic orașul a rămas fără o treime din locuitori!
Cel mai afectat punct al orașului în timpul războiului a fost centrul vechi, când Marele Bazar – cel mai mare din Balcani! – cu magazine de lemn datând încă din secolul 16 a fost ars și distrus. Din fericire, a fost reconstruit și este acum un loc fermecător, cu străduțe de piatră străjuite de clădiri în stil otoman ce adăpostesc terase și restaurante, magazine de instrumente muzicale sau articole tradiţionale și alte briz-briz-uri, cele mai multe fiind însă înțesate cu ținute de nuntă – semn că e cel mai important eveniment pentru comunitate!
Turnul cu ceas, un alt reper al orașului, este, de asemenea, o clădire nouă cu o istorie veche. Construit în 1597, ars de militarii muntenegreni în timpul războaielor balcanice, turnul a fost refăcut lângă fundațiile celui vechi. Cu o înălțime de 30 de metri, ceasul din piatră, cu un foișor de lemn și un acoperiș de plumb rămâne un detaliu definitoriu pentru viața zbuciumată a acestui orășel.
Am trecut prin bazar, printre terase și magazine, pe lângă turnul cu ceas, moschee, biserică, iar bazar, turn şi tot aşa, ca într-o buclă continuă, încercând să ajungem la Podul Tăbăcarilor (Tabak Bridge), pe care-l aveam pe hartă dar nu reuşeam să-l găsim. Mă rog, până la urmă ne-am dat seama că am trecut de câteva ori pe lângă el, dar nu-l remarcasem din cauza vegetaţiei şi a uitării în care se zbate. Podul otoman peste râul Krena ce datează din secolul 18 e în stare foarte bună și ar merita pus în valoare, însă e un simplu pod pietonal, lipit de altul mai contemporan şi mult mai frecventat de localnici.
Ok, poate următorul, adică Podul Terezi e mai bine marcat şi întreţinut. N-avem cum să-l ratăm, că e de peste 7 ori mai mare ca Podul Tăbăcarilor, are 190 de metri şi nu mai puţin de 11 arce! Podul Terezi (Terzijski), adică Podul Croitorilor, e în afara oraşului, în drumul nostru spre Prizren, aşa că ne-am urcat în maşină şi am pornit încrezători. Dar dacă nu eram cu ochii în şapte îl ratam pentru că, la fel ca Podul Tăbăcarilor, şi Podul Terezi e printre bălării şi nemarcat. Însă ar fi păcat să treceţi în viteză pe lângă el, aşa că, ochii mari, că merită văzut! (coordonatele GPS: 42°21’31.9″N 20°30’36.7″E)
Peste tot în Kosovo se construieşte! E firesc, doar a ieşit dintr-un război complicat, însă stilul adoptat nu prea mai are legătură cu cel tradiţional. La fel ca în mai toate țările din vechiul bloc comunist, şi aici inspiraţia vine „de afară”, ba chiar de peste Ocean aş zice, iar casele par desprinse din filmele americane. Dacă sunt terminate, că multe rămân nefinisate la exterior, ca să treacă drept în construcţie ceea ce înseamnă că proprietarii nu plătesc impozit. O şmecherie… balcanică. 🙂
