Durrës este poarta Albaniei la Marea Adriatică, un oraș pentru care s-au bătut toate popoarele, de la greci şi romani, la otomani, sârbi, italieni sau nemţi, un oraș cu o istorie fascinantă.
Dacă la Tirana atracţia principală a fost o clădire comunistă – Piramida lui Enver Hogea, aici abia aşteptam să văd o construcţie antică: amfiteatrul roman, cel mai mare din Peninsula Balcanică. Însă construcţia din timpul împăratului Traian (da, acela care a cucerit Dacia) e înghesuită între blocuri şi case. Și când zic înghesuit nu exagerez, casele sunt pe ultimul rând al amfiteatrului, iar blocurile și-ar dori să intre în arenă! Mă tot întreb cum e posibil să ai asemenea vestigii şi să nu îţi pese, să nu le pui în valoare, să nu te lauzi cu ele, ba mai mult: să le înghiți între betoane?!
Turnul Veneţian, aflat la nici jumătate de kilometru de amfiteatrul roman, e… valorificat în stilul capitalismului sălbatic. Adică, în interior funcţionează o cafenea, iar în vârf este amenajată o terasă, cu măsuţe şi umbreluţe la care şed domni şi domniţe contemporane. Turnul a făcut parte din sistemul de apărare a cetăţii. Iniţial, cetatea cu puternice ziduri de apărare a fost ridicată de împăratul bizantin Anastasiu I (430-518), născut chiar la Durrës, dar, după un cutremur devastator, zidurile au fost refăcute de veneţieni şi otomani, care au stăpânit locul. Deci, turnul-cafenea datează de pe vremea veneţienilor.
Durrës a fost în câteva rânduri capitală, ba a provinciei romane, ba a Principatului Albaniei, însă a rămas pe locul 2 după desemnarea Tiranei drept capitală, în 1920. Este însă principalul port şi una dintre destinaţiile preferate de albanezi pentru vacanţele de vară. Are un port drăguț, palmieri și un aer festivalier, cu blocuri și hoteluri cu arhitectură modernă, dar nouă ne-a plăcut mult mai puţin decât eram dispuși, cam la fel ca Tirana. Deh, aşa e când îţi setezi aşteptări înalte, dictate de cărţi sau poate Berat şi Gjirokastër au ridicat prea mult ștacheta.
