Categories
Grecia

Jurnal grecesc. Ziua 4, Corint.

Grecia continentală conţine şi o ditamai peninsula în Sud. Se cheamă Peloponez şi e legată de restul ţării printr-o limbă de pământ (istm) lată de doar 6 km. De o parte e marea Egee, de cealaltă e marea Ionică.

Un canal care să lege cele două mări s-a dorit încă din antichitate, dar el nu s-a făcut decât în 1893, cu multe eforturi și mulți bani. Construcția a durat 11 ani, cam cât cea de la metroul din Drumul Taberei. 🙂 Aici a fost și prima noastră oprire, întrucât eu îmi doream de mult să văd canalul Corint. Pentru un prim canal artificial, mi s-a părut impresionant. Podul de pe care poate fi admirat este la 90 de metri deasupra nivelului apei, dar pozele nu redau sentimentul pe care îl ai stând acolo, mai ales când vântul bate cu putere.

Lângă canal se află orașul Corint, iar la 13 km distanță se află ruinele vechiului Corint. Un oraș distrus (tot) de un cutremur, în 521 A.D. (ca un fapt divers, în cele 10 minute cât am stat să mă odihnesc, am simțit la un moment dat cum bara pe care stăteam s-a clătinat și, uitându-mă pe net, am văzut că asistasem la un cutremur de 4 grade 🙂 ). Situl este mai degrabă un loc important pentru specialiști, dar noi, turiștii de rând, putem admira templul lui Apollo și muzeul din incintă.

Templul lui Apollo

Deasupra orașului vechi, în vârf de munte, se află cetatea Acrocorint, o cetate râvnită de mai toți de-a lungul istoriei, cu 3 ziduri de apărare și o poziție strategică. Am dat bice Șeptoiului și el ne-a urcat într-un loc înalt, de unde am continuat pe jos încă 20 de minute până într-un loc foarte înalt. Un view care-ți taie răsuflarea, o panoramă 360º a întregii zone, cu golful Corint, orașul Corint, istmul Corint și vechiul Corint la picioarele tale. (lângă sit, pe un stadion, vedeam jucând și echipa de fotbal FC Corint) 🙂

Situl arheologic și Acrocorintul
Orașul și istmul Corint

Am stat și am privit de nu ne mai săturam. Pe mine, view-urile astea de foarte sus m-au fascinat dintotdeauna, fiindcă… nu știu cum să zic… cam așa îmi imaginez că stau dumnezeii din religiile lumii și se uită la noi. Știi… când conduci pe bulevard și vine unul și-ți taie calea, te enervezi și începi să-l înjuri și el pe tine și tot așa. Dar, privit de sus, e ca un joc de calculator, cu mașinile nefiind decât niște dreptunghiuri colorate, iar oamenii de pe stradă – niște furnicuțe care nu au niciun fel de probleme, egale toate și prietene între ele. 🙂

Gata, am ieșit din butoiul cu filozofeală, înapoi în Șeptoiu și fuga spre următoarea destinație: Diakoptó.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *