Aflat la doar 15 kilometri de Mostar, Blagaj este renumit pentru Blagaj Tekke – mănăstirea dervișilor, construită în urmă cu 500 de ani, dar nu trebuie ocolită nici fortăreaţa care domină întreaga zonă.
Am ajuns la Blagaj spre seară şi am mers să ne petrecem noaptea departe de vuietul oraşului, la poalele vechiului Fort Blagaj sau Stjepan Grad, cum îi spun localnicii. Nu e nimic amenajat aici, nici parcare, nici chioşcuri, de fapt nici măcar asfalt nu e. Doar noi şi natura!
Fortul e deschis non-stop, intrarea e liberă, dar era deja târziu și până am fi ajuns sus se întuneca de-a binelea, iar coborârea ar fi fost dificilă pe poteca șerpuită şi abruptă. Aşa că ascensiunea rămâne pe dimineaţă, pe răcoare.
Suntem singuri, e întuneric beznă…, prin urmare, e locul perfect pentru un duș la lumina stelelor. În călătoria cu van-ul, dușul e una dintre cele mai mari provocări. Mai ales într-o țară preponderent musulmană, unde nu-mi pot pune un costum de baie și să zic: gata, am rezolvat! Deci, încălzesc apă, alimentez „duşul” – patent by Smără, care a adaptat un vermorel de stropit plantele cu un cap de duș 🙂 – și mă pregătesc de un duș liniștit și reconfortant. Mă șamponez temeinic, las apa să mă mângâie și… deodată mă trezesc în bătaia unor faruri! Cu părul plin de clăbuc și apa șiroind, mă arunc în van, așteptând să văd: oprește sau trece mai departe?! Trece, lăsând în urmă un nor de praf. Ies imediat, mă clătesc rapid, mă îmbrac și, proaspăt spălată, privesc mașina care trece din nou pe lângă noi. Palpitant! Nu te plictisești când călătorești așa. 🙂
Dimineață, după micul dejun, pornim spre cetate. Drumul urcă pe o potecă îngustă, bine marcată de pașii celor care au trecut înaintea noastră și, după 20 de minute, ajungem la poarta fortăreţei. Turiştii nu prea se avântă până aici, majoritatea rămân la mănăstirea dervişilor din vale, aşa că suntem doar noi. Mă rog, mai sunt şi doi tineri, dar nu-i punem la socoteală căci, de cum au urcat, s-au ascuns într-un colţ… să se cunoască mai bine. So, ocolim ascunzătoarea lor, în rest suntem liberi să ne cățărăm pe unde vrem și să explorăm nestingheriți.
Ridicată în a doua jumătate a secolului al XV-lea pe un deal înalt și inaccesibil, la o altitudine de 230 de metri deasupra râului Buna, care curge în vale, cetatea a jucat un rol important în dezvoltarea zonei, fiind una dintre principalele fortificații din Herțegovina.
În acest fort și-a avut reședința şi Stjepan Vukčić Kosača (1404-1466), cunoscut ca herzog (duce). Întreaga zonă a Herțegovinei este numită după titlul său (Herzog), iar localnicii folosesc pentru fort denumirea de Stjepan Grad, referire la numele ducelui. În a doua jumătate a secolului al XV-lea, otomanii au ocupat Blagaj, care a devenit garnizoana lor până în 1835.
Zidurile cetății sunt refăcute și este locul ideal pentru un magnific view. De aici, am putut astfel observa încă o dată, „bătălia” etnică și culturală: minarete versus turnurile bisericilor. Am numărat vreo 11 minarete și 7 biserici, dar e posibil să ne fi înșelat pe alocuri, pentru că uneori turlele bisericilor (catolice sau ortodoxe) se confundă cu minaretele și invers, în încercarea de a câștiga supremația înălțimilor.
Am coborât și am luat-o spre sat, să vedem Blagaj Tekke (tekija = casa dervișilor), unul dintre cele mai sfinte și vechi locuri din Bosnia, menit inițial să găzduiască întrunirile călugărilor sufiți. Un colț micuț de lume de o frumusețe copleșitoare! O casă albă sub un perete înalt de stâncă gata-gata să o strivească, pe malul celor mai turcoaze ape pe care le-am văzut vreodată! Așa se face că, deși edificiul nu are nicio importanță religioasă pentru mine, m-am simțit ca într-un loc binecuvântat.
Blagaj Tekke a fost construită în jurul anului 1520 pentru ordinul dervișilor și a avut o istorie tumultoasă. Distrusă de mai multe ori de stâncile desprinse din peretele sub care e ridicată, închisă de austro-ungari, apoi redeschisă și închisă definitiv de comuniști, care i-au expulzat pe derviși în 1952, mănăstirea a fost refăcută și deschisă din nou în 2012.
Cea mai bună vedere a casei este de vizavi, așa că am căutat să ajungem acolo. Treabă nu tocmai simplă, căci, firește, nu există niciun un marcaj pentru asta. Dar ne-am strecurat printre mesele restaurantelor, ne-am furișat prin spatele unor clădiri și, în cele din urmă, am reușit să ajungem lângă stâncile de sub care țâșnește râul Bune, în locul de unde mănăstirea poate fi admirată în toată splendoarea.
Am ocupat cel mai bun unghi cu putință și, timp de aproape oră, am privit Blagaj Tekke, apa de smarald, bărcile care plimbă turiștii sub stânca de unde iese râul Buna și Fortul Stjepan Grad care stă cocoțat deasupra. E un loc din care chiar ne-am desprins cu greu. Și e la doar 15 minute de Mostar, cel mai faimos loc din Bosnia. Așa că… nu ratați Blagaj!
