Categories
Kazahstan

La Almatî, ca-n Europa, doar că în inima Asiei Centrale

Almatî (sau Almaty în transcrierea engleză) este un oraș nou, fondat de ruși în secolul al XIX-lea ca avanpost, așa că s-a dezvoltat în cunoscutul stil sovietic. Mai ales că vreme de aproape 70 de ani a fost capitala Kazahstanului (când i se zicea Alma-Ata). Și, chiar dacă a pierdut acest statut în 1997, continuă să fie cel mai mai mare oraș și principalul centru economico-financiar al țării. Deci, iată-ne în Almatî, gata să descoperim o nouă cultură a Asiei Centrale și pe kazahi. Ah, și ca să fie limpede de la început: kazahii nu-s cazaci!

De cum am intrat în oraș, în fața ochilor ni s-au deschis bulevarde largi, mall-uri, magazine de firmă, clădiri sovietice imense, dar și blocuri futuriste, bolizi care mai de care și multe picioare dezgolite. După atâtea zile petrecute în țări musulmane (Turcia, Iran, Turkmenistan, Uzbekistan, Kârgâzstan) unde femeile se îmbracă tradițional, adică se acoperă din cap până-n picioare, ținutele domnițelor din Almatî ne-au captat imediat atenția. Mai ales lui Smără, că, na, nu mai văzuse săracu’ minijupe de la plecarea din țară. Bine, și Kazahstan e o țară preponderent musulmană, dar asta nu se vede pe străzile din Almatî.

Am schimbat bani (tenge e moneda locală), ne-am luat cartelă de internet, apoi am pornit să explorăm orașul mărginit de Munții Zailiiski Alatau cu vârfuri înzăpezite, o imagine care ar putea trece drept kitsch, însă în realitate e wow!

<- Bulevardul Nazarbaev

Am mers în Piața Republicii, creată de sovietici pentru ceremoniile oficiale și transformată acum în Piața Independenței. În mijloc tronează o coloană uriașă ce are în vârf o replică a Omului de Aur pe un leopard de zăpadă, devenit simbol național deși e un vestigiu scitic. În jurul coloanei se află statui reprezentând o familie kahază şi un basorelief de bronz cu scene din istoria Kazahstanului, de la vremurile Omului de Aur până la președintele Nursultan Nazarbayev. Mă rog, fostul preşedinte, că noi am ajuns la două luni după ce, în mod surprinzător, „nemuritorul președinte” şi-a dat demisia. În 1991 când s-a destrămat URSS, Nazarbayev era prim-secretar al Partidului Comunist Kazah și s-a convertit imediat la „democraţie”, devenind preşedinte. O democraţie ca-n toate ţările din fosta URSS, în care preşedintele e de fapt un soi de dictator şi deţine funcţia pe viaţă câştigând alegeri „libere”, cum altfel?! În zonă, Constituţiile sunt schimbate astfel încât mandatele să fie fără număr și de câţi ani vor ei, fără a renunţa la a mima democraţia. Aproape toate ţările ex-sovietice – excepţie Kârgâzstan –  au același președinte din 1991. Bine, asta dacă n-a murit omul între timp sau nu s-a retras ca Nazarbayev. Oricum, chiar dacă şi-a dat demisia, Nazarbayev a păstrat funcţiile de preşedinte al Consiliului de Securitate şi de lider al partidului Nur Otan, care domină Parlamentul. Plus că are titlul de „Părinte al Naţiunii”, care îi garantează imunitate pe viaţă! Și, pentru că e părintele mult-iubit, dar și pentru a-și arăta respectul că l-a lăsat la putere, noul președinte (interimar, deocamdată) Kasîm-Jomart Tokaev a schimbat numele capitalei, din Astana în Nur-Sultan. Dar, să revenim la fosta capitală, la Almatî!

Cum ziceam înainte de paranteza asta foarte lungă, în Piața Republicii ne-am minunat de monumentul independenței, mai ales atunci când l-am descoperit pe Nazarbayev. De fapt, când am văzut că monumentul e gândit de parcă odată cu „Părintele Naţiunii”, istoria Kazahstanului ar trebui să se încheie. Referitor la Omul de Aur sau Tutankamon al Kazahstanului (cum îi spun unii savanți) mai zic doar că nu e vorba despre o statuie așa cum s-ar putea crede, ci despre armura din aur descoperită într-un mormânt din secolul VI-III î. Hr. Că e Omul sau Femeia de Aur rămâne încă un mister, pentru că fascinați de cele nu mai puțin de 4000 de piese de aur, cercetătorii au lăsat baltă osemintele, care au zăcut într-o cutie din depozitul muzeului. Acum se încearcă dezlegarea enigmei prin analize de AND, doar că din câte se pare nu prea mai au ce analiza. Mă rog, cercetătorii au convenit asupra datării, adică e un un mormânt scitic – un popor indo-iranian, în timp ce kazahii sunt de origine mongolă. Cu alte cuvinte sciții nu sunt strămoșii kazahilor, dar astea sunt amănunte, e treaba istoricilor, treaba unui președinte precum Nazarbayev a fost să creeze un simbol național cu care a împânzit piețele și muzeele (cópii ale Omului de Aur sunt în mai toate muzeele din țară).

În 1986, în Piața Republicii a avut loc prima revoltă și ultima (de până acum) a kazahilor, care au protestat împotriva numirii unui rus în funcția de prim-secretar al Republicii Socialiste Kazahstan. Poliția a pus mâna pe arme și au murit în jur de 250 de oameni,  dar măcar rusul n-a mai fost numit. Acum, monumentul „Zorii libertății” amintește de acel moment.

În rest, piața e flancată de clădiri sovietice, bine că sunt munții înzăpeziți pentru a îndulci peisajul.

De la atâta culturalizare ni s-a făcut foame și am pornit în căutarea unui restaurant cu beșbarmak, o mâncare tradițională din carne de cal. Am intrat în mai multe localuri din zonă care serveau mâncare europeană. Când întrebam de beșbarmak, ospătarii se uitau la noi ca la niște țărani care nu știau ce e cool: adică să stai tolănit la o terasă și să savurezi o pizza, paste sau un wurst or să mergi la club, la cafenea… Mă rog, ușor amuzați, au făcut un consiliu și ne-au trimis la un restaurant care ar avea în meniu beșbarmak. Am urmat indicațiile și am ajuns în fața unui bloc de garsoniere – cam ca cele pentru nefamiliști de la noi -, cu parterul transformat în restaurant, în timp ce etajele par neocupate. Clădirea are un aer straniu, dar au beșbarmak! La intrare dăm cu ochii de un jilț de pluș roșu cu margini aurii, apoi picioarele ni se afundă în mochete moi și adânci, în separeuri (altădată garsoniere) sunt mese și scaune cu borduri aurii, iar la băile de marmură se deschid robineți aurii. Ospătarii roiesc în jurul nostru, căci suntem singurii clienți și așteptăm cu nerăbdare să gustăm beșbarmakul care se mai numește și cinci degete, deoarece tradițional se mânâncă cu mâna. Mă și imaginez așezată pe un tron auriu cu degetele-n farfurie! Slavă domnului că ne aduc tacâmuri, plus că am stat pe terasă, deci nici vorbă de jilțuri. Pe un platou primim câteva fâșii de carne de cal așezate pe un pat de paste… Și ăsta a fost beșbarmakul. Ăăă, bun, dar nimic wow!

La baie
Beșbarmak

Deși e o țară musulmană, cel mai interesant monument religios e o biserică ortodoxă. Catedrala Zenkov, situată în Parcul Panfilov, a fost construită între 1904-1907 exclusiv din lemn (chiar și cuiele) și este una dintre puținele clădiri din perioada țaristă care au supravițuit cutremurului din 1911, când orașul a fost aproape în întregime distrus.

Vandalizat după interzicerea slujbelor ortodoxe, în 1927, edificiul religios a fost renovat și folosit în perioada sovietică ca muzeu sau sală de spectacole, iar în 1995 a fost redat Bisericii. Clopotnița Catedralei a fost primul centru de transmisie radio al Kazahstanului, amplasat acolo la începutul anilor 1930. Vopsită acum ca o cutie de bomboane fondante, catedrala este una dintre principalele atracții ale orașului, atât datorită arhitecturii, cât și parcului în care e amplasată. L-am lăsat pe Smără să admire porumbeii și porumbițele 😉 din parc și am intrat în biserică. Pictura interioară e la fel de nouă ca cea exterioară și la fel de colorată, de am avut senzația că am intrat în cutia cu fondante, ceea ce m-a făcut să o prefer de afară!

Păsărici

În Parcul Panfilov sunt mai multe statui și monumente precum cel dedicat celor 28 de eroi din Almatî care au luptat pentru apărarea Moscovei în Al Doilea Război Mondial sau cel pentru cei căzuți în Războiul civil din 1917-1920 ori în Afganistan. Parcul Panfilov, numit după generalul care a condus divizia din care au făcut parte cei 28 de eroi, este foarte plăcut, chiar și cu monumentele astea în stil sovietic, un stil între eroic și propagandă – depinde cum privești.

În apropierea parcului este bazarul! În sfârșit vom scăpa de aerul de mare oraș rusesc, vom vedea babușke autentice Asiei Centrale, mă rog, așa cum ni le imaginăm noi. Dar, odată ajunși, găsim locul închis. Pentru curățenie, ne spune un domn. Abia apoi am aflat că de fapt Bazarul Zelionâi sau Piața Verde, cum i se mai spune, e închis în zilele de luni! Deh, nu degeaba se zice că lunea e cea mai proastă piață, nu? Din păcate nu mai putem rămâne o zi, că suntem în criză de timp din cauza vizei de Rusia, care are date fixe, deci ratăm Bazarul. 🙁

Seara urcăm la Kök-Töbe (Dealul Verde) situat la marginea orașului, la 1100 metri altitudine. Un „delușor” în comparație cu Munții Zailiiski Alatau care ajung până la 4.979 metri înălțime. De altfel, în apropiere de Almatî s-a dezvoltat un complex turistic pentru sporturile de iarnă, iar orașul a candidat pentru organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2014, adjudecate de Soci (Rusia). A, și foarte amuzant: unul dintre vârfurile Munților Zailiiski Alatau se numește Crăciunului, asta după ce până în 1991 s-a chemat Ateului. Tipic pentru o țară din vechiul bloc comunist, nu?

Pe Kök-Töbe se poate ajunge cu telecabina, cu un minicar sau pe jos – variantă pe care am ales-o și noi, ca să ne dăm și sportivi. 😛 Am cam scos limba, ca să fiu sinceră, și după fiecare curbă speram să văd luminița din poieniță. Sus sunt tot felul de atracții, de la o roată gigantică la grupul statuar Beatles unde e cea mai mare îmbulzează la poze. Pe noi ne-a atras view-ul asupra orașului și spectacolul străzii. Să ne holbăm la oameni a devenit cea mai interesantă distracție: vrem să vedem cum se comportă cuplurile, dar și cam care-i proporția celor cu trăsături mongoloide versus slave.

The Beatles

Trebuie să ne credeți că, după două luni în zone musulmane unde atingerea de mână e aproape un act erotic, suntem extrem de curioși la relaționarea dintre oameni. Și afirmăm cu tărie că nu ne-am fi prins că suntem într-o țară musulmană, parcă eram în Europa. Doar că auzeam rusă, Kazahstanul fiind una dintre cele mai rusificate republici din fosta URSS! Astfel că, deși după independență mulți ruși au părăsit Kazahstanul, ei tot reprezintă 30% din populație, în timp ce kazahii sunt cam 60%; 10% sunt alte minorități, inclusiv români basarabeni. Bine, dacă ne uităm la cifrele din 1945, când kazahii erau doar 30%, situația de acum e foarte bună.

Ziceam la început că kazahii nu-s cazaci, o confuzie frecventă ca și în cazul Iran-Irak. Deci, kazahii sunt nomazi de origine mongolă, în timp ce cazacii erau descendenți ai triburilor slave, care au locuit în stepele ucrainene până au ajuns la sânul Mamei Rusia. Fideli regimului țarist, cazacii au fost distruși de bolșevici deoarece au luptat până la final împotriva comuniștilor.

Cam asta a fost ziua noastră în Almatî! Ne așteaptă un drum lung până la granița cu Rusia (Kazahstan este a 9-a cea mai mare țară din lume), iar timpul să-l parcurgem e al naibii de scurt.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *